Credinta tare inseamna sa spui „Faca-se voia Ta” fara a-I mai face „sugestii” lui Dumnezeu. Cand te faci unealta Lui, lucrurile se asaza de la sine iar darurile pentru putina stradanie sunt mai mari si mai frumoase decat ni le putem imagina. Intamplarea pe care urmeaza sa v-o relatez face parte din lungul sir de minuni care se petrec zilnic in viata mea de cand am invatat sa rostesc autentic „Faca-se voia Ta”.
Pictez nevrotic
Nu stiam ca exista un gen de arta care se numeste „Singulara” si care defineste exact ceea ce numeam eu pana acum „nevrotic”. Nu ma consider artist plastic doar pentru ca uneori simt nevoia imperioasa de a amesteca culori si a le insira pe ceva sau dorinta nestavilita de a chinui foaia cu pixul. E o pornire comparabila cu pofta de a manca ceva ciudat a femeilor gravide (in termeni medicali, „pica”). E drept ca si art-terapia sustine ideea ca inconstientul se poate exprima prin arta si, lasand de-o parte intentia de a ilustra ceva anume, mana va zugravi simboluri care sa te faca sa constientizei ceva ce se invarte prin partea ta inconstienta a psihicului, ca pestele in acvariu, cautand sa iasa cumva la suprafata.
Din cate inteleg din ceea ce am materializat pana acum in picturi, inconstient ma opun regulilor limitative si am o doza destul de mare de indiscretie in a-mi expune viata. Imi asum. Nu o fac asteptand aplauze si nici nu ma intereseaza critica, atata timp cat nu lezez pe nimeni. Scoala de arta zice ca nu e bine si frumos sa conturezi cu negru, ca incadratura trebuie sa foloseasca un anume „unghi de aur”, ca nu trebuie fixat personajul in centru, ca daca priveste intr-o directie trebuie sa ii lasi „aer sa respire”, ca nu se face sa pui culoarea direct din tub… si am decis sa incalc toate aceste reguli. Picturile mele nu se supun incadraturii, uneori se prelungesc si pe canturi sau ies pe rama. Conturez cu negru invariabil, asociez culori ciudate si pun cu nerusinare culoarea direct din tub fara a mai cauta „nuante rare”. Tocmai pentru ca incalc legea, nu m-am gandit vreodata sa expun public creatiile mele. Mi-am permis doar sa imi fac un folder intitulat „Picturile mele” pe Facebook.
In spatele unei imagini este o poveste
Dupa ce l-am pierdut pe Nichita, copilul pe care nu am mai apucat sa il nasc la termen pentru ca in a sasea luna (cand N.N.Lazarev spune ca fatul este in legatura directa cu Dumnezeu) s-a razgandit, am pictat pentru prima data un inger. Am copiat imaginea de pe ultima lui echografie si i-am pus o pereche de aripi ciufulite. Nici eu nu stiam sa pictez aripi, nici Nichita sa le foloseasca.
Apoi mi s-a facut iar dor de el si m-am pus sa ma exprim plastic. Asa am descoperit ca Nichita a invatat sa-si foloseasca aripile si se joaca cu ele.
Apoi am vazut un pic din raiul lui pe timp de primavara…
Probabil ca avea sa-mi dea o veste, despre un fratior… si mi-a aparut ca in imaginea de mai jos. Dar m-am bazat pe stiinta si am gresit. Testul de sarcina mi-a spus ca nu sunt insarcinata si am facut efortul de a zugravi o casa si a muta mobila… A fost cea mai scurta sarcina din cate am auzit. Trei zile. Copilul avea 6 saptamani cand am aflat de el, iar dupa 3 zile a murit.
Dumnezeu rasplateste pana si intentiile
Intr-o perioada neagra din punct de vedere financiar, dar foarte luminoasa din punct de vedere spiritual, o femeie buna de la biserica s-a facut mesager al lui Dumnezeu (poate ca nici nu stie!) si mi-a dat niste bani si cateva daruri pentru sarbatoarea de Pasti care avea sa vina curand. Eram in Saptamana Mare. Povestea pe larg o gasiti aici: https://igalis.wordpress.com/2011/04/ Atunci am decis sa ii pictez ceva… De icoane inca nu sunt vrednica, dar i-am pictat un inger. Dintr-un complex de inferioritate, m-am hotarat sa il fac mai mare, pe panza si cu culori acrylice, ca sa nu ma fac de rusine cu tempera pe cartonul de la ciorapi sau pizza cum pictez de obicei…
Tot un oarecare complex de inferioritate (mi-ar placea sa il pot numi smerenie…) m-a oprit sa i-l daruiesc dupa ce l-am terminat. Imi imaginam ca are acasa tablouri adevarate si ca il va primi din politete fiind apoi pusa in incurcatura de a nu sti ce sa faca cu el. A ramas la mine. Acelui inger i-am facut o pereche care danseaza.
Nici acesta nu mi s-a parut vrednic de daruit. Dar s-a petrecut un fenomen. Tot adaugand cate un punct cate o linie la ei, m-am indragostit si am decis sa ii expun la mine acasa, fiecare in alta camera. Apoi a venit ziua surorii mele si m-am gandit sa ii pictez un inger. De ea eram sigura ca apreciaza genul meu de arta pentru ca ii mai pictasem o „pasare shaman” pe care o are expusa in cabinetul ei de psihoterapie. Cum niciodata nu imi propun un subiect anume, doar chem mental cate un inger sa se aseze pe panza, a venit un inger care se roaga.
Apoi mi-am chemat ingerul meu pazitor si s-a asezat si el cuminte la rugaciune luand un pic de relief din pasta de modelat aplicat pe panza…
Incet, incet, apropiatii au inceput sa imi aprecieze picturile. O verisoara mi le-a vazut pe Facebook si, poate nu intamplator, a gasit niste panze la pret onorabil la Lidl. Le-a cumparat in ideea ca poate vreodata o sa i le pictez. Vestea am aflata-o la putin timp dupa ce o buna prietena si fosta colega de la redactia unei reviste unde am lucrat impreuna m-a anuntat ca un francez a venit in Romania sa organizeze o expozitie de Arta Singulara la Bucuresti. Ea i-a aratat „galeria de arta” de pe Facebook si omul s-a aratat intersat de ingerii mei, dar si de povestea lor, pe care prietena mea o stia foarte bine fiind martora a evenimentelor din vremea lui Nichita.
Dupa ce i-am dus vreo 3 picturi sa le vada, francezul mi-a pus doua intrebari: Esti de acord sa expui in Franta? Vinzi? M-am inrosit pana in varful urechilor de bucurie si am spus da. Cum o buna parte dintre picturi le daruisem prietenilor… a trebuit sa promit ca mai fac cativa. Atunci au picat si panzele de la verisoara mea! In micul meu concediu m-am pus sa pictez cu pofta pe prima panza cu culori acrylice. A venit un inger cuminte.
Mai aveam o panza dar nu aveam curaj sa ma apuc de ea. Am mai pictat un portret de inger pe carton (nu l-am pozat), dar cel pentru panza tot nu venea. Fiind in postul mare am vorbit cu duhovnicul meu pentru a stabili cand ma pot spovedi. Mi-a venit asa de-odata sa ii zic „Parinte, binecuvantati-ma sa pot picta pentru ca mai am de facut un inger si nu vine”. Raspunsul lui a fost foarte frumos: „Dar ingerii nu au chip, au numai ochi mari, ca de bufnita, si o sugestie de aripi”! Dupa ce am inchis telefonul m-am apucat de treaba. Iata ce a iesit.
„Duhovnic” – (40X30 cm) culori acrylice pe panza
Dupa ce l-am terminat („terminat” este un termen nepotrivit in cazul picturilor… oricand mai poti adauga ceva, deci niciodata nu e terminat!) l-am privit lung si m-am intrebat daca e frumos. Mda, imi placeau unele dintre detalii, cum ar fi primele 4 pene din partea rosie… dar ansamblul era incert. In ziua in care l-am postat in „Picturile mele” de pe Facebook s-a aratat primul cumparator. Foarte entuziast imi spunea ca ii place mult si il vrea. M-am bucurat mult ca place, dar i-am explicat ordinea: Daca nu se vinde la Bezu, in Franta, i-l datorez verisoarei pentru ca panza e a ei, dar cred ca se poate negocia cu ea sa ii fac alta pictura in schimb. Discutia se desfasura in ziua in care a inceput Festivalul de Arta Singulara „Grand Baz’Art” la Bezu.
A doua zi, intru pe facebook asteptand vesti de la vernisaj si gasesc mesajul urmator:
„Aceste creaturi de sticla nitel imbufnate sunt doua dintre premiile Osk’Art oferite la Grand Baz’Art a Bezu, anume Premiul Decouverte pentru intreaga expozitie Romania Hors-les-Normes si Premiul Couleur pentru Gabriela Szilagi. De asemenea, Mihai Docea a primit Le Prix Psychologie. Sunt foarte mandra de toti.”
Evident c-am inceput sa plang de emotie! Eu, care mi-am trimis picturile in Franta cu vesnicul complex de inferioritate in fata lucrarilor celorlalti artisti romani (nu mai zic de cei straini…), eu care ma gandeam ca ingerii mei vor starni cateva zambete de compasiune, imi vad numele printre premianti! Ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi pentru tot ce imi da, dar asta a fost o minune MARE! Ce-am facut ca sa merit? Ma rasfata Dumnezeu si eu nu-i pot intoarce atata bucurie cata imi da. Nu stiu cum. Nu am indraznit vreodata sa visez la asa ceva si mi-a dat. S-a facut voia Lui.
Mai mult, aflu de la curatoarea expozitiei ca oamenii au stat indelung in fata ingerilor comentand care le place si de ce, ca un artist francez a desenat repede pe un colt de hartie un inger pe care i l-a dat sa mi-l aduca cu dedicatie, ca tabloul cu „ochii de bufnita” si-a gasit o cumparatoare care l-a adorat si care a zis ca imi va trimite o poza cu el dupa ce il inrameaza pe perete, ca sa vad unde a ajuns… si iar m-am emotionat pana la lacrimi citind randurile ei.
