Feeds:
Articole
Comentarii

 Credinta tare inseamna sa spui „Faca-se voia Ta” fara a-I mai face „sugestii” lui Dumnezeu. Cand te faci unealta Lui, lucrurile se asaza de la sine iar darurile pentru putina stradanie sunt mai mari si mai frumoase decat ni le putem  imagina.  Intamplarea pe care urmeaza sa v-o relatez face parte din lungul sir de minuni care se petrec zilnic in viata mea de cand am invatat sa rostesc autentic „Faca-se voia Ta”.

Call center

Pictez nevrotic

Nu stiam ca exista un gen de arta care se numeste „Singulara” si care defineste exact ceea ce numeam eu pana acum „nevrotic”. Nu ma consider artist plastic doar pentru ca uneori simt nevoia imperioasa de a amesteca culori si a le insira pe ceva sau dorinta nestavilita de a chinui foaia cu pixul. E o pornire comparabila cu pofta de a manca ceva ciudat a femeilor gravide (in termeni medicali, „pica”). E drept ca si art-terapia sustine ideea ca inconstientul se poate exprima prin arta si, lasand de-o parte intentia de a ilustra ceva anume, mana va zugravi simboluri care sa te faca sa constientizei ceva ce se invarte prin partea ta inconstienta a psihicului, ca pestele in acvariu, cautand sa iasa cumva la suprafata.

Din cate inteleg din ceea ce am materializat pana acum in picturi, inconstient ma opun regulilor limitative si am o doza destul de mare de indiscretie in a-mi expune viata. Imi asum. Nu o fac asteptand aplauze si nici nu ma intereseaza critica, atata timp cat nu lezez pe nimeni. Scoala de arta zice ca nu e bine si frumos sa conturezi cu negru, ca incadratura trebuie sa foloseasca un anume „unghi de aur”, ca nu trebuie fixat personajul in centru, ca daca priveste intr-o directie trebuie sa ii lasi „aer sa respire”, ca nu se face sa pui culoarea direct din tub… si am decis sa incalc toate aceste reguli. Picturile mele nu se supun incadraturii, uneori se prelungesc si pe canturi sau ies pe rama. Conturez cu negru invariabil, asociez culori ciudate si pun cu nerusinare culoarea direct din tub fara a mai cauta „nuante rare”. Tocmai pentru ca incalc legea, nu m-am gandit vreodata sa expun public creatiile mele. Mi-am permis doar sa imi fac un folder intitulat „Picturile mele” pe Facebook.

In spatele unei imagini este o poveste

Dupa ce l-am pierdut pe Nichita, copilul pe care nu am mai apucat sa il nasc la termen pentru ca in a sasea luna (cand N.N.Lazarev spune ca fatul este in legatura directa cu Dumnezeu) s-a razgandit, am pictat pentru prima data un inger. Am copiat imaginea de pe ultima lui echografie si i-am pus o pereche de aripi ciufulite. Nici eu nu stiam sa pictez aripi, nici Nichita sa le foloseasca.

Nichita

Apoi mi s-a facut iar dor de el si m-am pus sa ma exprim plastic. Asa am descoperit ca Nichita a invatat sa-si foloseasca aripile si se joaca cu ele.

joaca de inger

Apoi am vazut un pic din raiul lui pe timp de primavara…

Primavara Ingerului

Probabil ca avea sa-mi dea o veste, despre un fratior… si mi-a aparut ca in imaginea de mai jos. Dar m-am bazat pe stiinta si am gresit. Testul de sarcina mi-a spus ca nu sunt insarcinata si am facut efortul de a zugravi o casa si a muta mobila… A fost cea mai scurta sarcina din cate am auzit. Trei zile. Copilul avea 6 saptamani cand am aflat de el, iar dupa 3 zile a murit.

Veste

Dumnezeu rasplateste pana si intentiile

Intr-o perioada neagra din punct de vedere financiar, dar foarte luminoasa din punct de vedere spiritual, o femeie buna de la biserica s-a facut mesager al lui Dumnezeu (poate ca nici nu stie!) si mi-a dat niste bani si cateva daruri pentru sarbatoarea de Pasti care avea sa vina curand. Eram in Saptamana Mare. Povestea pe larg o gasiti aici: https://igalis.wordpress.com/2011/04/ Atunci am decis sa ii pictez ceva… De icoane inca nu sunt vrednica, dar i-am pictat un inger. Dintr-un complex de inferioritate, m-am hotarat sa il fac mai mare, pe panza si cu culori acrylice, ca sa nu ma fac de rusine cu tempera pe cartonul de la ciorapi sau pizza cum pictez de obicei…

gabriel

Tot un oarecare complex de inferioritate (mi-ar placea sa il pot numi smerenie…) m-a oprit sa i-l daruiesc dupa ce l-am terminat. Imi imaginam ca are acasa tablouri adevarate si ca il va primi din politete fiind apoi pusa in incurcatura de a nu sti ce sa faca cu el. A ramas la mine. Acelui inger i-am facut o pereche care danseaza.

