Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2009

Credinţa ortodoxă accepta idea că vrăjile există, iar marele duhovnic Cleopa, cel care a fost considerat sfânt în viaţă, ne explică în volumul 4 al seriei “Ne vorbeşte Parintele Cleopa” urmatoarele:

„Prin cuvântul vrăjitorie întelegem invocarea puterii demonice în ajutorul oamenilor, în locul lui Dumnezeu, cu scopul împlinirii anumitor dorinţe omenesti.

După învătătura Sfantului Nicodim Aghioritul, vrăjitoria se împarte în mai multe părti si anume:

Vrăjitoria propriu-zisă prin care se întelege chemarea diavolilor pentru a descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri pierdute si altele de acest fel.

Ghicirea, al doilea fel de vrăjitorie, prin care unii oameni spun cele viitoare prin semnele din palmă, numită chiromanţie si prin alte obiecte (bobi, cărti de joc, cafea etc).

Descântarea, spiritismul, adică chemarea ajutorului diavolilor în camere obscure sau la morminte, pentru a pedepsi pe cei ce sunt în viată. Descântătorii pretind că cheamă sufletele mortilor din iad, precum ghicitorii din timpul Proorocului Samuil (I Regi 21,3), pentru a afla cele viitoare sau pentru a se răzbuna pe cineva. În zilele noastre se practică descântecul în rândul credincioşilor, precum stingerea cărbunilor, rostirea anumitor cuvinte amestecate cu rugăciuni, pentru cei bolnavi, care pretind că sunt „vrăjiti” etc.

Ghitia, adică ghicirea sau vrăjitoria prin lucruri sfinte, precum ghicirea prin Psaltire, numită astăzi deschiderea pravilei; ghicirea cu obiectele bisericii, cum ar fi resturi de veşminte clericale, cheia bisericii, cenuşa din cădelniţă, scrierea unor nume pe toacă, pe clopote, pe  ziduri de biserică sau introducerea lor în candele etc. Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii şi a altor cărţi sfinte, se opresc de Împărtăşanie până la 7 ani, pentru că Psaltirea este o carte sfântă cu multe proorociri în ea, insuflată de Duhul Sfânt şi este pentru rugăciune, iar nu pentru ghicit şi câstigat bani spre osândă. Acelaşi păcat fac şi unii preoţi care „deschid cartea, cum se spune în popor, si cad sub grea osândă, atât ei, cât si cei care cer să le deschidă Sfânta Evanghelie.

Fermecătoria, adică vrăjirea unor tineri spre a se căsători unii cu alţii sau a se despărţi, prin invocarea ajutorului diavolesc, numită popular „ursită”.

Ghicirea prin măruntaiele animalelor, numită „iconoscopia” în acest fel de vrăjitorie intră şi visele, zodiile, ceasurile bune şi rele, ghicirea prin membrele trupului, numită şi prevestire (ţiuitul urechilor, zbaterea ochiului, mâncărimea palmelor). Baierele prin care se întelege purtarea la mână sau la piept a unor semne satanice, aţe, chei, obiecte (amulete) sau bucăţi de stofă vopsite spre păzirea de boli, de primejdii şi de pagube, după ce mai întâi s-a invocat asupra lor puterea diavolului.

Chemătorii de demoni (clindonii) sunt cei ce ghicesc cele viitoare prin chemarea diavolilor. Între acestia se numără cei ce fac focuri înaintea caselor şi sar prin foc, ghicitorii din pântece precum si cei ce ghicesc în măruntaiele animalelor sau iau mana vitelor, vrăjitorie ce se practică în zilele noastre.

Astrologia este o vrăjitorie practicată din cele mai vechi timpuri până astăzi. Prin astrologie se înţelege ghicirea celor viitoare prin mişcările stelelor, planetelor, vânturilor, norilor şi ale celorlalte fenomene ale universului. Astrologii pretind că fiecare om are o stea proprie. Vrăjitori au fost atât Valaam, cât şi cei trei magi care practicau astrologia.

lată câteva din cele mai obişnuite feluri de vrăjitorii, unele aproape uitate, altele practicate şi în zilele noastre”.