Ultimul sms suna asa: „iti promit ca nu exagerez cu nimic si stiu ca daca ai fi fost acolo sa vezi ce efect au avut ai fi plans non-stop”.
Offf, cum stie Doamne Doamne sa faca bucurii oamenilor! Nici cu gandul nu gandim cat de frumos ne iubeste Dumnezeu si cat de mult ne alinta! Multumesc lui Dumnezeu si tuturor oamenilor pe care El i-a ales in scenariul Sau.
Felicitari! Le meriti deplin! Pictezi niste ingeri deosebiti!:) Imi plac cei cu mult galben si azuriu.
Multumesc!
Pictezi ingereste !!!!
🙂 🙂
Pup si ma bucur ca ne scrii! Astept sa imi zici impresii de calatorie din Tara Sfanta. Ai dreptate cand spui ca cine a fost o data mai vrea o data. Si eu sunt in situatia asta.
Bravo, Igalis. Sunt frumoase si Dumnezeu te iubeste.
Te pup,
Emy
Drept ai spus: Dumnezeu ma iubeste si ne iubeste pe toti! Trebuie doar sa primim.
Super! Sa ne ajute Dumnezeu in toate!
23.05.2013, 17:03, „Igalis” : > igalis posted: „Credinta tare inseamna sa spui „Faca-se voia Ta” fara a-I mai face „sugestii” lui Dumnezeu. Cand te faci unealta Lui, lucrurile se asaza de la sine iar darulrile pentru putina stradanie sunt mai mari si mai frumoase decat ni le putemimagina. Intamplar” > >
Felicitari inger cu chip d e femeie. te iubesc si va iubesc pe toti , ne ai lipsit noua si mi ai lipsit si mie mede , te imbratisez bine ai revenit !
nu stiu ce cuvinte sa ti adresez la superlativ gabitu dar Multumesc lui Dumnezeu ca ma iubeste si mi a dat sansa sa va cunosc si sa te cunosc pe tine. sarut mana nasica Doamne ajuta !
Si eu te iubesc pe tine draga mea. Nu sunt inger, dar mi-ar placea. Esti mai bine?
Pup,Gabitzu…Si mult,mult SUCCES in continuare…Chiar ca esti un INGER CU CHIP DE OM…TE IUBIM CU TOTII…Pupici tuturor,Jade
Pe unde imi umbli fata de nu mai vii pe blog? Esti bine?
Brava,brava,brava,…Felicitari si la cit mai multe premii,iubita.Sa te ajute Dumnezeu sa pictezi si icoane.Cu drag de toti,Melabela
Multzam Melabela! Sa te auda Domnul si sa ma fac vrednica sa pictez icoane intr-o buna zi, ca tare mi-ar placea.
Iti aduci aminte cand ti-am zis ca daca ai picta ingeri ar fi frumosi?
Imi aminte cu claritate faptul ca tu m-ai dus la parintele Argatu la Cernica si iti multumesc mult. A fost un moment de mare importanta in calea mea catre credinta.
Te pup cu drag si iti doresc sa te bucuri de succes in revenirea ta muzicala! E tare faina povestea vietii tale.
Gabi
Ca sa fie si mai interesant … pe 18 mai, de ziua mea eram la Paris :), unde am avut concert …
FELICITARI FELICITARI FELICITARI FELICITARI FELICITARI FELICITARI FELICITARI FELICITARI FELICITARI FELICITARI FELICITARI FELICITARI
Multumesc multumesc multumesc multumesc… Stiu ca te bucuri pentru mine!
Si eu ma bucur pentru tine si Adina!
Felicitari!!! Ce frumoasa „coincidenta” cu binecuvantarea duhovnicului si ultimul inger!
Si mie mi s-a intamplat ceva similar de curand: trebuia sa merg intr-o scurta calatorie de care imi era cam groaza ca nu stiam cum ajung, cum imi planific sederea, totul parea extrem de complicat. I-am cerut binecuvantarea duhovnicului, si lucrurile s-au aranjat intr-un mod neasteptat. A fost incredibil! Tot timpul calatoriei am fost incredintata ca nimic rau nu o sa se intample, din contra totul o sa fie foarte bine, pentru ca am binecuvantarea duhovnicului, si asa a si fost. A fost minunat sa simt aceasta siguranta. Va imbratisez pe toti!
Draga mea…sunt fara cuvinte,dar sufletul mi-e plin!
Aseara am ramas placut surprinsa cand o prietena mi-a trimis pozele cu ingerii tai ,sincer mi-au dat lacrimile acum ne putem bucura si noi de frumusetea lor.Rugamintea mea este sa nu te opresti ,continua..felicitari!
Draga E,
Multumesc mult pentru apreciere! Probabil ca nu o sa ma opresc toata viata, din moment ce meteahna cu pictatul o am din copilarie… Dar ca sa iasa ceva frumos e nevoie si de un pic de ajutor de la Doamne Doamne.
Cu drag,
Igalis
Eu am toată admiraţia pentru ceea ce faci. Mi se pare un talent ce nu este hărăzit multora. Este o adevărată artă. Felicitări. Sunt convinsă că, într-o zi, vei picta şi icoane. Îţi doresc să faci în continuare la fel de multe lucruri bune şi frumoase, ca şi până acum. Ai grijă de tine şi cei dragi. Cu drag, Alexandra
Am intrat intamplator pe acest blog,defapt ,,nimic nu este intamplator,, si am ramas frumos impresionata de povestiri si in special de minunatele picturi cu ingeri,sunt superbe ,felicitari ,am avut ce invata de la d stra .sunteti minunata .Dumnezeu sa va binecuvanteze .cu mult drag si admiratie Carmen Toma
Esti binevenita oricand Carmen.
Multumesc Alexishka.
Buna Igalis !Nu stiu cum sa indraznesc sa comunic,dar de vre-o 2 ani citesc articolele tale si ma fascineaza,atatea lucruri bune,ce se intampla,cu tine!Felicitari sincere,si pt.sfaturile bune pe care le-ai dat.Dumnezeu sa-ti faca parte de multe bucurii.Eu am scris aceste randuri,simtind sufletul tau curat.Ce ar fi sa scrii carti cu povesti ,despre ingeri,pt,copii.Cred ca ai avea mare,mare,succes!Chiar am urmarit in librarii ,ce carti slabe se publica pt.copii,culorile,temele,toate lasa de dorit!Tu fiind din Bucuresti,ai avaea priza si la libraria crestina.Ma uit la noi,la bisericile noastre din Brasov,copii alegandu-si cartite cu povesti religioase.Asa a fost pornirea mea ,asa am simtit sa-ti scriu.Daca am gresit,te rog ,sa ma ierti.
Draga Dolly,
Mi-ar placea sa scriu carti pentru copii, dar nu cred ca am acest har. Asa cum inca nu sunt vrednica sa pictez icoane, asa si pentru copii simt ca nu am sufletul destul de pur ca sa pot scrie. Poate e si lipsa de imaginatie, dar mai mult inclin catre lipsa de har.
Iti multumesc ca ma citesti de 2 ani!
Te astept sa imi mai scrii orice iti trece prin minte, fara tema, asa cum simti.
Cu drag,
Igalis
…
Stiti cand o sa se schimbe ceva in tara asta?
Cand or sa se revolte femeile.
vat 69
Femeile se revolta de mult timp, pacat ca numai acasa.
🙂
Ce mai face Adina?
Ha ha,
Pai Adina nu se mai revolta nici macar acasa 🙂 – asculta Max Raabe, citeste Daniel Mason – Acordorul de piane (azi citea asta) si mai scoate cate-o exclamatie / marait asa, din cand in cand.
Aa, mai nou suntem fani „Dr. House”, in fiecare zi lucratoare de la ora 23:00 la 24:00.
🙂
Tu ce mai faci?
Nu fac prea bine.
Acum vreo doua zile m-am intepat accidental cu acul unui pacient destul de insalubru. Fiind inconstient si neidentificat, autoagresiv (cu multe cicatrici de taieturi pe antebrate), am banuit ca poate avea orice tip de virus, inclusiv HIV.
Nu mi-a picat prea bine intepatura aia. Poate fi incadrata la categoria „ceasul rau, pisica 13…” pentru ca nu a fost vorba nici de neatentie, nici de neglijenta in serviciu. Aveam manusi si manipulam totul cu precautie, dar s-a intamplat ca pacientul (comatos, lemn) sa retraga brusc mana la momentul nepotrivit si m-am intepat in mandrenul branulei care tocmai se afla pe vena lui.
Ca masura de urgenta am scos rapid manusa si mi-am provocat sangerarea fortata pana mi s-a invinetit degetul (sper ca ajuta) si mi-am dezinfectat locul cu o solutie speciala pentru tegumente.
Apoi am dus pacientul la un spital unde am insistant sa ii faca analizele rapide pentru virusi. Cu ceva opozitie din partea medicului de garda, care sustinea ca pacientul nu este asigurat si nu beneficiaza de asemenea analize, la tonul ridicat al medicului meu care i-a explicat ca analizele nu sunt in beneficiul pacientului ci al asistentei care a suferit un accident de munca, au fost de acord sa ii recolteze sange si sa ii faca analize. Dupa 15-20 de minute mi-au pus sub ochi vreo 6 testere si mi-au zis ca pacientul nu are nici HIV, nici hepatita B sau C, TBC … si mai erau vreo doua pe care nu le-am retinut pentru ca eram destul de agitata.