Dans

Nici acesta nu mi s-a parut vrednic de daruit. Dar s-a petrecut un fenomen. Tot adaugand cate un punct cate o linie la ei, m-am indragostit si am decis sa ii expun la mine acasa, fiecare in alta camera. Apoi a venit ziua surorii mele si m-am gandit sa ii pictez un inger. De ea eram sigura ca apreciaza genul meu de arta pentru ca ii mai pictasem o „pasare shaman” pe care o are expusa in cabinetul ei de psihoterapie. Cum niciodata nu imi propun un subiect anume, doar chem mental cate un inger sa se aseze pe  panza, a venit un inger care se roaga.

ruga

Apoi mi-am chemat ingerul meu pazitor si s-a asezat si el cuminte la rugaciune luand un pic de relief din pasta de modelat aplicat pe panza…

Ingerul pazitor frame

Incet, incet, apropiatii au inceput sa imi aprecieze picturile. O verisoara mi le-a vazut pe Facebook si, poate nu intamplator, a gasit niste panze la pret onorabil la Lidl. Le-a cumparat in ideea ca poate vreodata o sa i le pictez. Vestea am aflata-o la putin timp dupa ce o buna prietena si fosta colega de la redactia unei reviste unde am lucrat impreuna m-a anuntat ca un francez a venit in Romania sa organizeze o expozitie de Arta Singulara la Bucuresti. Ea i-a aratat „galeria de arta” de pe Facebook si omul s-a aratat intersat de ingerii mei, dar si de povestea lor, pe care prietena mea o stia foarte bine fiind martora a evenimentelor din vremea lui Nichita.

Dupa ce i-am dus vreo 3 picturi sa le vada, francezul mi-a pus doua intrebari: Esti de acord sa expui in Franta? Vinzi? M-am inrosit pana in varful urechilor de bucurie si am spus da. Cum o buna parte dintre picturi le daruisem prietenilor… a trebuit sa promit ca mai fac cativa. Atunci au picat si panzele de la verisoara mea! In micul meu concediu m-am pus sa pictez cu pofta pe prima panza cu culori acrylice. A venit un inger cuminte.

cuminte

Mai aveam o panza dar nu aveam curaj sa ma apuc de ea. Am mai pictat un portret de inger pe carton (nu l-am pozat), dar cel pentru panza tot nu venea. Fiind in postul mare am vorbit cu duhovnicul meu pentru a stabili cand ma pot spovedi. Mi-a venit asa de-odata sa ii zic „Parinte, binecuvantati-ma sa pot picta pentru ca mai am de facut un inger si nu vine”. Raspunsul lui a fost foarte frumos: „Dar ingerii nu au chip, au numai ochi mari, ca de bufnita, si o sugestie de aripi”! Dupa ce am inchis telefonul m-am apucat de treaba. Iata ce a iesit.

Duhovnic

„Duhovnic” – (40X30 cm) culori acrylice pe panza

Dupa ce l-am terminat („terminat” este un termen nepotrivit in cazul picturilor… oricand mai poti adauga ceva, deci niciodata nu e terminat!) l-am privit lung si m-am intrebat daca e frumos. Mda, imi placeau unele dintre detalii, cum ar fi primele 4 pene din partea rosie… dar ansamblul era incert. In ziua in care l-am postat in „Picturile mele” de pe Facebook s-a aratat primul cumparator. Foarte entuziast imi spunea ca ii place mult si il vrea. M-am bucurat mult ca place, dar i-am explicat ordinea: Daca nu se vinde la Bezu, in Franta, i-l datorez verisoarei pentru ca panza e a ei, dar cred ca se poate negocia cu ea sa ii fac alta pictura in schimb.  Discutia se desfasura in ziua in care a inceput Festivalul de Arta Singulara „Grand Baz’Art” la Bezu.

A doua zi, intru pe facebook asteptand vesti de la vernisaj si gasesc mesajul urmator:

18mai13

„Aceste creaturi de sticla nitel imbufnate sunt doua dintre premiile Osk’Art oferite la Grand Baz’Art a Bezu, anume Premiul Decouverte pentru intreaga expozitie Romania Hors-les-Normes si Premiul Couleur pentru Gabriela Szilagi. De asemenea, Mihai Docea a primit Le Prix Psychologie. Sunt foarte mandra de toti.”

Evident c-am inceput sa plang de emotie! Eu, care mi-am trimis picturile in Franta cu vesnicul complex de inferioritate in fata lucrarilor celorlalti artisti romani (nu mai zic de cei straini…), eu care ma gandeam ca ingerii mei vor starni cateva zambete de compasiune, imi vad numele printre premianti! Ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi pentru tot ce imi da, dar asta a fost o minune MARE! Ce-am facut ca sa merit? Ma rasfata Dumnezeu si eu nu-i pot intoarce atata bucurie cata imi da. Nu stiu cum. Nu am indraznit vreodata sa visez la asa ceva si mi-a dat. S-a facut voia Lui.