Poate, diavolul să vindece?

“Să se ştie că diavolii nu au nici o putere de a vindeca pe cineva, de a descoperi pagube sau pe răufăcători. Ei nu pot niciodată sa facă minuni adevărate, ci numai cu năluciri mincinoase înşală pe cei necredincioşi şi slabi în credinţă. Acest adevar ni-l arată dumnezeiescul părinte loan Gură de Aur, zicând:

Nu vezi cum diavolii n-au putut să vindece nici chiar pe vrăjitorii şi fermecătorii care le slujeau lor, de beşicile şi de bubele date de Moise în Egipt, si pe tine oare au să te vindece? (lesire 9, 11). Şi dacă dracii nu se milostivesc de sufletul tău, cum se vor întrista pentru durerea trupului tău? Dacă dracii se silesc să te izgonească pe tine din împărăţia lui Dumnezeu, cum te vor izbăvi pe tine de boli? Acestea sunt râsuri şi basme. Deci nu te amăgi, creştine, că niciodată lupul nu se poate face oaie, nici diavolul nu se face cândva doctor, că mai lesne poate face focul să îngheţe şi zăpada să încălzească, decât diavolul să te vindece pe tine cu adevărat.(Împărţire de grâu, pag.324).

Deci, noi când ne îmbolnăvim sau avem necazuri sau suntem nedreptăţiţi sau avem pagube sau feciori de căsătorit sau alte greutăţi în familie, să nu mai alergăm la ajutorul diavolului şi al slugilor lui, care sunt vrăjitorii si ghicitorii, ci la biserică să alergăm şi la preoti, la rugăciune şi la post şi îndată ne va ajuta Bunul nostru Tată care ne-a zidit, căci are milă de noi”.

Care e plata pentru păcatul vrăjitoriei?

“Cei ce fac vrăji şi aleargă la vrăjitori, fac un mare păcat împotriva Duhului Sfânt, căci lasă pe Dumnezeu şi cer ajutorul diavolilor. Se leapădă de slujitorii lui Hristos, adică de sfinţii preoţi şi se duc la slujitorii satanei. Adică, lasă apa cea vie, preotul şi harul mântuirii din Biserică şi, pentru interesele lor pătimaşe şi omeneşti, cer ajutorul vrajmaşilor lui Hristos, adică al vrăjitorilor şi vrăjitoarelor. Se leapădă de adevăr şi primesc în loc minciuna, căci toate cuvintele vrăjitorilor sunt minciună şi amăgire diavolească. Un păcat aşa de mare împotriva Duhului Sfânt nu se iartă celor vinovaţi nici în veacul de acum, nici în cel ce va sa vină, după cum spune Hristos, de nu se vor pocăi toată viata. Pentru un astfel de păcat vin asupra celor vinovati, care aleargă la vrăji, tot felul de răutăti şi primejdii. Mai întâi, mustrarea conştiintei că au lăsat pe Dumnezeu şi au cerut ajutor vrăjmaşului lui Dumnezeu.

Apoi, este oprirea pe mai mulţi ani de la Sfânta Împărtăşanie, de la 7 până la 15, şi chiar 20 de ani. Apoi, cei ce cred şi aleargă la vrăji, alungă din inima lor darul lui Dumnezeu şi aduc în casa şi în inima lor duhul diavolului. Apoi, cei ce fac vrăji şi cred în ajutorul lor, se leapădă de Hristos şi se unesc cu diavolul. Apoi, cei ce fac vrăji şi aleargă la acestea nu se cade a se mai numi creştini, ci apostaţi. Apoi, cei vinovati de acest greu păcat sunt pedepsiti de Dumnezeu cu boli grele şi fară leac, cu suferinţă în familia lor, cu pagube şi neînţelegere, cu sărăcie şi moarte cumplită. Si dacă nu se spovedesc la preot şi nu-şi plâng păcatul acesta cu lacrimi toata viata, nu se pot mântui.