Imediat dupa aceea m-au dus la Spitalul Matei Bals si mi s-a recoltat sange pentru analize. Mi s-a dat un tratament de preventie pentru retrovirus pe care il iau de doua ori pe zi. Efectele adverse sunt inspaimantatoare. Pe langa cefalee, greturi, varsaturi, vertij, prurit (mancarimi), tulburari de concentrare, anemie, care sunt manifestari frecvente, la capitolul „mai putin frecvente” ma pot astepta la: caderea parului, necroza osoasa, infectii, simtome gripale, redistribuirea tesutului adipos („ceafa de bizon”) si hepatomegalie. Daca ma vedeti cu mainile si picioarele aschilambice, burta mare si ceafa de bizon, sa stiti ca e de la pastile!
Deocamdata doar imi tiuie urechile (acufene), am greturi si vertij (ameteli).
Tratamentul dureaza 3 luni!
Analizele vor iesi bine, n-am nicio indoiala, pentru ca mi le-am facut acum 6 luni si nu aveam nici HIV, nici hepatita B sau C. Dar voi fi nevoita sa le repet la 6 luni si la un an.
Stiu ca Dumnezeu ma iubeste si nu o sa ma lase sa trec printr-o umilinta cum ar fi stigmatul unui HIV, sau neplacerile unei ciroze, dar tot nu mai pot zambi ca inainte de aceasta mica intepatura. Deocamdata.
Igalis
Felicitari pentru ingerasi si pentru curajul de care ai dat dovada!
Te urmaresc de ceva vreme, dupa parerea mea nimic nu este „intamplator”.
Sa ai grija de tine!
Intrebare:
Se pricepe cineva la chiromantie?
Alta intrebare:
E adevarat ce se spune ca ” ce ti-e scris in palma, scris ramane „?
In sensul ca destinul ne-ar fi stabilit cumva dinainte?
Hm.
Ma pricep eu la chiromantie inca din adolescenta si stii ce? Azi, dupa 30 de ani de cercetari, am ajuns la concluzia ca este o balarie! In palmea mea scria ca ma marit din interes, ca o sa am 3 copii… Ia de vezi daca e ceva adevarat…
Sunt sigura ca venim pe lume cu o MISIUNE, dar nu este PREDESTINARE pentru ca avem liberul arbitru de a ne implini sau nu menirea. Dumnezeu e foarte democratic pentru ca ne iubeste. Ne da voie sa si refuzam.
Offff, Igalis, inteleg prin ce treci.
Am si eu o experienta de felul asta, dar am tratat-o complet diferit, din nestiinta si neglijenta sau mai degraba o tendinta de a evada din realitate.
Pe la sfarsitul lui februarie, in Bansko-Bulgaria, intr-o parcare, in zapada langa masina, vad o cutiuta mica mica, de 1 cm / 2 cm, draguta, frumos colorata in ciclamen neon. Curiozitatea ma impinge si o ridic. Ma uitam eu ca aborigenii la margeaua de sticla, o intorc pe toate fetele si paaac, ma electrocuteaza, asa am simtit. Cand ma uit, imi sangera degetul, o pata mica. O arunc din mana instantaneu si ma gandesc ca era un tester pt diabetici, chestia aia care te inteapa, desi n-am vazut nicodata unul.
Mi-a stricat intreaga zi. Cum sa fiu atat de idioata sa ridic lucruri de pe jos. Nu fac asa ceva, dar ceasul rau, pisica neagra….
M-am gandit eu unde sa ma duc, ce sa cer, in ce limba, m-am mai gandit apoi ca respectivul daca se trata de diabet poate se proteja si de altele, ca poate acest dispozitiv se declansaza doar cand e nefolosit (nu am aflat nici pana acum), ca daca e sa iau ceva iau si de la dentist sa pe unde mai umblu, ca are Domnul grija de mine, ca stric o zi frumoasa de wkd cu grijile si am uitat repede.
Acum ca-mi spusesi ce trebuia facut ma ia groaza. Ce sa mai zic, faca-se voia Lui. Tu stii ca respectivul nu avea nimic si tot ai luat acel tratament….
Va fi bine, va fi asa cum trebuie sa fie.
Sanatate tuturor, restul le rezolvam!
Am gasit cutiuta cu pricina cred. Este pt cardiocheck, un dispozitiv pt masurarea colesterolului din sange, trigliceride …
http://www.americanscreeningcorp.com/SurgiLance-Safety-Lancet-28mm-SLN300-P594C256.aspx
Slava Domnului, se pare ca este de unica folosinta, adica acul poate fi lansat o singura data, fiind ascuns pt siguranta inainte si dupa utilizare.
Igalis, efectele adverse sunt scrise acolo pe hartie, dar nu ti se intampla tie din astea, fii cuminte.
Si starile de greata, vertij vor dispare. Eu sunt ametita tot timpul primavara, ma gandesc ca e anemie
Sunt unele clipe care-ti pot schimba viata, uneori nici nu le vedem, poate trecem pe langa pericol si habar n-avem.
O zi frumoasa, frumoasa!
Stiu ca Dumnezeu ma iubeste si ca daca-mi da o asemenea lectie nu o face ca sa ma omoare, nici fizic nici sufleteste, ci este un avertisment sa fiu mai atenta. M-am mai intepat o data, pe vremea cand eram voluntara. Tocmai imi facusem glicemia si aveam in mana acul meu si acul bodyguard-ului cu care stateam la corturile pentru canicula. Din fericire, m-am intepat cu acul meu.
Ciudat, inainte de incidentul cu boschetarul, aveam o stare de verva, de bunadispozitie care ma facea sa ma simt un pic vinovata de faptul ca ma „distrez” asa bine la munca. Era un fel de mutare a atentiei de la pacienti la echipajul cu care eram in armonie. Si pac! M-a trezit Dumnezeu la realitate. In meseria mea nu iti poti permite relaxamente pentru ca o clipa de neatentie poate face diferenta intre sanatate si boala sau poate chiar moarte.
Sunt sigura ca nu va fi nimic, dar acum simt ca s-a schimbat o paradigma. Sunt muuult mai precauta cu instrumentarul. Nici tu nu vei pati nimic, stai linistita.
Multi dintre colegii mei au avut asemenea incidente, dar niciunul nu a luat vreun virus. A fost totusi o situatie care a degenerat in tragic. O colega s-a intepat in acul unui pacient (tot locatar la boschet) si a alergat mult dupa el ca sa il convinga sa vina la spital sa ii faca analizele. Pana in final l-a convins platindu-l cu 100 lei (un milion). Testele au iesit prost. Avea HIV. Fata a inceput sa planga si s-a dus acasa si a povestit ce s-a intamplat. Logodnicul, cu care locuia, si-a facut bagajele si, a doua zi, a plecat. Parintii i-au interzis sa mai intre in contact cu ea. Fata si-a facut analizele si a urmat protocolul pe care il urmez si eu. La 6 luni a repetat analizele si testul a iesit negativ. Apoi l-a repetat la un an si a iesit tot negativ. L-a repetat si la 2 ani si… negativ. Logodnicul a aflat de asta si s-a intors la ea. Acum sunt casatoriti si au un copilas. Nu am cunoscut-o personal pentru ca acum e in concediu de crestere copil, dar tin sa o cunosc dupa ce se va intoarce la serviciu. Imi dau seama ce trauma sufleteasca a trait. Ma bucur pentru happy ending-ul povestii ei. O cheama Olimpiada.
Igalis
Pup
Hristos a inviat!
Draga mea Gabriela,imi pare f rau de ceea ce ti s-a intimplat,dar nu te lasa prada supararii,ca nu duce la nimic bun.Imi dau seama prin ce treci,nu vreau sa fiu in pielea ta acum,dar ia totul ca pe o proba de eamen in fata lui Dumnezeu.O sa fie bine ,Gabito ai sa vezi si totul va ramine o amintire..Tu dai curaj si energie multora in ceea ce faci aici pe blog,dar si pe ambulanta,de aceea,tu ai inca multi-multi ani deaici incolo de munca misionara si pt asta ai nevoie de sanatate,de aceea nu-ti fie teama de nimic ,ca Dumnezeu te-a vaccinat antitotivirusii periculosi si perfizi.Doar cite o rugaciune facuta de fiecare din noi , cei de aici de pe blog,te va ajuta mult,de aceea ,draga mea draga,curaj si multa sanatate iti doresc din toata inima.
cu mult drag te pupik ,Melabela
PS:Am omis un x pt examen,scuze.
melabela
Nu stie nimeni nici cand anume o sa lepede potcoavele, si nici in ce fel se va intampla evenimentul.
🙂
Convingerea asta cu „multi-multi ani de aici incolo” e un drog si atat, care insa ne motiveaza sa ne dam jos din pat in fiecare dimineata si sa plecam in cautarea gloriei 🙂
Drept ai spus,Bogdane draga,da, avem mare nevoie de acest drog,fiecare din noi,ca sintem slabi si fricosi de ceea ce ne asteapta dincolo,de aceea simtim aceasta frica de moarte,ca de ea e vorba,ce s-o mai cotim incoace si-n colo.Eu una sint cap de lista la fricosii de moarte,pt ca sint o pacatoasa cu majuscula,dar tot nadajduiesc ca Dumnezeu ma va ierta si pe mine ,asa pacatoasa cum sint.In rest toate bune la voi,ce face Adinuta,ce -ti fac copiii ?
Melabela
Igalis, poate stii lucrul asta, dar mie mi s-a parut extraordinar.
Exista un spital privat in Bucuresti, zice ca e primul spital privat cu profil chirurgical – Munposan, ridicat de niste oameni modesti dar credinciosi, unde pentru a te angaja ai nevoie de un aviz duhovnicesc, adica treci in prealabil pe la parintele capelei, care-ti elibereaza un astfel de aviz. Ai mai auzit asa ceva?
Cred ca nu te-ai distra la fel ca pe salvare, dar poate ti-ar placea, cine stie..
vezi mai jos, pe la minutul 9.47 daca nu ai timp sa asculti tot.