Mai mult, aflu de la curatoarea expozitiei ca oamenii au stat indelung in fata ingerilor comentand care le place si de ce, ca un artist francez a desenat repede pe un colt de hartie un inger pe care i l-a dat sa mi-l aduca cu dedicatie, ca tabloul cu „ochii de bufnita” si-a gasit o cumparatoare care l-a adorat si care a zis ca imi va trimite o poza cu el dupa ce il inrameaza pe perete, ca sa vad unde a ajuns… si iar m-am emotionat pana la lacrimi citind randurile ei.

Ultimul sms suna asa:  „iti promit ca nu exagerez cu nimic si stiu ca daca ai fi fost acolo sa vezi ce efect au avut ai fi plans non-stop”.

Offf, cum stie Doamne Doamne sa faca bucurii oamenilor! Nici cu gandul nu gandim cat de frumos ne iubeste Dumnezeu si cat de mult ne alinta! Multumesc lui Dumnezeu si tuturor oamenilor pe care El i-a ales in scenariul Sau.

Bă, tu iar n-ai şapcă!

De multe ori ni se intampla sa fim prigoniti si sa strigam dupa dreptate. Strigam la oameni, strigam la Dumnezeu, dar ispita ne face sa si ripostam cu aceleasi „unelte” cu care diavolul lucreaza. O facem in numele dreptatii, dar dreptatea nu e trunchiata, nu e amestecata si cu rau, ci e alba, clara, una singura si se afla DOAR la DUMNEZEU.

Imagine

Rautatea oamenilor vine din slaba lor credinta si intentie de a cultiva binele. Diavolul isi face treaba sarguincios si, acolo unde omul se leneveste in a lucra virtutea, el reuseste sa cultive sămânţa lui, a rautatii, a invidiei, a discordiei si a tot ceea ce este contrar invataturilor lui Hristos. Singuri nu ne putem bate pentru ca suntem prea slabi, dar chemarea lui Iisus in inima ne protejeaza de rau.

Dau un exemplu concret. De o luna, la serviciu, superiorul meu imi face zile amare. Ma trateaza ca pe iepurasul din bancul asta:

„Se intalnesc in padure lupul si iepurasul. Lupul se ia de iepuras:
– Da-mi o tigara!
– N-am pentru ca nu fumez.
– Cum adica ba, tu ma refuzi pe mine?
Si se apuca sa-l bata mar pe bietul iepuras.
A doua zi iar se intalnesc in padure.
– Ba, da-mi o tigara.
Iepurasul scoate un pachet de tigari si i-l da lupului. Asta se uita cu atentie la pachet si zice:
– Tu faci misto de mine? Pai eu fumez tigari fara filtru?
Si iar se apuca de batut la iepure.
Urmatoarea zi se intalnesc din nou.
– Da-mi o tigara.
Iepurasul scoate un pachet din buzunar, tigari cu filtru.
– Ce ba, tu imi faci program ce tigari sa fumez? Azi vreau fara filtru!
– N-am.
Si iar bumbaceala la iepure.
In ziua urmatoare, lupul se ia de iepuras din nou:
– Da-mi o tigara!
– Da, sa traiti, cu filtru, fara filtru?
– Baaaa, tu faci pe desteptul cu mine? Unde ti-e sapca? De ce umbli fara sapca?
Dupa bataia zilnica, trece ziua sa intalnesc iar.
– Ce ti-ai pus ba sapca aia? Te dai la moda?
Bang, iar bataie.
Se intalnesc iar.
Iepurasule, da-mi o tigara!
– Cu filtru, fara filtru…
-Ba, tu iar n-ai sapca!

Si uite asa am dus-o eu o luna. In tot timpul asta m-am rugat cu Rugaciunea Inimii de cate ori am incasat rautati. In ultima garda am stiut ca va face orice ca sa ma scoata din minti si am fost foarte calma gandind ca pe Iisus, Dumnezeu-om, care era fara pacat, l-au umilit, l-au batut si l-au rastignit. Eu, o pacatoasa trebuie sa rabd infinit mai putin decat suferinta Lui.

Imagine

Zambetul meu linistit a infierat-o si mai mult pe sefa si pana la urma a decis sa faca un evantai de minciuni impotriva mea si sa ma duca „de urechi” la directie, sub motivul ca, dupa o luna, evaluarea ei conteaza. In functie de asta treceam cu bine sau nu luna de proba. La raportul de garda ma uitam la ea si o vedeam preocupata sa aseze frumos in minte puzzel-ul de minciuni. Ma uitam si la mine, care aveam pulsul 200 si inima mi se zbatea in piept. Am folosit acele palpitatii ca sa ma rog, fiecare bataie cate un cuvant din rugaciunea lui Iisus. Am cerut doar atat „Doamne apara-ma de rautate si vadeste adevarul”.