Vrăjitorii şi cei ce cred şi aleargă la ajutorul diavolului, dacă nu se părăsesc de aceasta şi nu se pocăiesc, „se leapădâ cu totul din Biserică”, adică se despart de Hristos şi se dau de bunăvoie în mâinile vrajmaşului, iar dacă mor în acest păcat, nici nu se îngroapă cu preot; ci, asemenea celor păgâni şi lepădaţi de credintă, spre veşnica lor osândă în muncile iadului. lată urmările grozave ale vrăjitoriei.

De ce ajung credincioşii la vrăjitorie?

Pentu că a slăbit în ei credinţa şi frica de Dumnezeu; pentru că nu se roagă îndeajuns creştinii de astăzi, ca să-şi împlinească cererile lor prin rugăciune, iar nu prin ghicire; pentru că nu citesc Sfânta Scriptură să vadă ce osândă îşi iau vrăjitorii şi pentru că nu merg regulat la biserică, nu se spovedesc în cele patru posturi şi nu cer la nevoie sfatul şi rugăciunile preotului. Mai aleargă unii creştini la ghicit pentru că au uitat fagăduinţele pe care le-au dat lui Hristos la Sfântul Botez, când au spus: Mă lepăd de satana şi de toate lucrările lui şi de toată slujirea lui… De asemenea, mai aleargă creştinii la ajutorul diavolului când nu li se împlineşte cererea lor la Biserică sau pentru că uită de moarte şi de ziua judecăţii lui Hristos.

De aceea, Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să alergăm numai la Dumnezeu, numai la Biserică şi la preoţi, iar nu la diavoli şi la slugile lor. lar Sfantul loan Gură de Aur ne sfătuieşte, zicând:

Vă rog, fiţi curaţi de această înşelăciune… şi când voieşti a călca pragul casei tale, să zici mai întâi acest cuvânt: Mă lepăd de tine, satană, şi de cinstirea ta, şi de slujirea ta şi mă împreun cu tine, Hristoase! Fără cugetarea aceasta niciodată să nu ieşi din casă. Aceasta să-ti fie toiag, aceasta armă, aceasta cetate de apărare, şi împreună cu aceste cuvinte fă şi semnul crucii pe fruntea ta. Că aşa, de te vei înarma pretutindeni, nu numai om, ci chiar diavolul de te va întâlni, nu va putea să te vatăme pe tine. (Hristoitia, p. 316-317)”.

Cum pot crestinii să se izbăvească de vrăjitorii si de tot felul de farmece izvodite de diavolul?

Cel ce crede cu tărie în Dumnezeu, cel ce se roagă neîncetat lui Dumnezeu şi aleargă regulat la Sfânta Biserică, nu va cere niciodată ajutorul diavolului şi al vrăjitorilor, care sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu.

Deci, cei ce au credinţă tare în Dumnezeu, să-I ceară neîncetat ajutorul. lar cei slabi în credinţă, care au cerut vreodată ajutorul vrăjitorilor, dacă vor să se mântuiască, mai întâi să se spovedească de acest păcat şi să ceară canon. Apoi, să nu mai apeleze la ajutorul satanei în orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu să alerge. Apoi să se roage cât mai mult cu rugăciuni şi lacrimi din inimă (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 58; leremia 29, 13) şi aşa, cu răbdare şi cu credinţă se vor izbăvi de vrăji şi vor primi darul Duhului Sfânt”.

Fragment din „Ne vorbeşte Părintele Cleopa” vol.4

 

În concluzie:

Nu vă mai temeţi de farmece şi vrăji, ci temeţi-vă de propria necredinţă!

Anunțuri

Read Full Post »

Iata, acesta este fostul meu sot, actorul George Calin, dar sa stiti ca nu s-a suparat cand a vazut portretul. Fiind artist, mi-a respectat viziunea…

Acesta este Andrei, un prieten pe care il stiu din scoala generala si care s-a imprietenit tare cu fostul meu sot. Acum, ei se vad mai des decat ma vad eu cu prietenul Andrei. Portretul de mai sus il reprezinta pe Andrei dupa cateva beri, cand are ochii ţăndări si vorbeste colorat.