Iaca ce se intampla cu pacientu:
http://ziarullumina.ro/reportaj/munposan-94-spitalul-unde-te-opereaza-dumnezeu
iertati, nu atasasem textul.
ciudat, textul dispare…
cei care au nevoie de operaţie sunt pregătiţi fiecare în parte în salon de către psihologi şi psihiatri, iar duhovniceşte, de către preot, toată pregătirea având ca scop liniştirea omului. „În capelă apoi ţinem slujbele specifice cultului divin, iar în zilele de operaţii, pacienţii coboară cu noi aici, unde le facem o rugăciune specifică, stăm de vorbă cu ei, îi spovedim, îi împărtăşim, după caz, continuând să vorbim cu ei până în momentul anesteziei. Când deschide ochii după operaţie, pacientul îi vede lângă el pe medicii asistenţi şi pe preot”, spune părintele”
Citesc de mai mult timp acest site, dar nu m-am incumetat vreodata sa scriu. Nici nu am talent.
Va voi spune legat de Munposan parerea mea personala, si deci subiectiva.
Anul trecut a fost o criza a medicamentelor de susbstitutie a hormonilor tiroidieni (euthyrox si novothyral), medicamentatie absolut necesara celor atiroidieni.
Eu sunt atiroidiana in urma unui cancer tiroidian papilar.
Ei bine, in plina criza, cei de Munposan faceau reclama agresiva in presa, tv. Pana si in micile reviste de gatit (Bucataria pentru toti sau Paractic in Bucatarie) se gasea aceasta reclama, si nu doar intr-un numar, ci in 2-3 numere consecutive. Pot aduce dovezi. S-a scris peste tot. Eu am comentat si pe forumuri indemnand oamenii la prudenta si rabdare.
Mi s-a rapsuns pe forumuri ca exista un medicament inlocuitor pentru eutirox/novothyral numit l-tironina, insa in cazul meu de cancer tiroidian novothyralul-ul are ceva in plus fata de l-tironina. Acest argument evident, nu era clar pentru cei orbiti sufleteste.
Nu mi-a placut aceasta atitudine, deloc.
Criza acestor medicamente a durat atunci destul de mult, cam 8-9 luni. S-a facut valva in presa in momentul in care oamenii si-au epuizat stocurile. Eu din noiembrie 2011 nu mai gaseam in farmacii pastile, dar in presa scrisa s-au facut atentionari prin iunie-iulie-august 2012. Si nici pana in prezent nu s-a solutionat favorabil, clauza de „clawback”. Si chiar daca o cutie de novothyral are imprimat pe ea ca are o durata de valabilitate de 4 ani, in Romania astazi, 11 iunie 2013, in Bucuresti nu gasesti decat medicamente care expira in Mai 2013. Cinism. Am cumparat dintr-un oras de provincie, prin comanda, o cutie care expira in Octombrie 2013. Sa va reamintesc, durata de valabilitate e de 4 ani.
Ce se intampla cu un pacient atiroidian care nu isi ia tratamentul? Dupa 40 de zile intra in soc alergic, …. (Prin soc alergic am trecut si eu.)
Atitudinea celor de la Munposan de atunci mi s-a parut cinica. Poate erau in impas financiar si aveau nevoie urgenta de bani. Poate cine stie, nu sunt eu in masura sa judec. Mi-a fost mila de ei si mi-a parut rau ca fac asa ceva din disperare. Dar eu, daca m-as fi gandit la pacient, as fi amanat putin, putin pana se clarificau contractele si altele.
Si spun asta cu parere de rau, caci era o doamna suferind de Basedow si a optat in acea perioada pentru operatie. Eu nu am putut sa o conving sa renunte si apoi am vazut cum cu disperare cauta medicamentele. (Eu iau Novothyral, ea Euthyrox.) Imi pare atat de rau de neputinta mea.
Nu sunt impotriva interventiei chirurgicale in cazuri de maxima urgenta, cum ar fi un cancer metastazat cum a fost in cazul meu, dar la afectiuni mai usoare, sa spun asa „usoare” chiar daca nu este adevarat, as impune prudenta.
Inchei aici. M-am operat initial in Bucuresti, la Parhon. Apoi traseul meu a pornit spre Cluj, unde a urmat o noua operatie si iar doze de iod. Pot spune ca am o noua mama, pe Doamna Doctor Piciu. O luptatoare.
Si mai adaug ceva. La Cluj, am simtit puterea rugaciunii. La mai multi ani distanta, la o noua operatie, dar de data aceasta abdominala, dupa ce am cerut insistent sa mi se administreze ceva impotriva durerii si dupa ce au facut tot posibilul si imposibilul, eu tot am avut dureri groaznice.
Intr-o dupa-amiaza, preotul a venit si m-a intrebat discret daca ma poate ajuta. Si l-am rugat sa cheme asistenta sa imi dea un calmant. Delicat, si-a impreunat mainile deasupra capului meu si mi-a citit o rugaciune si m-a binecuvantat si a plecat. Dupa 5 minute, m-am dat jos din pat, prima data in cele 3 zile care au urmat operatiei, si am iesit pe hol si am inceput sa alerg, sa rad. Stiam ca nu va dura mult aceasta ridicare a durerii de pe umerii mei. Acesta a fost darul parintelui pentru mine. De atunci si pana acum, nu am mai simtit ceva asemanator. La Cluj, la Judetean, au si psiholog, dar mai ales, au Preot Duhovnic.
Textul nu tin neaparat sa fie publicat, caci contine date sensibile si subiective. Eu scriu din experienta proprie, dar nu pot generaliza si deci ma abtin. Daca este totusi publicat, rog sa fie editat.
Textul este impecabil stimata Doamna!
Nu este nimic de editat, iar informatia, chiar daca include nume de institutii sau persoane, are dreptul sa apara pentru ca pe acest blog discutam deschis.
Ma bucur mult sa aflu ca si la Cluj exista medicina „holistica” in cadrul spitalelor. Cand lumea va intelege ca stiinta (mdicina alopata) nu ar trebui sa excluda credinta asa cum nici credinta nu neaga virtutile medicinei, atunci vindecarile se vor produce mult mai rapid si pe termen lung, vindecand cauza si nu doar simptomul. Daca oamenii ar fi mai apropiati de biserica, ar intelege ca bolile sunt consecinte ale pacatelor noastre (vicii, excese, neiertari, furie, rautate, tristete, deznadejde) toate apanaje ale celui rau.
Si psihologia sustine faptul ca bolile sunt somatizari ale conflictelor nerezolvate si refulate mult timp in inconstient. Iata, dizarmonia duce la boala. Anumite boli au faima de a fi incurabile, ireversibile, dar eu, personal, am intalnit oameni care au avut cancer si s-au vindecat complet dupa ce s-au rugat. La racla Sfantului Nectarie de la Manastirea Radu Voda vin zilnic oameni cu boli grave, numai Dumnezeu le stie numarul celor care au plecat de acolo vindecati pentru credinta lor. Eu am intalnit doar unul, un barbat care mi-a daruit Acatistul Sf. Nectarie povestindu-mi si cazul sau. Cancer de colon vindecat complet!
Medicii trateaza, Dumnezeu VINDECA!
Cred ca sunteti o persoana mult prea modesta in ceea ce va priveste, eu va percep ca fiind foarte inteleapta si smerita. Exact ce place Domnului. Multumesc ca ne-ati scris.
Va doresc vindecare miraculoasa!
Cu drag,
Igalis
E sublim ceea ce se intimpla acolo,in acel Spital,Doamne inmulteste si doctorii de acest gen ,dar si spitalele,ca a ramas tara fara spitale si fara doctori cu suflet,care mai sint ii poti numara pe degete.Iar tu ,Gabriela potresti fare un pensierino,la sugestia Medeei,ce zici?…Ai fi perfecta in locul acela pt ca il ai pe Dumnezeu in tine si iti place sa te dedici altora,doar fumatul nu cadreaza bine acolo,dar cine stie ,daca asta nu te-ar ajuta sa te lasi per sempre de el.Doamne ajuta si pace in sufletele voastre.
Pupici la voi,Medeea ,Gabriela si toti ceilalti prieteni de aici.
Melabela
Medeea, iti multumesc mult pentru reportaj, l-am vazut pe tot si mi-a tresaltat inima de bucurie. La Munposan are mama medicul de familie si e foarte aproape de locuinta ei. Am fost si eu de cateva ori in policlinica, dar in spital nu. Am vazut ca veneau oamenii cu cosuri imense de flori pentru partea de spital a cladirii, dar am crezut ca e vorba de vreo vedeta…
Da, tot ce au spus oamenii astia in reportaj este si principiul meu de iubire pentru oameni. La toata lumea spun ca eu imi iubesc pacientii si ca acum ii pot aborda din cele trei perspective: psihic, spiritual si, acum, si fizic.
Cand merg cu pacientii in celula medicala a ambulantei, tin mana pe ei si ma rog in gand. Le spun ca „medicul trateaza, dar Dumnezeu vindeca”. Nu am intalnit pana acum niciun pacient care sa imi zica „hai domnisoara, lasa-ma cu astea, eu sunt ateu…” Asa ca ori mi-a trimis mie in ambulanta Dumnezeu numai credinciosi, ori au fost si atei care sa se indoiasca in sinea lor de inexietenta lui Dumnezeu. Cert este ca atunci cand tin mana pe ei si ma rog, fara sa le marturisesc asta, evident, se linistesc si simptomele se amelioreaza.
In tura de azi noapte, o pacienta de vreo 57 de ani, cu afazie instalata brusc de vreo doua ore (nu mai putea rosti corect cuvintele) si cu un deficit usor pe partea stanga (mergea impleticit si nu avea control pe mana stanga) – manifestari clare de accident vascular cerebral – ajunsa in camera de garda, nu a mai prezentat niciun simptom de AVC, dupa ce am vorbit cu ea tot drumul. Putea fi un AVC ischemic tranzitor, dar pentru mine a fost fantastic sa vad ca dupa ce am vorbit cu ea despre credinta si i-am aratat un pic de iubire, femeii i s-a ameliorat vizibil starea.