Cand am ajuns in biroul directoarei, a inceput discursul cu ceva de genul „Doamna Manager, vin aici cu rugamintea sa aveti mila pentru ea…” si a inceput sa dea cu caca pe mine, mintind, intorcand situatiile impotriva mea, inventand tot felul de lucruri grave din care adevarat era doar faptul ca am facut imprudenta sa-mi aprind tigara coborand din ambulanta (lucru pe care ea l-a expus asa: „fumeaza in celula ambulantei!”. Am recunoscut ca am aprins tigara cand inca picioarele se aflau pe treapta si capul afara…

Managera, un om foarte inteligent si drept, a simtit la un moment dat ca se umple de veninul acela si a ridicat tonul la ea: „Taci, ajunge, nu vreau sa imi stric ziua de dimineata!”

Apoi mi-a dat cuvantul si mi-am expus si eu variantele. Una dintre acuze era ca sunt prea religioasa si ca imi fac cruce… Aici Managera, fiind om al lui Dumnezeu, credincioasa si ea, a luat o atitudine dura si i-a spus de doua ori: „Sa fie foarte clar, credinta unui om trebuie respectata atata timp cat nu devine fanatism, deci faptul ca e credincioasa nu deranjeaza pe nimeni! Si eu sunt credincioasa, poate mai credincioasa decat ea!”

Apoi, a mintit ca doctorita cu care urma sa trec pe echipaj nu ma vrea si fuge de mine. Aici… a dat-o iar in bara pentru ca si eu si D.na Manager stiam adevarul de la doctorita respectiva. A fost chemata si ea in birou. La intrebarea „o vrei in echipaj?” respunsul a fost scurt si clar „da!”

Ma intrebam ce subterfugii mai poate gasi in situatia data si iata ca m-a lasat din nou cu gura cascata. In broderia ei parsiva a facut ultima tentativa spunand „dar eu o vreau! O tin eu!” Mi s-a urcat inima in gat de groaza si am spus bland: „nu pot, nu mai pot!” Asta a fost strategia ei ultimă in incercarea de a ma distruge totusi.

La final mi-am aplicat si eu strategia in a demasca rautatea. Am intrebat-o pe fosta mea sefa doar atat: „in toata luna asta, am facut macar un lucru bun?” Noua mea sefa a busit in ras, fosta sefa a inceput sa se balbaie cautatnd repede un raspuns, iar Managera s-a luminat brusc si a inteles ca in toata „evaluarea” nu exista niciun plus. Deci, cat de obiectiva poate fi o persoana care vine doar cu o lista de critici? Recunosc, intrebarea asta mi-a pus-o in minte Duhul Sfant! Asa cum Iisus le-a spus ucenicilor „nu va ganditi ce veti raspunde atunci cand veti fi acuzati, ca Tatal va va trimite Duhul Sfant si veti sti ce sa raspundeti”, asa am simtit si eu.

Verdictul a fost clar. „De la 1 februarie trece pe alta tura in echipaj cu cea de-a doua doctorita”. Am rasuflat usurata si inima a inceput iar sa imi bata cu 200 pe minut, de data aceasta de fericire.

Dumnezeu sa rasplateasca bunatatea Managerei care a fost dreapta!

Atunci cand ai in preajma numai dusmani, nu esti singur, esti cu Dumnezeu! Daca nu primesti ispitele diavolului de a-ti face singur dreptate, dreptatea o va face Dumnezeu iar bucuria pe care o vei simti in inima este cu mult mai mare decat tot amarul pe care ti l-a picurat in suflet dusmanul.

Dumnezeu sa ne ierte pe toti iar pe acea femeie, sa o mangaie Dumnezeu ca sa inteleaga ce frumos e sa faci BINE in loc sa pierzi energie „cocand” strategii urate. Sa ii ia Dumnezeu veninul din inima si sa o invete calea dreapta! Amin.

Slava lui Dumnezeu!

Igalis

P.S. Am mult respect pentru ceilalti doi membri ai echipajului care au facut in asa fel incat sa nu fie de fata la „macel”. Au gasit o strategie prin care sa nu fie pusi in situatia paradoxala de a sustine lucruri neadevarate si nici sa nu isi contrazica sefa. Dumnezeu sa le dea numai bine si sa aiba parte de lumina si adevar!

2011 in review

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2011 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

The Louvre Museum has 8.5 million visitors per year. This blog was viewed about 99,000 times in 2011. If it were an exhibit at the Louvre Museum, it would take about 4 days for that many people to see it.

Click aici pentru a vedea raportul complet.

Pe data de 6 martie 2012 am avut onoarea sa fiu la Libraria Sophia din Bucuresti, unde a fost invitat Parintele Amfilohie Branza sa ne vorbeasca despre POCAINTA.