Actrita Ela Ionescu. Un om foarte frumos sufleteste si foarte dedicata profesiei. Va recomand sa o vedeti in piesa Hipioti si bolsevici, care se joaca in „La Scena”. Biletul costa doar 20 de lei, dar spectacolul iti schimba cu totul starea. Bravo lor, o mana de actori tineri si talentati! Pictura a intrat deja in posesia ei si a fost foarte emotionata, ii place!

Autoportret in creion

Autoportret desenat cu pixul

Autoportret in ceracolor

Autoportret tempera si aurolac (!)

* Cand spun autoprtret inseamna ca aceea este imaginea mea in propria perceptie, nu in oglinda! Oricum, au fost facute cu multi ani in urma.

Acest post este special pentru Mara, care imi sugerase sa fac portretele apropiatilor. Acum se dumireste de ce nu s-ar bucura acestia sa isi vada mutra pe o foaie, impregnata cu viziunea artistului. Nu-i asa?

Read Full Post »

Am primit de la Editura SPER (Societatea de Psihoterapie Experientiala Romana) cele doua carti care au pe coperta doua dintre picturile mele. Abia stept sa le citesc pentru ca autorii mi-au fost profesori si am invatat foarte multe de la ei. Sunt magulita ca am putut sa contribui si eu un pic la operele acestor autori extraordinari.

Vi le arat, va dau si coperta din spate, unde veti gasi doua citate care sa va faca curiosi, dar amanuntele le voi scrie dupa ce citesc cartile. Nu ma intrebati cat costa ca nu stiu. Cred ca se gasesc de cumparat si in oras…

Va mai recomand sa cititi de acelasi autor, Adrian Nuţă, o carte pe care ar trebui sa o citim cu totii inainte de a ne apucam sa declaram ca iubim pe cineva. Se numeste Despre iubirea nonposesiva si exuberanta si este o adevarata revelatie pentru cei care nu-si explica nefericirea in iubire. Se citeste foarte repede, este scrisa cu un limbaj familiar si are umor, dar nu o subapreciati, este scrisa de un psiholog si psihoterapeut specializat pe Analiza Tranzactionala. Deci are valoare stiintifica.

Eu am gasit-o pe net si am pus-o aici:

http://www.scribd.com/doc/17220640/Adrian-Nuta-Despre-Iubirea-Nonposesiva-Si-Exuberant-A

Read Full Post »

Acestea sunt pisicile noastre, stapanele caselor si doctori de inimi.

MITZA PISICA LUI IGALIS

Poza e facuta ieri 15 dec.2009

Biografie

Mitza are 4 ani si 8 luni si o am de 4 ani si 6 luni. Este o tomberoneza de Constanta, care a fost crescuta ca o printesa, dar tot isi mai tradeaza uneori originile sordide. Dupa apucaturi imi pot imagina cum era inainte sa ajunga la mine. Probabil ca cersea pe la terasele cu turisti. Pizza! Nu mananca lactate, mezeluri, e fitoasa la tipurile de mancare pentru pisici, accepta numai crăţănele scumpe, plicuri cu mancare umeda Whiskas Supreme, pateu de pastrav… Dar ii scapara ochii cand vede pizza! Se mai da in vant si dupa paine goala si masline.

Accidentata de cariera

Se spune ca pisica are 9 vieti! Mitza mai are 6. Doua le-a pierdut in accidente rutiere si a treia cand am pus noi canapeaua pe ea.

Cand era mica, nu stiu cum s-a ales cu o mânuţă rupta, dar stiu sigur ca la ceva vreme, dupa ce osul i s-a sudat stramb, a avut un accident de masina si a ramas lata in mijlocul soselei in plin trafic. Fostul meu sot a alergat printre masini si a luat-o de acolo pentru ca urmau sa o terciuiasca masinile. Cand a ridicat-o in mana, a facut pipi cu sange si era in agonie. A fugit cu ea la un veterinar. Doctorul, cum a dat cu ochii de ea, i-a zis ca a mai venit cineva cu ea, ca este accidentata de cariera si ca mana o avea rupta inca dinainte. I-a facut o injectie si i-a spus ca daca nu moare in noaptea aia, sa o aduca a doua zi.