Iata, acum daca stau sa ma gandesc, cam toti pacientii nostri se reechilibreaza pe timpul transportului. Pana si „boschetul” comatos cu acul caruia m-am intepat, cand a ajuns in camera de garda s-a trezit si chiar facea conversatie cu personalul medical. Discutia era ” Ai baut? El: normal! Cat ai baut? El: cat se bea! Ce ai baut? El: Vodka.” De-aia nu mirosea atat de tare incat sa avem certitudinea ca e in coma alcoolica. Stiam ca a facut convulsii si ca raspunde doar la stimuli durerosi, cauza… am aflat-o iute la spital.
Tot zilele trecute am avut o pacienta cu infarct. Era vizibila modificarea pe primul ECG pe care i l-am facut acasa. In masina… s-a convertit! Nu mai avea modificari pe ECG si ne puneam problema daca ne-o mai primeste spitalul. Avand totusi dovada ca noi am gasit-o cu infarct… ne-au primit-o. Si pe aceasta pacienta am tratat-o cu iubire si ea m-a tinut de mana tot drumul.
Cred ca ar fi interesant sa fac o statistica a pacientilor ameliorati prin iubire adaugata la tratament…
Mi-ar placea sa lucrez la Munposan, dar cred ca si pe ambulanta pot face ceea ce as face acolo. Bine ar fi sa se inmulteasca oamenii ca ei in tot sistemul sanitar si nu numai.
Multumesc Medeea, m-ai luminat. Nu sunt eu nebuna ca imi iubesc pacientii, ci asta este calea fireasca spre vindecare.
Igalis
rumbak,
ce frumos, o binecuvantare si o rugaciune de o clipa au facut mai mult decat toate calmantele si stradaniile medicilor si paramedicilor timp de 3 zile.
asta spune multe; pacat ca te-ai indoit ca va dura.
da, insanatosire miraculoasa!!!
…
E extraordinara daruirea si implicarea pe care le au unii oameni in tratarea pacientilor (Gabi felicitari!) si e in acelasi timp descurajant sa vezi numarul foarte mare de oameni grav bolnavi, tot mai mare, care ajung anual in grija spitalelor.
N-am s-o zic ca pe o certitudine dar cred, cred, ca Romania e cea mai bolnava tara din Europa prin raportul de imbolnaviri grave / nr. de locuitori.
Si asa cum zicea Gabi ceva mai sus, situatia asta apare ca urmare a unor cauze, cauze sinonime cu stilul de viata „romanesc” – un stil de viata conflictual, unde sa-l calci pe celalalt in picioare a devenit un fel de sport national.
Eu lucrez ca mediator de ceva timp si am ajuns sa vad oameni care sunt in stare de orice sacrificiu – timp pierdut, energie nervoasa si fizica irosita, bani cheltuiti, stresul permanent in care se afla si care-i macina, etc etc – si asta numai ca sa ajunga sa-l vada pe „celalalt” cazut la pamant.
Unii au literalmente posibilitatea sa se impace, exista posibilitatea unui compromis benefic pentru amandoi si sa ramana prieteni dar ei nu si nu, si da-i si lupta si da-i, pana unul dintre ei ori ramane fara bani, ori face vreun stop cardiac sau vreun atac cerebral, ori se-mbolnaveste de altceva.
Sunt oameni care se afla in procese de o gramada de ani, cu o gramada de apeluri de nici nu mai stiu nici ei de ce se judeca, dar totusi nu se lasa. Iertarea si impacarea cu „celalalt” nu constituie o optiune pentru ei.
Desigur ca nu toti romanii sunt asa, ca dovada ca exista si oameni sanatosi in tara asta (sau oameni care s-au vindecat miraculos, pe cale spirituala, dupa cine stie ce boala) dar e totusi naucitor de mare numarul de oameni atinsi de tot felul de maladii mortale.
call 911
Foarte bine punctat, Bogdan, mă gândeam şi eu la faptul că punem mai presus de tot lucrurile mărunte şi meschine. Ştii ce le-aş recomanda eu acestor oameni cu orgolii şi vanităţi absurde ? O ‘vizită’ de câteva ore la spitalul Fundeni. Îţi garantez că se vindecă pe loc de orice. Bine, aici mai depinde şi de structura interioară a fiecăruia. Când vezi (aşa cum am văzut eu azi) un copil de şase săptămâni care stă în braţele mamei şi aşteaptă să beneficieze de un ficat în urma unui transplant, realizezi că, de fapt, altele ar trebui să fie priorităţile. Şi câte şi mai câte…Felicitări pentru mediere, este mare lucru să găseşti numitorul comun potrivit pentru cei din jur. Sănătate.
🙂
Gabi,
îmi pare nespus de rău pentru ce ţi s-a întâmplat. A fost o încercare, de care sper să treci cât mai repede cu bine. Mă rog să nu mai ai parte de astfel de evenimente. Eu sunt de părere că există bolnavi, nu boli. Moralul ridicat şi speranţa reprezintă 50% din vindecare. Totul ţine de atitudinea în faţa bolii. Şi cum priveşti ceea ce îţi este dat. Îţi doresc din suflet multă sănătate. Cu drag.
Multumesc Lexy,
Sunt sanatoasa inca! Analizele mi-au iesit perfect prima data, dar dupa o saptamana imi scazusera sensibil sub linia normalului eritrocitele (globulele rosii). Nu ma simt rau, dar ma gandesc daca merita sa merg mai departe cu tratamentul asta… Unul dintre efectele adverse este anemia.
Am o stare nu tocmai buna, de aceea nici nu sunt foarte activa aici, ca sa nu va impregnez.
Cu drag,
Igalis
Hristos s-a inalttat!
M-am tot gindit la tine Gabito cu tratamentul asta infernal, pe careil iei, mie imi pare sinucidere curata.Cum te descurci la serviciu cu starea asta rea de anemie?Roaga-te mai mult si poate nu mai e nevoie de acest tratament .Eu nu l-as mai fi luat ,daca m-ar face sa ma simt atit de rau si nici macar,sa am certitudinea unei vindecari sigure.Ma rog pt tine, sa scapi cu bine din acest moment critic de incertitudine, pe care-l traiesti acum si cu Dumnezeu inainte,iubita mea.Cu mult drag,Melabela
…
???
Ce tratament? Despre ce e vorba?
Despre ce vorbim aici?
?!!!
Domnul sa te aiba in paza Sa!Cu toata dragostea, m-am rugat pt. tine sa fii sanatoasa,cu fam. si parintii tai.Am fost in munte la Par.Onufrie in Postavarul la hram si cu toata dragostea am zis si eu o ruga mica.Eu am patit asa ceva!Dar,o ingrijeam pe mama ,cu boala asta urata,nu pot sa-i spun pe nume . A plecat la Domnul acum 5,5 ani.Am fost si sunt sigura ca sunt bine!Tot binele din lume ,fie cu tine si cu noi cu toti.
„am văzut îngerul în piatră şi am sculptat până l-am eliberat.” Michelangelo
(mi-a placut mie mult)
Igalis, eritrocitele, alea, alea, toate bune? Eu vreau sa ne impregnezi, uite, ma expun 🙂
Melabela o fi pe Dunare, inoata pe spate fluierand.
Noi in Bucuresti am avut azi doua furtuni, iar ieri una strasnica si inca asteptam pe sf Ilie.
Toata lumea in vacanta? C’e qualcuno?
Medeea draga,
Am innotat astazi,m-ai prins,dar nu pe Dunare, ci intr-un lac de pe linga Dunare,misto de tot!Si sa va fac un pic in ciuda ,voua alora da la capitala unde v-a tunat si fulgerat-iar aici la noi a fost cald si bine ,ne-a mai racorit si un vinticel racoros,ce mai ,una meraviglia!.Va astept aici la noi unde e soare si bine ,pina mai e cald,ca nu va tine prea mult nici aici miracolul climei.Sper, sa nu fi achizitionat vreo capusa din padure ,ca m-am dus pe copca.In rest toate bune acolo la voi?Gabriela nu mai raspunzi deloc in nici o limba la mesajele mele esti bine, draguto?Va pupicesc pe toti,Melabela
capuse nuuuu, altfel va trebui sa ucizi 🙂
viata ei contra viata ta, ce vei face atunci?
ce manastiri iti erau mai aproape in Neamt?
eu spre rusinea mea, anul trecut am ajuns prima data in Moldova. incredibil de frumos, dar mai ales Bucovina, sau pe la Cheile Bicazului.
eu am fost in mai cand era totul verde … un vis. de manastiri nu mai vorbesc,
te cred ca ti-e dor de casa.
te pup cu drag, mede
Te iubesc Mede,ca mi-ai vizitat Cheile Bicazului,pai eu pe acolo locuiesc- la 11km de Bicaz-de fapt ai mei ,care mai sint ramasi pe acasa.Manastirea Pingarati e cea mai aproape si apoi Manastirea Bistrita de Linga Piatra Neamt,apoi celelalte ,care sint un pic mai departe de satul meu de la poalele Ceahlaului.Pina la Manastirea Petru Voda sint 60km.Poate iti rinduieste Dumnezeu tie si celorlati doritori si iubitori de Parintele Iustin, sa ajungeti la parastasul lui de 40 de zile -ce binecuvintati veti fi!imi doresc cu tot sufletul sa ajung acasa la ai mei ,dar sint prinsa inca, cu serviciul si eu si sotul ,abia prin toamna la sfirsitul ei ,sa ajungem in tara ,pina atunci ,navighez pe Google earth si-mi mai ostoiesc dorul cu imaginile dragi ale satului si judetului meu.Va doresc la toti o vara plina de soare si vint racoros ,dar cel mai mult si mai mult va doresc sa aveti parte de iubire ,muuulta, muuuuulta iubire.Cu mult drag de voi toti ,Melabela .