Ii vizionasem cam toate cuvantarile de pe net si eram fascinata de puterea cuvintelor acestui calugar. Acum, vazandu-l in carne si oase, am ramas de-a dreptul obsedata de forta credintei acestui om, de harul grairii pe care l-a asezat Dumnezeu in el, de talentul oratoric si actoricesc, care ar umili pana si pe cel mai talentat actor de stand up comedy, de curajul cu care rosteste adevarul,  de cursivitatea cu care rosteste esentă, de trairea autentica si asumata a vietii personale… Nu gasesc cuvinte care sa il descrie. Mai bine urmariti-l (video doar partea I + II):

http://www.youtube.com/watch?v=q_LawodI-0Y Partea I

http://www.youtube.com/watch?v=hKubeafWLVE Partea a II-a

Pentru ca nu am gasit celelalte parti, va dau si linkul cu inregistrarea audio integrala:

http://www.youtube.com/watch?v=QUMUPbLjpWc&feature=related

La sfarsit ne-a binecuvantat pe toti cei care ne ingramadeam in preajma lui. Mi-a strans ferm capul intre mainile sale si de atunci insetez dupa vorbele lui. In ciuda faptului ca am fost de fata cand acest „discurs” s-a nascut, simt nevoia sa il tot re-ascult pentru a intelege pana si pauzele de respiratie dintre fraze. E fantastic!

Sa ne traiasca si sa ne bucuram de el pana la adanci batraneti!

Va atasez mai jos si o inregistrare mai veche video, pe tema „Tinerii si biserica”.

http://www.youtube.com/watch?v=82rVJ19hF5k&feature=related

2011 in review

Va iubesc pe toti si va redau mai jos raportul activitatii Igalis pe anul 2011.

Here’s an excerpt:

The Louvre Museum has 8.5 million visitors per year. This blog was viewed about 89,000 times in 2011. If it were an exhibit at the Louvre Museum, it would take about 4 days for that many people to see it.

Si… topul celor care au comentat pe acest blog:

Click here to see the complete report.

 

Va promit sa scriu mai mult in 2012!

Rugaciune pentru casatorie

Aceasta rugaciune am primit-o de la prietena mea Monica si impreuna o dedicam celor care cauta si cred.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis: „Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu, si toate celelalte se vor adauga voua“, daruieste-mi toate cele de trebuinta pentru a merge pe calea mantuirii.

In mainile Tale este viata mea si fara Tine nu pot cunoaste nici implinirea si nici bucuria cea adevarata. Stiind aceasta, avand dorinta de a purta crucea casatoriei, Te rog sa ma ajuti sa gasesc faptura potrivita alaturi de care sa infrunt marea vietii acesteia.

Ajuta-ma, Doamne, ajuta-ma, cum numai Tu ma poti ajuta. De multe ori ispita singuratatii mi-a ranit inima, de multe ori diavolul deznadejdii a lovit in poarta sufletului meu. De atata durere inima mea s-a strans, si nu este nimeni care sa imi aline durerea.

La Tine alerg, Doamne, nadejdea mea, intarirea mea, lumina vietii mele. Ajuta-ma sa am o familie bineplacuta Tie, o familie peste care sa se reverse multimea binecuvantarilor Tale.

Fereste-ma, Doamne, de tot raul. Fereste-ma de o alegere gresita. Fereste-ma de minciuni, de rautate, de desfrau. Sa nu ma insele frumusetea cea degrab trecatoare, ci sa caut mai ales frumusetea sufleteasca. Sa nu ma orbeasca dragostea patimasa, nici sa nu ma biruie patimile si poftele.

Tu stii, Doamne, nepriceperea si slabiciunea mintii mele. Izbaveste-ma prin harul Tau de neputintele care ma apasa.

Vino in ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Daruieste-mi intelepciune si rabdare. O, grea este crucea rabdarii, si greu imi este sa nu fiu covarsit de ea. Dar in Tine imi pun nadejdea.

Ajuta-ma, Doamne, sa iubesc Biserica, sa starui in rugaciune si sa am ravna pentru implinirea poruncilor Tale. Sa ma spovedesc ori de cate ori umbra pacatului va tulbura mintea mea, mai inainte ca gandul murdar sa devina fapta. Daruieste-mi ca primind dezlegare de pacate sa-mi indrept viata dupa cum Iti este bineplacut Tie.

Fa sa-mi fie mie familia cale de mantuire, cale de bucurie. Sa nu caut implinirea cea inselatoare cu care ma ademeneste aceasta lume, ci sa caut dragostea pe care ai binecuvantat-o la nunta din Cana Galileii.

Sa imi fie familia prilej pentru a-Ti multumi in fiecare zi. Si la vreme potrivita, daruieste-mi, Doamne, copii credinciosi si sanatosi, care sa duca o viata curata si sfanta.

Rugatori aduc pentru mine pe toti sfintii, pe mai marii cetelor ingeresti, pe Inaintemergatorul Tau, pe inteleptii Apostoli, si impreuna cu acestia pe Preacinstita si Preacurata Maica Ta, ale caror rugaciuni primeste-le, Milostive Hristoase al meu, pentru folosul meu si pentru mantuirea mea.

