Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iulie 2010

Pacat…

In dimineata in care am auzit la Radio Guerilla ca Madalina Manole a murit am ramas stupefiata. Nu stiam cum si de ce. De fiecare data cand aud de moartea vreunei personalitati ma afecteaza, dar de data asta m-a trecut un fior pe sira spinarii. Am devenit brusc altcumva decat sunt de obicei, am devenit curioasa ce anume i-a curmat viata. Banuiam ca e vorba de un accident rutier…

Nu pot spune ca am fost prietene, dar am interactionat la un moment dat, in urma cu mai multi ani si acum amintirea acelor intalniri imi revine vie si dureroasa in memorie.

Madalina a prezentat moda la Orastie

Cu destui ani in urma am plecat cu trupa de manechine a Casei de Moda Venus la Orastie, un oras mic, dar celebru pentru fabrica de cojoace si blanuri „Favior”, unde urma sa facem o prezentare de moda. Zina Dumitrescu ne-a zis in tren ca o sa prezinte cu noi si Madalina Manole. Noi, scorpiile manechine, ne-am uitat una la alta si am zis: „sigur, ne lipsea o vedeta care sa isi dea aere…”

La locul faptei a aparut Madalina. Zambitoare si joviala, s-a pupat cu Zina, ne-a salutat si a intrat imediat in vorba cu noi. M-a fascinat modestia, amabilitatea si o oarecare unda de timiditate cu care ni se alatura. M-am apropiat de ea si am intrat in vorba. Atunci am descoperit ca nu avea nicio valenta de vedeta cu nasul pe sus. Nu facea separatisme, vorbea frumos cu fiecare dintre noi si mi-a marturisit ca se simte depasita de situatia in care trebuie sa prezinte moda alaturi de noi. Am privit-o din cap pana in picioare si m-am intrebat daca nu are oglinda acasa. Era la fel de inalta ca si noi, supla, frumoasa si la fata si la trup si la suflet… era si vedeta pe deasupra.

Fragilitatea ei sufleteasca m-a facut sa o percep ca pe un copil care isi imparte jucariile altor copii ca sa primeasca un semn de prietenie. Mi-a placut atat de mult de ea incat am stat sa o dadacesc ce anume trebuie sa faca, si mai ales ce sa nu faca gresit pe podium. S-a descurcat perfect. Imi mai aduc aminte si de bucuria ei cand am primit cadou fiecare cate o haina la alegere. Daca nu ma insel, ea a preferat o haina de blana, eu un cojoc. Dar fiecare a fost extrem de multumita de alegerea facuta.

A doua oara

Undeva pe la Costinesti, la Vox Maris, petrecere cu vedete… Madalina era cu sotul ei din vremea aceea, Serban Georgescu. Aceeasi fata joviala, prietenoasa, populara, dar intr-o combinatie fascinanta. Fascinatia uratului as spune. Toata seara am stat cu ochii pe cuplul Madalina-Serban ca sa inteleg ce anume i-a adus impreuna. La finele serii am inteles ca oamenii astia traiau o viata comoda si relaxata impreuna, chiar daca ea era ca o trestie mladioasa iar el ca un taur grobian. Chiar interactionau frumos, radeau impreuna, stateau alaturi si povesteau despre catelul de acasa. Mi-i imaginam facandu-si glume, traind normal ca niste oameni care se agrega natural impreuna si, mai ales, imi imaginam cat de fericit era el sa aiba acasa o femeie atat de frumoasa, un catel simpatic si muuuulta mancare. Nu am simtit vreun efort din partea lor sa „faca frumos la public”.

A treia si ultima data cand am vazut-o

Sinaia, seara festiva a unui workshop de hipnoza… Dupa Conga, Macarena, Meniahito, pe scena a urcat Madalina Manole. Lumea s-a adunat in jurul scenei. M-am dus si eu cu aparatul foto si i-am furat o poza. O vedeti mai sus. M-am simtit bine vazand-o acolo. Era o prietena intr-o mare de necunoscuti. Asa am perceput-o. Ma gandeam sa ma duc dupa programul ei si sa o salut, dar de data asta m-am simtit eu ca un copil care ar trebui sa dea jucarii altui copil ca sa ii castige prietenia. O oarecare unda de timiditate m-a facut sa gandesc ca poate nu o sa-si aduca aminte de mine, cu toate ca de fiecare data si-a adus aminte de mine si m-a tratat cu respect si prietenie. Am renuntat. M-am bucurat de prezenta ei in secret si am plecat la masa mea. Acum imi pare rau.

Imi pare foarte rau

Vazand azi la televizor amanunte despre ea, mi-au dat lacrimile la gandul ca frecventam aceleasi slujbe la Biserica Zlatari, dar in epoci diferite. M-am gandit ca poate daca ne-am fi vazut acolo ne-am fi salutat, poate ca am fi vorbit, poate ca as fi inteles ca este intr-o stare sufleteasca mai fragila decat de obicei, poate as fi putut sa ii schimb iadul sufletesc prin pilda proprie… Nici acum nu inteleg ce anume bantuie prin aer de ajung oamenii lui Dumnezeu sa faca cel mai grav pacat, sinuciderea.

Astazi am vazut si cazul celeilalte Madalina, de 30 de ani, care s-a sinucis cu cartea de rugaciuni deschisa langa ea. Marturisesc ca si eu ma confrunt cu o stare de vid sufletesc, cu o pseudo-depresie care, spre goaza constiintei mele, a enumerat si sinuciderea ca varianta. Absurda, ce-i drept. Si nu este vorba de o nevroza indusa de cineva anume sau de evenimente insuportabile, ci este un soi de oboseala cronica de trai cu sufletul golit de continut. Un fel de tristete malefica ce te ia in posesie.

In ciuda faptului ca nu am fost prietene, inca ma doare tare povestea ei. Ma sperie de-a dreptul. Ma rog pentru ea, dar o fac cu inima stransa de durerea constientei ca sinuciderea, in fata lui Dumnezeu, este impardonabila. Dupa o viata de stradanie, de slujit binelui, lui Dumnezeu… sa iti dai asa de brusc si ireversibil „demisia”… Ma doare.

Dumnezeu sa o ierte, ca e bun si stie mai bine decat noi ce a impins-o la deznadejde.

Asta e marturia unui om care a interactionat cu ea fara sa existe vreun interes de o parte sau de alta. Madalina a fost un om frumos si fizic si sufleteste. Pacat!

Anunțuri

Read Full Post »