Am fost si la M. Pangarati si la Bistrita si la Petru Voda si am innoptat chiar pe malul Bicazului.
Am mai vazut tot atunci M. Voronet, Humor, Arbore, Sucevita, Moldovita, Putna, Dragomirna, Rasca, Agapia, Varatec, Sihla, Sihastria, Secu, Neamt, Bisericani.
Acum il inteleg pe sotul tau ca ar vrea sau ar accepta sa se mute acolo la pensie.
Aproape “zau ca-mi vine sa-mi las balta toate interesele”, sa-mi iau niste oi, pun o vie, acolo niste cartofi, un porumb, ceva… 🙂
Da, iubire si discernamant!
…
Hai sa va-ntreb ceva, voi trebe’ sa stiti.
A-nteles cineva ce a vrut sa zica parintele Iustin Parvu cu „… o sa mai fie 12 luni de libertate, dupa care incepe urgia” ?
??!!!
Se referea oare numai la Romania, sau la intreaga lume?
Stie cineva?
🙂
eu acum am citit ca ne-ai zis tu.
nu stiu, om trai si om vedea.
Melabela, in acelasi material gasesti si pozitia Parintelui Iustin ref la cip-uri, carduri.
Bogdane ,
Dupa umila mea parere ,cred ca aceasta urgie ce va veni dupa un an linistit ,ne va atinge pe toti,deci si Romania va avea de suferit.Spun acestea ducindu-ma cu gindul la proorociile SfPaisie Aghioritul ,care spunea ucenicilor sai de vremurile ce vor urma ,referindu-se la cel de-al 3-lea razboi mondial ,care-l vor incepe Siria si Turcia ,implicind apoi mai multe puteri ale lumii,care vor extinde acest focaral razboiului, ce va aduce mare varsare de singe in lume si dezmembrarea Turciei,care va disparea de pe harta ,ca si cind n-ar fi existat vreodata.Razboiul dintre Siria si Turcia a izbucnit deja, de aproape doi ani si continua inca ,sa fim atenti la ceea ce va urma si sa ne rugam cu insistenta la Dumnezeu si sfintii sai sa ne ocroteasca ,ca la bine nu ne putem astepta .
Medeea draga,
Am citit acum 2zile acest articol cu ceea ce a spus Parintele Iustin si am inteles ca aceasta afirmatie a facut-o ,doar pt cardul de sanatate pt a nu se ajunge la extreme,insa nu si-a modificat pozitia fata de documentele cu cip sau cipuri ,sa fim intelesi.Sigur ai urmarit indemnurile parintelui Iustin facute noua tuturor, ce avem un gram de credinta, sa nu acceptam aceste blestemate documente.Sa ne rugam la Dumnezeu, sa ne lumineze, sa facem voia lui si nu a lui Mamona,sa ne umbreasca Duhul Sfint, sa stim ce decizii sa luam in cazuri arbitrare.Va doresc tuturor ,tarie in credinta si mult discernamint in alegerile de orice fel.
Cu drag,Melabela
Mela, Bogdan, 12 luni ca maine trec.
Ne vedem aici pe 10 iulie 2014 la Povestea Ingerilor mei si ne lamurim atunci.
Am verificat, buletinul meu e valabil pana in 2018 iar pasaportul pana in 2016. Nu prea sunt in tema cu cu discutiile pe tema cip-urilor asa ca mai bine tac. Dupa 2018 poate chiar imi iau oi si nu mai am nevoie de carduri, plastice. pa!
Pentru Harmony, Igalis si nu numai:
Confirm ca si mie mi-a „vorbit” mama dupa ce murit. Telepatic, cumva. Si nu e imaginatie. Mama era o cocheta. Si stiam ca am o sarcina tare grea sa o imbrac asa cum ar fi vrut ea sa fie pe ultimul ei drum pamantean. Am plecat cu o verisoara la cumparaturi…impartisem banii pt inmormantare pe caprarii, atat pentru preot, atat pentru gropari, atat pentru pomana, atat pentru prosoape, etc. Grea munca….Eu nu facusem in viata mea asa ceva! De unde sa stiu eu sa fac o inmormantare?! Dar cu mama nu te puneai..asa ca picase in sarcina mea sa fiu maestru de ceremonii. Toti asteptau porunca mea, saracii, vroiau sa faca, sa ajute, dar nu stiau ce e de facut..Si neavand incotro, iata-ma sefa de inmormantare, in conditiile in care eu nu vroiam sa vad pe absolut nimeni, vroiam doar sa ma lase toti in pace sa plang, sa urlu de durere, sa o rog pe mama sa ma ia cu ea! Sa-l cert pe Dzeu ca mi-a luat-o! Cum as putea sa traiesc eu fara mama?! Pur si simplu eram debusolata, ravasita si in plus, toti trageau de mine..sa le spun ce sa faca. Ce sa faca? Habar n-am! Mama mea era o haioasa (ca si tata, se potriveau!) si am constatat ca nu si-a pierdut simtul umorului nici cand s-a dezbracat de trup. I-am spus (intr-o doara-de parca nu stiam ca a murit!)..mama, tu m-ai bagat in asta, asa ca descurca-ma!
Si cand m-am dus la cumparaturi pentru hainele ei…pur si simplu imi spunea telepatic ce doreste, ce ii place, etc. Ramasese, imi spusese…nici nu stiu cum sa ma exprim..sa ii iau ceva gri de imbracat. I se parea o culoare eleganta si mama tinea intotdeauna la cum se prezenta in fata lumii. La un moment dat, vazand ce preturi mari sunt la sacouri si fuste (deux pieces), ma gandesc eu: “mama, dar sunt prea scumpe, ce-o sa fac acum?”. Si la cativa pasi mai incolo vad o rochie gri, cu sacou. Dar sacoul era, nu separat, ci parte din rochie! Avea guler de sacou cusut, buzunare si tot. Ce mai, era un deux pieces facut dintr-o bucata (stiu ca suna aiurea!). Dar era gri si mama a spus: “asta e!”.
lalalasilululu, cand s-a intamplat? cand a murit mama ta? Dumnezeu sa o odihneasca!
si astea fac parte din existenta noastra, lucruri inevitabile.
putere multa!
Buna Medeea
A murit de multa vreme, multumesc. Dar asta e doar un picutz din cate s-au intamplat atunci…multe minunatii prin care mama ne-a aratat sa sufletul supravietuieste, mai mult decat atat…simteai in „vocea” respectiva spiritul ei zglobiu, jucaus..haios..era inconfundabil. Era mama! N-am nici cea mai mica indoiala de asta. Stai sa postez si restul povestii, care si asta e doar o parte din cate s-au intamplat atunci..
O postez din nou toata, sa ramana toata..poate foloseste si altora. Tot suferi enorm cand pierzi pe cineva atat de drag, dar alina sa stii ca sufletul supravietuieste si ca despartirea e temporara doar..si nici macar atat..pentru ca poate exista comunicare intre suflete.
Confirm ca si mie mi-a „vorbit” mama dupa ce murit. Telepatic, cumva. Si nu e imaginatie. Mama era o cocheta. Si stiam ca am o sarcina tare grea sa o imbrac asa cum ar fi vrut ea sa fie pe ultimul ei drum pamantean. Am plecat cu o verisoara la cumparaturi…impartisem banii pt inmormantare pe caprarii, atat pentru preot, atat pentru gropari, atat pentru pomana, atat pentru prosoape, etc. Grea munca….Eu nu facusem in viata mea asa ceva! De unde sa stiu eu sa fac o inmormantare?! Dar cu mama nu te puneai..asa ca picase in sarcina mea sa fiu maestru de ceremonii. Toti asteptau porunca mea, saracii, vroiau sa faca, sa ajute, dar nu stiau ce e de facut..Si neavand incotro, iata-ma sefa de inmormantare, in conditiile in care eu nu vroiam sa vad pe absolut nimeni, vroiam doar sa ma lase toti in pace sa plang, sa urlu de durere, sa o rog pe mama sa ma ia cu ea! Sa-l cert pe Dzeu ca mi-a luat-o! Cum as putea sa traiesc eu fara mama?! Pur si simplu eram debusolata, ravasita si in plus, toti trageau de mine..sa le spun ce sa faca. Ce sa faca? Habar n-am! Mama mea era o haioasa (ca si tata, se potriveau!) si am constatat ca nu si-a pierdut simtul umorului nici cand s-a dezbracat de trup. I-am spus (intr-o doara-de parca nu stiam ca a murit!)..mama, tu m-ai bagat in asa, asa ca descurca-ma!
Si cand m-am dus la cumparaturi pentru hainele ei…pur si simplu imi spunea telepatic ce doreste, ce ii place, etc. Ramasese, imi spusese…nici nu stiu cum sa ma exprim..sa ii iau ceva gri de imbracat. I se parea o culoare eleganta si mama tinea intotdeauna la cum se prezenta in fata lumii. La un moment dat, vazand ce preturi mari sunt la sacouri si fuste (deux pieces), ma gandesc eu: “mama, dar sunt prea scumpe, ce-o sa fac acum?”. Si la cativa pasi mai incolo vad o rochie gri, cu sacou. Dar sacoul era, nu separate, ci parte din rochie! Avea guler de sacou cusut, buzunare si tot. Ce mai, era un deux pieces facut dintr-o bucata (stiu ca suna aiurea!). Dar era gri si mama a spus: “asta e!”.