Ca Tu Insuti esti, Bunule, sfintirea si luminarea sufletelor noastre si Tie dupa cuviinta, ca unui Dumnezeu si Stapan, toti slava Iti inaltam, in toate zilele. Amin

Inca o rugaciune frumoasa si puternica pe care am primit-o de la Catalina:

Rugaciunea tinerilor care vor sa se casatoreasca

Doamne, Dumnezeule al milostivilor și a toată bunătatea, care plinești cererile celor ce Te cheamă cu credință, ascultă și nevrednica noastră rugăciune. Tu vezi că vrem să ne unim viețile prin căsătorie, Tu vezi dorirea inimilor noastre și știi dacă este bună sau este rea.

Dacă este bineplăcut Ție să luăm asupra noastră crucea căsătoriei, ajută-ne să biruim toate piedicile cu care vrăjmașul ne necăjește. Ajută-ne Doamne, că la Tine este nădejdea noastră. Dăruiește-ne pace, dăruiește-ne liniște și sănătate sufletească și trupească. Ferește-ne de noroiul desfrîului, ferește-ne de căderea în poftele trupești. Luminează-ne mințile ca să nu fie întunecate de vrăjmaș. Curățește-ne Tu, ca să nu ne întineze păcatul. Întărește-ne să mergem pe calea cea îngustă, ocrotiți de Preacurata Ta Maică și de soborul tuturor Sfinților. Să avem o familie în care să strălucească făclia credinței și a virtuților, și pruncii noștri să fie călăuziți așa cum trebuie pentru a ajunge mădulare vrednice ale Bisericii Tale.

Iar dacă Tu știi că din anumite pricini nu este mai de folos să părăsim vrerea noastră și să nu pornim împreună pe drumul căsătoriei, ajută-ne să înțelegem aceasta și să părăsim voia noastră fără a fi cuprinși de tulburare sau de deznădejde.

Înaintea Ta, Doamne sunt viețile noastre. Rînduiește-ne cu ele precum știi că este mai bine pentru noi. Ca văzînd grija Ta să îți mulțumim și să Te lăudăm pînă la sfîrșitul zilelor noastre. Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție slavă îți înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfîntului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

Expresia “nu prea e dus la biserica” are, fara indoiala, o conotatie negativa. Dar a nu fi dus la biserica in fapt, este o realitatea pe care o gasim in multe biserici unde vin oameni mai mult sau mai putin familiarizati cu regulile de comportament scrise din timpuri stravechi, iar asta poate aduce tulburare celor care chiar cauta liniste in casa lui Dumnezeu.

Am auzit oameni care spun ca nu suporta sa mai mearga la biserica pentru ca se simt tulburati de ceea ce vad acolo. Pe mine personal, unii dintre cei ne-prea-dusi la biserica (in fapt), m-au certat, m-au impins, m-au calcat pe maini, m-au inghestuit, mi-au distras atentia de la slujba, mi-au furat painea sfintita de pe masa, dar… nu au reusit sa ma scoata din biserica si nici sa ma faca sa nu mai merg. Mi-a luat ceva timp sa invat sa nu ma mai tulbur de comportamentele neadecvate, dar dupa ce am izbandit, nimic nu ma mai tulbura si imi vad linistita de fericirea mea.

Despre lumea care populeaza bisericile trebuie sa va zic un lucru important. In biserica nu intra doar viitori sfinti, ci si diavolul insusi! Si ala nu se opreste in naos sau pronaos, ci ajunge pana in altar si chiar pleaca cu tine acasa. Deci, de noi tine sa ii dam credit sau nu. „Agitatii” tineri sau batrani , femei sau barbati sunt si ei oameni ispititi sau pusi cumva sa ispiteasca. De aceea sunt cateva reguli stravechi pe care biserica le-a instituit, tocmai ca sa nu se mai tulbure oamenii:

barbatii sa stea pe dreapta si femeile pe stanga ca sa nu se ispiteasca reciproc.

Cand mergem la biserica, se presupune ca ne dam intalnire cu Dumnezeu, nu cu prietenii, nu potentialii parteneri, nu cu actualii parteneri… Biserica nu e loc de „intalnire” si nici de cautarea sortitului/sortitei. Nu e club, nu e spatiu de socializare si nici expozitie. Nu e podium pentru defileurile de moda, nu e loc de piosenie falsa, nu e loc public, ci e CASA LUI DUMNEZEU! Cine nu stie regulile, sa le invete si sa le respecte, iar cine NU VREA sa le respecte, sa mearga in continuare, dar sa fie constient de faptul ca spre osândă o face.

O sa va povestesc cum mi s-a revelat faptul ca femeile nu au ce cauta pe partea barbatilor.