Nemuriciul

Peste noapte a inviat mortul! A continuat tratamentul inca vreo 4 zile si s-a pus pe picioare. Cand am aterizat si eu la Constanta, eram curioasa tare sa cunosc vedeta, nemuriciul, dar aveam o conventie verbala semnata ca nu am voie sa o iau acasa. Mare mi-a fost mirarea cand am dat cu ochii de aratare. Era urataaaa, murdaraaaa, schiloada si subnutrita, avea pete ridicole si nu puteam distinge care e jeg si care e naturala. Era plina de purici si mai era si enervant de muscacioasa. Si libidinoasa. Tot timpul se urca pe mine ca sa ma muste, sa ne jucam, sa imi dea puricei… In schimb, am remarcat faptul ca e foarte desteapta. Stia sa se piteasca sub pat ca sa nu o gaseasca in camera de hotel cameristele! Abia dupa ce ii auzea vocea lui George aparea de sub pat. Stia deja sa isi faca nevoile la nisip. Stia care e cutiuta ei de mancare. Stia ca pisica din oglinda e DUPA oglinda!

Raţusca cea urâtă

Dupa cateva zile trebuia sa ii gasim un stapan ca se ne intoarcem la Bucuresti, dar nimeni nu a vrut s-o ia. Am luat-o de ceafa si am pus-o in geanta. George nu s-a opus. Am adus-o acasa cu trenul mai mult moarta decat vie. Dupa ce a zacut o zi cu febra, iar a inviat nemuriciul. Am dus-o la veterinar, am deparazitat-o si iar ne-am pus pe cautat stapan. Chiar am gasit un flacau care vazand-o, a inceput sa se roage de mine sa i-o dau. M-am uitat la fata lui „bronzata” si atunci mi s-a declansat instinctul de mama. Deja mi-o imaginam spanzurata, şutuită, data la caini… Atunci am simtit ca o iubesc, ca oricat de mult am fi negat, Mitza devenise deja pet-ul nostru. Am mai fost plecati o perioada, timp in care mama a avut grija de pisic, iar cand ne-am intors acasa… Wooow, ratusca cea urata se facuse LEBADA! Ete o poza:

Am inteles in timp ce inseamna pisica. Daca o femeia ar invata de la o pisica cum sa cucereasca inima unui barbat, ala nu ar mai pleca de acasa in veci! Pisica sufera de dorul stapanului de ii cade blana. Pisica ti se asaza pe inima si iti sterge lacrimile cu manuta aia sanatoasa atungi cand plangi. Pisica te respecta din iubire, nu de frica. Pisica e autentica, te rasfata cand vrea ea, te musca si se bate cu tine barbateste cand izbucneste vreun conflict de orgolii. Pisica stie romaneste! Stie ce inseamna „esti frumoasa” sau „spala-te ca esti murdara”! Pisica stie unde te doare si se asaza chiar acolo. Pisica neutralizeaza vibratiile negative. Pisica are energie yang, misca aerul in casele in care energia e pre yin. Pisica stie zgomotul motorului si iese la geam cand parchezi in fata blocului. Pisica este un animal absolut superb!

Bine, mai sunt si mici gelozii prin casa noastra. Impartim acelasi barbat si uneori e cu zgarieturi si batai la „cine ajunge prima”.

Lesinata de iubire pentru tati

Nu ne mai putem imagina viata fara ea. Primeste cadouri, iubire in fiecare seara, deja ne stim toate hachiţele si nu ne putem imagina cum ar fi sa bagam cheia in usa si sa nu auzim obisnuitul cantecel din mieunaturi. De multe ori, sotul meu imi spune ca pana sa o cunoasca pe Mitza nu si-a imaginat ca poate iubi atat de mult un animaluţ! Drept e ca nici eu! Pisiciu lu’ mami scump!

Imaginea care v-a facut curiosi este aceasta de mai jos. E o pictura pe care am inceput-o si, cand am vazut ce iese, am zis ca nu e drept sa ii fac asta, asa ca a ramas neterminata.

Doamnelor si domnilor: Mitzaaaaa!!!

Astept pozele, povestile si eventual desenele voastre!

