Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Februarie 2009

nichita

Ma doare! Doare prea tare acum ca sa ma pot exprima.

NICHITA

La numai 5 luni si jumatate de viata intrauterina, mi-a dat o lectie de forta si tarie, de iubire si generozitate. La cumpana dintre luni, exact la ora 00.30, cand fila calendarului lasa sa cada ianuarie in trecut, „garsoniera” lui Nichita a cedat! Medical se numeste ca mi s-au rupt mebranele si am pierdut tot lichidul amniotic. Eram in spital. S-a intervenit imediat, cu multa bunavointa si pricepere. Am fost intrebata printre hohotele mele de plans daca sunt constienta ca nu mai e nimic de facut si daca sunt de acord sa mi se scoata firul de cerclaj. Cand am spus da mi s-a sfasiat inima. Stiam ca il condamn definitiv la moarte. Dar stiam si ca minunea ca un copil sa supravietuiasca intr-un uter uscat inca nu a facut-o Dumnezeu nimanui. Am ales sa nu risc ca uterul sa se sfasie in timpul cand contractiile aveau sa apara.

Nichita vine din grecescul NIKE

Nike inseamna victorie. Am ales acest nume din motive descrise in postul de mai jos. NICHTA a fost un biruitor? Inca nu inteleg. Sunt prea adanci tainele Domnului, dar cu siguranta a fost un mare luptator. Dupa o noapte intreaga, contractiile nu aparusera, in schimb Nichita dadea semne ca e viu. Dimineata mi s-a propus sa accept injectia de dilatare si perfuzia pentru stimulare a contractiilor.  Medicii si-au facut datoria mai mult decat corect explicandu-mi toate perspectevele si lasandu-ma sa inteleg ca nu exista NICIO sansa.

09.02.09

Nu am avut dispozitie sa scriu nimic in ultima vreme.

Nichita e inger. L-am nascut pe data de 4 februarie si atunci am inteles ca minunile de la Dumnazeu sunt extrem de fine si greu de vazut, daca nu esti pregatit sa zici „faca-se voia ta”.

 

Eu am fost. Minunea a fost ca in ultima noapte bebe a facut un efort maxim si s-a intors din pozitie pelviana in pozitiae axiala, cu capusorul in sus si piciorusele in jos.

 

In dupa amiaza zilei de 4 am simtit cateva contractii usoare (erau primele dupa 4 zile de cand pierdusem apa)si am fugit pe masa doctoritei sa vada ce se intampla. Bebe scosese piciorusele prin col. D.na Doctor mi-a spus ca nu mai e nimic de sperat, ca e imposibil sa il mai tin o luna si jumatate. Avea toate sansele sa il nasc cu picioarele necrozate. Atunci am acceptat injectia de dilatare si perfuzia pentru contractii.

 

Am plans ca disperata ca i-am dat sentinta lui Nichita, dar intelegeam ca voia lui Dumnezeu a fost nu sa faca minunea de a duce inca o luna jumate o sarcina care nu mai avea lichid amniotic deloc, nici nu m-a pedepsit cu un copil handicapat, ci mi-a dat timp sa inteleg toate consecintele, mi-a aratat cat poate lupta cineva pentru viata lui, mi-a aratat cat m-a iubit acest bebelus incat cu mari eforturi s-a intors in burtica. Daca nu ar fi facut asta, ar fi trebuit sa mi se faca cezariana, iar consecintele… 2 ani nu as mai fi avut voie sa raman din nou insarcinata, probabil as fi intrat la menopauza inainte de a apuca sa fac alt copil.

 

Minunea cea mare a fost felul in care l-am nascut. Data trecuta am avut un travaliu de 24 de ore. 24 de ore in care nu am urlat din demnitate, dar aproape am indoit bara de la pat.

 

Asteptam in patul din salon durerile cu curaj dar cu inima cat un purice. Dupa primele 3 contractii, nu foarte dureroase, a iesit un piciorus! Am fugit iar la sala de tratament, asistentele au chemat-o pe doctorita mea, iar in 10 minute deja am putut sa-l vad si sa-l ating pe bebe. Restul au fost manevre medicale pentru placenta si alte alea, m-a durut mai putin decat moderat (sau nu mai tin eu minte…) Ma distragea imaginea lui Nichita. O frumusete de copil! Inalt, osatura perfecta, de atlet, umeri rotunzi si lati, maini inimaginabil de frumoase, cu degete lungi si unghii perfecte, pulpitele si sexul erau exact ca ale lui tati, nasucul era miiic si carn, ochii erau inchisi (nu mai traia), dar dupa marimea globilor oculari ar fi avut ochi maaari si probabil albastri (ca tati). Dar frumusetea statea in gratia intregului corp. Era superb si perfect dezvoltat.

 

Am luat decizia justa

 

Piciorusele erau vinete de la nivelul la care iesisera din uter si, dupa cat erau de umflate talpicile, imi dau seama ca a suferit din acea stransoare.

Totul s-a terminat in mai putin de o ora. Florin era la usa si a fost surprins sa ma vada in picioare si cu puiul in mana. A intrat in cabinet si l-a mangaiat si el. Mi-a spus… acum sunt si mai hotarat sa facem imediat copii dupa perioada de refacere. Acum vad ce copii frumosi putem face.

 

Mai plang. Uneori rad in hohote, alteori sunt senina si iubesc tot ce misca in jurul meu… e o stare amestecata. Florin e curajos si ma rasfata. Si el sufera, dar speranta ca peste 6 luni vom incerca din nou il face vesel si increzator. Deocamdata face eforturi financiare ca sa ma duca o saptamana in Olanda de ziua mea (20 februarie).

 

Viata e plina. Mergem in parcul Ioanid si ne bucuram de copiii altora. Nu ma doare ci ma umple de iubire pentru acest inger care a trait in mine 5 luni si jumatate.

Multumim Domnului pentru toate cate ni le da.

 

Spitalul Cantacuzino

 

P.S. Tot respectul si multumiri din inima personalului medical din spitalul Cantacuzino si in special doamnei Dr.Conferentiar Manuela Russu pentru daruirea cu care au incercat tot posibilul si imposibilul de a salva acest copil. Le multumesc si pentru blandetea cu care m-au tratat si sustinerea morala. Au avut un comportament impecabil! Spitalul Cantacuzino mi-a lasat o impresie de umanitate, noblete si curatenie. Cinste lor!

 

Read Full Post »