Intr-o zi, am gasit loc in fata pe partea dreapta si m-am asezat in genunchi acolo cu bucuria ca nimic nu o sa ma tulbure, ca o sa vad si o sa aud toata slujba fara sa ma mai calce nimeni pe maini. Cu toate ca eram corect imbracata, am simtit la un moment dat o atingele usoara pe sold. Am crezut ca mi se pare, dar senzatia s-a repetat si atunci am intors brusc capul. Din „cadru”, ca o strafulgerare, tocmai se retragea o mana. Am ridicat ochii in ochii celui din spatele meu si am vazut un baiat de aproximativ 14 ani, speriat si fastacit, care imi evita panicat privirea. Gandurile mi s-au succedat rapid debutand cu „Ia uite, dom’le si in biserica sunt obsedati sexual”. Apoi… „bietul baiat, cred ca e oligofren sau ceva”… si am sfarsit cu… “asa-mi trebuie daca m-am asezat pe partea barbatilor, vina e a mea!” M-am intins pana la urechea lui si i-am spus: “te rog nu mai face asta, nu sunt suparata pe tine, dar nu o mai face”. Am simtit cum se rusineaza, dar se destinde, iar eu am avut pace tot restul slujbei. De atunci nu mai fac “miscarea hoata” cu pusul pe dreapta, mi-am luat lectia.

Parintele Teofil – staretul Schitului Darvari

– femeile sa fie imbracate decent si sa aiba capul acoperit;

Incerc sa definesc cuvantul „decent”… Fusta nu este obligatorie, asa cum pantalonii nu sunt interzisi, dar trebuie vazut un pic ce fel de fusta si ce fel de pantaloni. Mai putin ispiteste o femeie in panatloni largi si cu fundul acoperit decat una imbracata in fusta scurta, crapata sau… transparenta.

Imaginati-va ca o femeie cu fusta stramta si crapata se pune pe dreapta, intre barbati, si se asaza in genunchi cu fundul in sus (cum mai vezi pe alocuri…) Oare barbatii aia din spatele ei se mai gandesc la Dumnezeu sau la „capra” sexy din fata lor? Ok, poate s-au nimerit acolo niste sfinti si nu se uita deloc la ea, dar nevestele „sfintilor”, care s-au asezat regulamentar pe stanga, oare nu se tulbura stiind ca ele stau separat de sotii lor, iar o necunoscuta le face „joculete erotice” sub masca pioseniei ingenuncheate in rugaciune?

De ce sa aiba capul acoperit? Pentru ca parul despletit e o podoaba care ispiteste, dar, mai mult de atat, este un fel de „antena” cu care isi imprastie gandurile (energiile), nu intotdeauna curate, asa cum vrajitoarele se despletesc cand fac ritualuri de magie ca sa aiba putere mai mare!

– alta regula buna este sa nu intorci capul in biserica;

Ati observat ce se intampla cand cineva priveste in spate? El vede pe toata lumea si este vazut de toata lumea. Care e problema? Distrage atentia celor care privesc spre altar, ii tulbura pe cei care (poate) plang sau au trairi intense, devine polul de interes pentru toti (lege a perceptiei care se numeste legea contrastelor si care spune ca „un stimul diferit de elementele campului perceptiv va fi discriminat mai repede”), deci persoana in cauza devine un soi de „vedeta”, de „buricul pamantului” si asta poate sa tulbure. Daca vreau sa vad asa ceva, ma duc la teatru, nu la biserica. Este un fel de intruziune in intimitatea celor care sunt acolo ca sa se roage. Nimanui nu ii place sa fie privit atunci cand cauta un pic de liniste, de pace si de trairi inalte.

– cine vine mai tarziu la biserica sa stea mai in spate;

Am observat ca tulburarea o fac mai ales cei care vin tarziu. Atunci ii apuca sa mearga la pupat icoane, la dus acatiste la altar, la fosnit pungile ca sa puna painea pe masa sau soptitul destul de tare a indicatiilor organizatorice atunci cand mai sunt cu cineva. In fond, lucrurile astea sunt normale, ca de-aia vin la biserica, dar sunt doua conditii de luat in calcul: sa le faca cu discretie sau sa nu le faca DELOC daca in momentul acela se citeste Evanghelia, se spune Crezul sau se canta Tatal Nostru. Mai sunt si alte momente cand agitatia unora aduce multa tulburare, dar ma opresc aici. Macar atat sa respecte, momentele cand ar fi cazul sa se aseze in genunchi… Vanzoleala trebuie evitata si in timpul predicii, pentru ca de acolo inveti si te inteleptesti, nu de la bucata de paine pe care ti-o da cineva de pomana dupa ce ti-a fosnit cu punga in urechi ca sa iti rupa bucata de pita…