Apoi am fost sa cautam pantofi, a spus negri sau gri cu toculet mic, preferabil orthopedic. Ok. Cautam pantofi atunci. Vad o pereche negri..si zice (telepatic!), astia sunt!. Ooops, dar erau cam scumpi…Nu ca mama nu merita, merita si pantofi de 5000 de dolari, doar ca nu stiu din ce as mai fi cumparat restul, prosoape, batiste, toca ei cu voal (asa i-a placut candva si I se parea potrivita de inmormantare) si manusi negre, preferabil de dantela. Dau sa ii cumpar si vad ca au o mica zgarietura pe piele, spre calcai. In acel moment, verisoara intervine:
– Stii, nu vreau sa fi rea, dar pantofii astia sunt foarte scumpi. Totusi, o inmormantezi doar cu ei…hai sa vedem daca gasim altii mai ieftini si daca nu gasim, ne intoarcem aici.
Vazand cu ce repeziciune se dusesera deja atatia bani de la vestea mortii mamei, m-am gandit ca e intelept sa fiu cumpatata…sa ascult de verisoara si sa mai caut. Totusi, i-am spus verisoarei, n-am de gand sa fac compromisuri mari, stiu dorinta mamei si n-o voi incalca. Mama va iesi din scena vietii asa cum isi va dori..cu ce isi va dori sa fie imbracata pentru ultima reprezentatie…Ea merita orice! A fost o femeie, mama si sotie… namaipome…nita..sau nite..ca erau trei intr-una! Dup ace am cautat in sus si-n jos ceva de incaltat, am constatat ca atunci cand ne placea ceva, nu aveau numarul ei. Si-am fost nevoite sa ne intoarcem la pantofii cei dintai..simpli, eleganti…decenti. Dar scumpi…Ne intoarcem si ii spun vanzatoarei:
– As dori o pereche de pantofi numarul 39 ca acestia, dar nu acestia, ca au un mic defect, uitati..Si ii arat defectul.
Imi zambeste si spune ca ii pare rau, dar e singura pereche. E clar! Mama…asta e mana mamei..e stilul ei sa ne forteze sa luam ce vrea ea! Zambesc…Mama era o haioasa…Si foarte determinate cand vroia ea ceva…cand vroia ceva..nimic nu-I statea in cale, mai ales bietul tata…Saracul, ce facuse el sa se procopseasca cu asa sotie..frumoasa, desteapta…dar nesupusa…Uneori cred ca il exaspera, el fiind oltean…
Evident ca am luat pantofii. Erau ai ei. Deci aveam rochitza si pantofii pana acum. Sa mergem mai departe dupa un furou:
Aparusera pe atunci niste furouri de bumbac. Mama nu se dadea in vant dupa sintetic…asa ca de bumbac ar fi fost bine sa gasim. Si am cutreierat in lung si-l lat, gaseam masuri mari..sau din sintetic. La un moment dat gasim intr-adevar unul alb masura ei, expus pe un umeras. Cer un furou si mi se spune ca e ultimul, asa ca fie il iau pe cel expus, fie n-am ce sa mai iau…Alta dandana acum! Zic..hai..il iau si-l spal, mare scofala…Macar e alb, de bumbac, frumos..si …este! In doua minute il am platit si in sacosa. Atunci intervine mama: “auzi…de cand ma stii tu pe mine murdara”! Eu nu vreau furoul asta murder. Du-te la tine la bloc, la parter si au acolo. Imi iei unul nou noutz si curat, din tipla! Ei bine, cum sa las furoul pe care abia il gasisem, cu chiu, cu vai, dupa alergatura pentru o voce din capul meu!? Dar as fi avut cosmaruri oricum daca nu urmam “vocea”, asa ca …
In drum spre casa ma opresc la magazinul cu pricina, ma uit prin magazin, nici vorba de furou alb de bumbac…
– Buna ziua, stiti furourile alea din bumbac, cum au aparut acum, alea de pe la turci?! As vrea si eu unul si nu gasesc nicaieri…
– A, alea?! Stati putin, ce numar doriti?
Si se duce in spate, dupa care apare zambind cu unul in tipla. Nu m-a taxat cu nimic in plus, sa zici c ail tinea dosit sa ia ciubuc. Deci mama..mama mea stia! Incredibil ce-am simtit atunci…si-acum, cand scriu, zambesc si plang..Pentru ca mama mea a fost un fenomen toata viata! Asa a rama si dupa ce-a iesit din scena vietii pamantene…Unica!
Apoi ne ducem pe Lipscani dupa toca si manusi de dantela neagra…asa spusese mama din capul meu..ca le gasim pe Lipscani. Erau niste ateliere de croitorie de cand eram eu mica pe acolo. Or mai fi? Da, mai erau! Mama stia…Am intrat..nici vorba de toca si voal..manusi..da, erau ceva manusi…Si intreb vanzatoarea, care spune, da, avem trei modele…si scoate dintr-un dulap sa imi aleg modelul. Am luat una pe care mama pusese ochii de cum o vazuse si-mi spuses: asta e! Avea voal care fie se punea pe fatza, fie se ridica si parea ca un decor din toca. Nu stiam cum sant mainile mamei in starea actuala, asa ca am luat doua perechi de manusi, masuri diferite, sa vedem care s-or potrivi.
Am dus hainele la morga si ne-au adus-o imbracata, incaltata. Acasa urma sa-i punem manusile, pentru ca uitasem sa le punem in pachetul cu haine. Acum…cine sa-I puna manusile, cand mama era pe masa in sufragerie?! Ala eu, ala eu. Nimeni….Atunci fratele meu se ofera. Incearca el acolo si spune: “Nu pot, are mainile intepenite”. Atunci…am inteles! Nu-I placeau acele manusi. Le iau pe celelalte si ma adun (ce greu e sa faci asta!!! Sa-I pui manusile mamei tale adormite!) si ii iau mana in mana, in cealalta o manusa si mana mamei era moale, pufoasa, astfel ca am putut sa-I pun manusile fara nici cea mai mica problema…sa nu spun..rezistenta!
Daca inainte sa moara mama aveam asa o credinta ca sufletul nu moare…dupa ce a murit ea, am stiut ca sufletul nu moare! Se spune ca sufletul e in preajma casei si familiei in cele trei zile de pana la inmormantare, apoi cele 40 de zile colinda peste tot pe unde a trecut sau a trait. Nu stiu cum e pentru altii in asemenea momente triste, dar mama mea a fost mereu cu noi si ne-a spus, ca intotdeauna ce-I de facut. Ea ne descurca intotdeauna pe toti…
lalalasilululu, multumim pt impartasirea experientei.
Cu placere, Medeea, eu mi-a facut doar datoria sa „dau marturie” de cele intamplate. In rest, fiecare crede ce vrea. Si crezi si vezi si intelegi diferit cand iti moare chiar mama. Moartea mamei e pentru toti care trec prin experienta asta o mare contitura in existenta.
oops, am vrut sa spun „cotitura”, nu contitura 🙂 Sorry!
Impresionant! Ferice de tine ca ai inteles ca mama ta nu a murit, asa cum nici tatal meu nu a murit si chiar nimeni altcineva, ci au trecut „pragul” acestei lumi spre taramul adevarului spre „acasa”. Ne vom reintalni cu ei intr-o zi… acasa.
Ma iertati oameni buni, chiar ma intrebam ce e linistea asta de cateva zile. Nimeni nu mai scria nimic… Apoi mi-a venit in minte sa caut si prin spam si am gasit toate commenturile voastre. Nu stiu cum au ajuns acolo.
Va citesc pe toti zilnic, doar ca nu intotdeauna am timp sa raspund sau ceva coerent de zis. Asa ca tac si ma bucur de voi citindu-va.
Imi sunteti tare dragi!
Igalis
P.S. Mede, azi mi-am luat rezultatele la analize. Vestea buna e ca nu am HIV, nu am virusul hepatic B si nici C. Mai putin bine este faptul ca acest tratament de o luna mi-a dereglat sensibil valorile din sange si sunt usor anemica. Eu ma simt bine, dar analizele zic altceva. Sper sa revina la normal cam intr-o luna.
Urmatoarele analize le voi face prin septembrie.
Sunt rupta de oboseala, azi am avut o tura grea si neplacuta, plina de mici ghinioane si pacienti grav bolnavi…
Va pup pe toti si pe Adina pe burtica.
Sint f bucuroasa pt tine ,draga mea Gabriela ,ca ti-au iesit toate analizele bune si ca nu ai contractat nici un virus
mortal.Anemia se va ameliora si ea cu un pic de vin rosu,o alimentatie adecvata ,vitamine si tot restul,stii tu mai bine ca mine ce trebuie sa faci.In rest totul bine ?Te pupik cu tot dragul,Melabela
Normal ca sunt bune analizele, cum sa fie altfel?
Mai jos o informatie pt unii dintre pacientii tai, pe scurt un IT-ist si-a facut o companie de taxi gratuita pt persoane din Bucuresti cu deficiente locomotorii, varstnici cu probleme de sanatate, urgente medicale minore si altele.
http://taxigratis.ro/
http://www.businessmagazin.ro/actualitate/prima-companie-de-taximetrie-gratuita-din-romania-taxi-gratis-11075512
Fantastic! Nu-mi vine sa cred ca cineva a avut atata marinimie. Costurile nu sunt mici, dar si plata lui in cer e mare. Multumim Medeea!
Pentru Bogdan.
Pe acest „popa” l-ai vazut vreodata? Te rog sa ai curiozitatea de a vedea ce spune si sa imi zici dupa aia daca ti-a raspuns la vreo intrebare din cate ai cu privire la biserica si apucaturile popilor.
Eu cred ca iti raspunde la intrebarile de mai sus mai bine decat am putea noi s-o facem.
Ce face Adina?
Igalis,
Ma bucur ca esti sanatoasa, chiar nu stiam ca aparuse o discutie referitoare la asa ceva, unde rolul principal din film puteai sa-l primesti tu.
Esti bine deci. Bravo.
🙂
Acu’ ca sa zic si de biserica ceva fiin’ca tocmai ce ai venit cu ceva actiune.