PUFI PISICA LIEI

Lia: „Pe fetita mea o cheama Pufi, cu toate ca noi toti o strigam in o gramada de feluri: fetita, pui, pisi, scumpa. In clasa a-XII-a faceam meditatii la franceza pentru BAC cu o profesoara, cunstiinta de-a lui maica-mea. In prima zi cand ajung la respectiva, sun la usa, iese, ma pofteste inauntru, ma descalt in hol si cand deschid usa de la sufragerie ma sperii de nu mai pot pentru ca imediat in stanga usii, de pe un corp de mobilier, se uita o chestie mica, paroasa si curioasa la mine. Mai era una in fata mea, una pe o alta mobila si inca doua pe fotoliu si canapea. In total 5 mâţe, 4 pui de 6 luni si tatal, nu mama 🙂
Care vine primul!
In fine, imi revin eu din sperietura, dar cand sa ma asez sunt gata sa ma asez pe un pisoi si incep tratativele cu profesoara. Curiosii se uitau toti la mine, dar nu prea avea curaj niciunul sa vina cand ii chemam. Primul care si-a facut curaj sa vina a fost un pisoi cu alb si negru, botezat de acea doamna Ochisor pentru ca avea un mic defect la ochi de cand se jucase cu fratii lui si ii bagase unul gheruta in ochi. L-am luat, m-am jucat cu el, au venit si ceilalti.
Tatal pisoilor era un ditamai motanul colorat cu alb si negru, iar pisoii erau unul negru, unul alb cu negru, altul alb cu gri si ultimul era alb si avea cateva pete negre pe spate in aporpierea coditei si pe codita.
De la „Ochisor” la „Pufi”
La vremea aia maica-mea nu concepea nici un fel de animal in casa, dar am ametit-o pana la urma si data urmatoare cand am plecat de la meditatie am plecat cu Ochisor in geaca (era pe la mijlocul sau sfarsitul lunii octombrie), care a mieunat de mama focului tot drumul! Si eu eram la fel de speriata ca si el cand ma gandeam cum ar fi sa sara toti cainii de pe strada la noi! Am avut noroc!
In primele 2-3 zile pisul nostru a stat mai mult sub pat, speriat (era destul de marisor, avea deja 6 luni si, probail, i-a fost mai greu sa se acomodeze fata de pisoii mai mic). In urmatoarele 3 zile am vazut ca de fapt e o „ea” nu un „el”.
Si de la Ochisor… am ajuns la Pufi„.
Pufi are acum 5 ani si 8 luni, e blanda, dar are un obicei foarte prost: nu sta sa o mangai in brate, trebuie s-o mangai unde vrea ea, altfel o iei in brate, sta 1 minut si se da jos. E o cocheta! Fura bijuterii de argint si le ascunde sub pat.
Furacioasa Pufi
Iata un portret mai vechi desenat mai demult de Lia:
Lia ne-a promis ca ii va face inca un portret si s-a tinut de cuvant, dar uitati cat de frumos deseneaza si personaje din desene animate:
Bravo Lia! Asteptam cu interes portretul pisicii!
Il adaug aici si pe MISHU motanul MIHAELEI
Si el este un pisic cu o problema la un piciorus, dar il iubeste mult mama lui asa cum e.
Sa-ti traiasca Mihaela, e foarte dragut!

 

Read Full Post »

Unele lucruri sunt facute sa se intample in viata ta oricat le-ai amana.

Cand eram copil de generala, ma fugareau prin curtea scolii tot felul de antrenori veniti la recrutare pentru diverse cluburi sportive. Profesoara de sport le spunea ca sunt o ametita, o visatoare si chiar daca am date fizice perfecte pentru handbal sau baschet, nu vor face treaba cu mine pentru ca sunt artista. Avea dreptate!