Odata am vazut o scena care m-a revoltat pana la lacrimi. O femeie supraponderala s-a straduit minute bune sa se aseze in genunchi la momentul citirii unei rugaciuni adresate Maicii Domnului, moment la care pana si preotii isi descopera capul si se asaza in genunchi in fata icoanei (Rugaciunea catre Nascatoarea de Dumnezeu a lui Pavel Monahul). Din spate a venit o cucoana bine imbracata (genul care are haina de blana si asteapta sa i se faca loc ca sa paseasca băţoasă spre altar cu valorosul ei  acatist…) Ajunsa in dreptul femeii supraponderale si blocata in intentia ei de a pluti pe „covorul rosu”, incepe sa o impinga cu piciorul pe biata femeie cerand imperativ: „Ridicati-va doamna, nu vedeti ca nu avem pe unde trece la altar?” O impingea in continuare cu piciorul ca atunci cand vrei sa dai la o parte un bolovan. Deja ma enervasem atat de tare incat imi venea sa ma ridic cat sunt de lunga, sa o iau de gulerul ei imblanit si sa o scot din biserica in suturi, dar am primit o lectie de smerenie de mi s-au umplut ochii de lacrimi. Femeia a incercat sa se ridice, dar ii era aproape imposibil fara ajutor si i-a raspuns cu voce rugatoare si un pic uimita: „Dar eu ma rog Maicutei Domnului”! Reactia aia cred ca ar fi inmuiat si un criminal. Nu stiu ce s-a mai intamplat cu „imblanita”, dar mie mi s-a umplut inima de iubire pentru femeia buna si numai pentru ea am mai avut ochi.

Va dau un „hint”

Ca sa nu va mai tulbure cei care nu prea stiu ce se face si ce nu se face la biserica, va sugerez  sa nu va uitati la ei. Daca, totusi, deranjul e mare, constientizati imediat ca este o ispita a celui rau de a va enerva, de a va face sa judecati semenii, de a va face sa uitati scopul cu care v-ati dus la biserica, de a va face sa nu mai auziti ce este important si, nu in ultima instanta, sa va scoata din biserica. In momentul acela incordati-va atentia la cuvintele preotului sau la cuvintele cantarilor de la strana. Daca nici acest lucru nu va reda imediat linistea, repetati in gand Rugaciunea Inimii pana linistea din suflet se reinstaureaza. O sa vedeti ca „hint-ul” meu functioneaza.

Inca un sfat

Nu ii judecati pe cei care se comporta neadecvat in biserica, ci bucurati-va pentru ei ca TOTUSI sunt acolo. Sa nu va indoiti de faptul ca in casa Domnului se intampla minuni si, poate, peste catva timp o sa ii vedeti pe acei oameni cu totul si cu totul schimbati. Are Dumnzeu grija sa ii invete, ca doar de-aia sunt acolo. Unii se comporta asa din rautatea pe care le-o insufla diavolul, altii din nestiinta, nu suntem noi in masura sa ii judecam. Mai bine invatati-i cu blandete ce ar trebui sa faca si asumati-va si eventualele esecuri. Nu toti se pot debarasa de orgoliu ca sa primeasca invatatura, dar macar incercati sa la faceti binele.

Ca sa nu credeti ca vorbesc din imaginatie o sa ma automarturisesc cu privire la perioada cand nici eu nu stiam ce se face la biserica. Aveam chemare puternica in inima, dar nu stiam ca pot sminti oamenii cu nestiinta mea, asa ca ma duceam la biserica cum ma gaseam imbracata in alergatura cotidiana. Imi amintesc ca dupa o slujba ma asezasem in strana picior peste picior asteptand-o pe o doamna (inger) care ma mai instruia cu blandete si ma ducea la diferite biserici. Cand s-a intors de la altar a surprins exact scena urmatoare. Un barbat, mai in varsta a trecut pe langa mine si mi-a ars o palma peste genunchi spunand cu asprime: „stai ca la bar si te mai si imbraci in blugi ca sa smintesti barbatii”. Irina (ingerasul meu materializat in om) a avut o reactie de mama, a alergat la mine, mi-a pus mana pe genunchi despletindu-mi picioarele, dar ochii erau la barbatul cu pricina si gura spunea: „iertati-o, inca nu stie…” Afara, m-a intrebat „ Da chiar, tu nu ai pe acasa o fusta  mai lunga si niste pantofi cu talpa joasa”? M-am uitat la mine si m-am simtit de un ridicol imens, mi-a fost rusine tare pentru cat eram de neadecvata acelui cadru. Pe langa blugii mulati pe picioarele unei siluete sarita de 1,80 aveam si ghete cu tocuri de 12 cm. In mod si mai ridicol, pe cap aveam basma, legata şic in genul bandanelor… De-oadata, m-am simtit ca un nudist cu palarie intr-o manastire de calugari. Chiar acolo eram, la Schitul Darvari. Acum, dupa 12 ani, Schitul ala ma iubeste, se roaga pentru mine si imi daruieste pace sufleteasca la fiecare spovedanie. Daca se mai intampla sa am unghiile lacuite cu rosu, le ascund in palmele sotului meu, cu rusinea „nudistului” de acum 12 ani care se ascunde dupa unul imbracat… Rabdare, multi din cei care va tulbura acum vor fi ca mine.

Parintele Nicolae, duhovnicul meu

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 241 de alți urmăritori