Nu contest nici o secunda ca nu ar exista oameni de o valoare autentica, eg-zact ! in mijlocul ei 🙂 , nu nici vorba, dar ei sunt vectorii de imagine ai institutiei, oamenii de plush daca vrei care sunt scosi in fata de fiecare data cand e nevoie de ei in timp ce in spatele lor raman treburile ce tre’ sa ramana nevazute, nestiute si necercetate.
Adina e destul de bine, i-a trecut greata 🙂 .
Isi cauta acum alt medic.
energy drink
Miraculosi ingerii tai, draga mea Gabriela! Ai observat ca in fiecare chip de inger pictat de tine esti chiar tu? Trasaturi, privire, sclipirea din ochi, tu esti cea care daruiesti cate o particica benefica din tine celorlalti. Si crede-ma ca am studiat atent! 🙂
Va salut cu drag pe toti. Eu stau cam prost cu timpul si va vizitez mai rar, dar va citesc de cate ori pot.
Dumnezeu cu noi toti sa fie si…faca-se voia Sa!
Draga Gabrielle,
Probabil ca ingerii seamana cu mine pentru ca mutra pe care o vad cel mai des este cea proprie, asa ca mi s-au intiparit in memorie acele trasaturi si ies la iveala cand incerc sa fac un portret… Nu e cu intentie. Multumesc de apreciere.
Tu esti bine?
Doamne ajuta!
Igalis,
Cred ca pe data de 12 august 2013 te-am vazut…Eram in masina la stop, pe Stefan cel Mare la intersectia cu Spitalul de Urgenta. Tu ai oprit chiar langa masina…Ai o bicicleta rosie cu un cosulet in fata? Bronzata, intr-o rochita galbena si cu un aer f tineresc?
Cred ca tu erai…mi-ai facut ziua! 🙂
Mi-ar fi placut sa fiu eu, dar in afara de aerul tineresc nimic nu corespunde. Nu am bicicleta, nu sunt bronzata pentru ca nu am mai facut plaja de 4 ani, nu prea port rochite… hotarat lucru nu eram eu.
Sper ca nu te-am dezamagit prea tare. Cand mai ajungi pe langa Spitalul de Urgenta Floreasca, uita-te dupa o ambulanta maaaare cu alb si portocaliu din care coboara o asistenta in bocanci, cu pantaloni si vesta cu nenumarate buzunare (ca luptatorii de guerrilla) si cu doua codite blonde impletite. Eu sunt!
Cu drag,
Igalis
Nu sunt dezamagita, ideea de tine mi-a facut bine oricum :).
O zi frumoasa!
Cu mult drag,
Ifigenia
cea ce faci este un dar dela Dumnezeu, roaga te neincetat fii buna si nu intoarce raul cu rau , mai bine nu raspunde. roaga te neincetat Maicii Domnului si d-nului Iisus Hritos si Tatalui Ceresc. si sa ai un sfint la care sa te rogi sa ti fie intermediar. starueste in rugaciuni si o sa vezi rezultatele. Doamne ajuta.
Multumesc, ma straduiesc…
De cand ti-am vazut picturile am simtit o dorinta nebuna sa pictez. Stiam, simteam ca pot sa pictez chiar daca nu am mai incercat niciodata. Inca stau si ma holbez la tabloul ce l-am terminat recent si parca nu imi vine sa cred cum a iesit. Ma bucur foarte ca am dat peste blogul tau 😀
Orice om poate picta, doar ca putini incearca. Ma bucur din toata inima ca blogul meu ti-a starnit pofta si iti doresc sa ajungi sa expui in toata lumea! E posibil! Iata, arta tinde spre autentic si tehnica desenului conteaza mai putin. Nu conteaza ce inseamna „chestia” aia pe care ai pictat-o, ci cat poposeste ochiul privitorului pe ea si ce sentimente ii transmite.
Pictura se face cu inima!
Cum fac sa vad si eu ce a iesit? M-ai facut curioasa, dar mai presus de asta, m-ai bucurat.
Cu drag,
Igalis
Inca sunt in stare de euforie :)) Imi place cum a iesit ( mai trebuie totusi mici retusuri, cum ziceai si tu ca niciodata un tablou nu este „gata”, ca intotdeauna mai poti adauga ceva ) pentru ca l-am pictat din inima.
Este defapt o „reproducere” , daca se poate numi reproducere, pentru ca nu seamana in detaliu cu originalul, dar ideea e aceeasi. Reproducere dupa o icoana ce e aflata in osuarul de la schitul Inaltarea Sfintei Cruci din Aiud.
Siiii, imi puneam de pe net conferinte de-ale Pr. Constantin Necula, ascultam si pictam…si parca s-a pictat singura icoana.
Daca vrei sa vezi cum a iesit eventual poti sa ma cauti pe fb „Oana Tz” si gasesti acolo:D ( nu am putut tine doar pt mine )
Cum pot lua legatura cu dumneavoasta?
Draga Maria-Madalina,
Blogul acesta este deja o legatura, putem comunica aici?
Cu drag,
Igalis
Drum bun ,iubita si sa ne aduci inapoi ,o Gabriela plina de voiosie si dinamism.Incarca-ti bateriile pina la refuz,sa -ti ajunga pe tot anul ,pina la urmatoarea vizita .Fii binecuvintata iubita si Dumnezeu sa te calauzeasca in drumul acesta pina la intoarcerea ta in tara.Saluta Irlanda din partea noastra si pe Florin , la fel.Te pup ,cara mia.
Multumesc puiule! E bine si frumos aici, imi place mult. Florin m-a pus la ingrasat, imi da papa bun intr-una. Am facut poze, dar nu stiu cum sa le pun sa le vedeti si voi.
Ai grija la silueta,ca nu te mai recunoastem dupa aceea:)).Ma bucur ca te-ai simtit bine si vezi cum imi trimiti si mie niste poze,gasesti tu o modalitate.Astazi te-ai intors,asa-i?Astept multe,multe noutati si te astept pe tine prezenta aici cu multe detalii,spune tot-tot,ca la politie:)))Pup, bella mia si bine te-ai intors,ca ne lipsisi grozav.
Nici nu știu cu ce să încep. Am ajuns pe blogul tău căutând pe google „mobilă trosnind”. Asta s-a întâmplat azi dimineață la 8. De atunci tot citesc articolele tale. Nu mă simt foarte confortabil să-mi spun povestea vieții, însă voi spune atât: am murit și eu (simbolic) și am renăscut. Iar de atunci, pictez. Îți admir picturile cu ochii cuiva care a început să studieze Istoria Artei și sunt uimită de profunzimea culorilor, a detaliilor, a proporțiilor. Sper din tot sufletul să ajungi din ce în ce mai sus cu picturile tale, să bucuri oamenii cu ele, să le vinzi, să te hrănești din mulțumirea oamenilor că ochii lor întâlnesc asemenea picturi în propriile case.
Apoi, nu pot sa nu te întreb: de ce nu mai scriiiiiii aici pe blog? Am încercat să accesez igalis.com, însă nu merge. Scrii pe alt blog? Unde te mai pot citi?
Om bun, să întâlnești în viața ta numai oameni buni ca tine.
Cu drag,
Erica
Esti tare dulce Erica.
Nu mai scriu pentru ca nu am timp. Cand as avea un pic de timp, simt ca nu am ceva interesant de spus si atunci prefer sa pictez sau sa iubesc animalutele si oamenii, traind constient prezentul. Uneori mi-e dor sa scriu, dar astept sa primesc ceva ce v-ar putea fi de folos, nu doar sa abuzez de amabilitatea voastra de a ma citi.
Igalis.com nu mai exista pentru ca la vremea aceea nu am mai avut bani sa platesc hosting-ul. Apoi, blogul mi-e mai drag decat site-ul. Am mutat de acolo aici cam tot ce v-ar putea placea.
Multumesc pentru cuvintele frumoase si ma bucur ca esti si tu o „inviata”. Bucura-te ca Il ai pe Dumnezeu in tine!
Astept sa imi mai scrii.
Cu drag,
Igalis
Buna Igalis/Gabriela,
Imi plac mult tablourile tale.
Mai pictezi penru a vinde?
Daca da, cum as putea vedea ce ai mai creat?
Sunt fascinate de ingeri de cand ma stiu si poate ma „lipesc” si eu de un inger pictat de tine.
Multumesc in avans pt raspuns.
Draga Jia,
Multumesc de apreciere. In ultima vreme nu prea am mai avut timp sa pictez. Mai am un singur inger pe care nu il am pozat. Este acrilic pe carton si e cam 40×50 cm. Restul s-au vandut ca painea calda. La inceputul lunii mai voi pleca din tara pentru o perioada mai lunga, dar acolo voi avea mai mult timp sa pictez (sper!) Toti ingerii pe care i-am pictat pot fi vazuti pe pagina mea de FB la albumul „Picturile mele”, cu amendamentul ca nu mai detin niciunul, toti s-au dat. ID: Gabriela Szilagi
Cu drag,
Igalis
Draga mea, am plâns ca o fetiță la citirea și vizualizarea picturilor tale. Cu adevărat o imagine face cât o mie de cuvinte. Ai un stil plastic al tău iar asta te face unică. Și eu pictez dar parcă tablourile mele nu transmit nimic, sunt plate, le percep mai mult ca pe niște brizbrizuri decât opere de arte. Voi cere ghidare că pot crea ceva deosebit.
P. S. îmi poți spune te rog ce tip de acrilice folosești pentru că tablourile au niște culori foarte vii. Eu folosesc Sennelier dar nu prea îmi plac cum se amestecă între ele. Mulțumesc și mult succes?!
Mulțumesc pentru aprecieri Jane. Culorile sunt vii pentru ca nu au culoare de fond dedesupt. Fiecare culoare este pusa separat pe fondul alb. Recomand acrilice Lukas sau Wallace Seymour, dar cele din urmă nu prea se mai găsesc. Nici Crea Box de la Lidl nu sunt rele…
SPOR!!!