Doi dintre antrenori s-au incapatanat si m-au luat cu de-a sila la echipa. Primul a reusit sa ma tina in lesa vreun an la echipa de baschet a Clubului Progresul, dar numai el stie de cate ori i s-a ridicat parul pe ceafa de nervi cand ma gasea intr-o sala in care zdranganeam cu pasiune la un pian in loc sa dau ture de parc! La antrenamentele de dimineata chiuleam in mod constant, dar nu pentru ca mi-era lene sa ma duc, ci pentru ca odata ajunsa in fata portii clubului, oscilam pana la epuizare daca sa o iau pe poarta din dreapta sau pe cea de stanga unde era strandul Izvor. Asa sunt pestii, nehotarati, dar si cand ma hotaram… doamne cu cat sadism ascultam fluierele de pe teren in timp ce eu ma scaldam si ma relaxam pe marginea bazinului. Era doar un zid intre noi! Un zid care facea diferenta dintre rai si iad.

Uite asa invata copilul sa minta

La antrenamentul de dupa amiaza ma duceam spasita si ma scuzam ca dimineata mi-a fost rau. Antrenorul se uita fix in ochii mei si imi spunea: „se vede, te-ai bronzat!” Imi ierta toate astea pentru ca ma vedea asa inaltuta, cu potential. In teren eram o fiara! Cand apucam mingea, o driblam frate cu o viteza de nu ma putea opri nimeni, doar ca odata ajunsa sub cos incepeau rateurile. Dupa vreo 3 cosuri ratate ma ajungeau din urma adversarele si ma deposedau de minge… Un talent eram!

La handbal… nu mai zic. La un singur antrenament m-au prins, dar am facut eu ceva cu puternicul meu subconstient de m-au apucat palpitatiile, febra, lesinul… Antrenorul s-a speriat si mi-a zis ca poate am vreo boala de inima, asa ca m-a lasat in pace.

Copiii stiu mai bine decat parintii

Si uite asa, copilul din mine a rezolvat problema cu aptitudinile. M-am inscris ulterior la un cerc de pictura si acolo am mers de trei ori pe saptamana timp de 5 ani! Fara sa ma trimita nimeni. Cum nimeni din familie nu prea lua in seama pasiunea mea, au trecut cu vederea chiar si un premiu I pe tara cu care am venit acasa. Dar eu am fost foarte fericita de acea diploma si de prepelita impaiata cu care am venit sub brat! Putin mai tarziu, cand se faceau pregatiri intense pentru treapta I de liceu, ai mei mi-au pus meditator la metematica (eram bâtă, ca si acum…) si erau multumiti ca incep sa iau note bune. Toate optiunile mele erau conforme cu dorinta parintilor, Liceul de Aviatie, doar ca eu cand m-am vazut cu dosarul in mana, am fugit si m-am inscris la Arte Plastice.

Curiozitatea nu a omorat pisica, ci i-a dat copilului o directie

In peregrinarile mele secrete, pe langa morga Spitalului Militar, sali de disectie la Facultatea de Medicina, ateliere de vitralii , atelierele de specialitate ale Liceului Tonitza si alte asemenea, am intrat cu tupeu in aletierul unui pictor si l-am rugat sa ma ajute sa ma pregatesc pentru admitere. Barbatul pe care l-am intalnit acolo nu era pictorul, ci un student la Arhitectura care locuia acolo. In trei zile, omul acesta (Octav) m-a invatat ce nu cred ca invata elevii intr-un an! Drept este ca 4 ore nu aveam voie sa ma ridic de pe scaun sau sa las planseta din brate, ascultam Pink Floyd la maxim, toate geamurile erau deschise de ma lua curentul pe sus si nu vorbeam nimic! M-a invatat sa lucrez in creion (nu in carbune) dupa tehnica lui de arhitectura. Mi-a pus naturi statice grele, ca sticla, metal, ibric, draperie, lemn… Dupa ce terminam de lucrat imi mai spunea lucruri esentiale si ma trimitea acasa.

La examen, la prima proba – natura statica in creion sau carbune –  m-a busit rasul cand au adus obiectele! Era o joaca de copil sa desenezi o ulcica, un mar si cub din ipsos! Au venit si cu o carpa verzuie in mana si un pic mi s-a strans inima ca draperia va fi elementul de dificultate, dar cand am vazut ca o netezeau atent cu mana ca sa nu faca cute… chiar m-a busit rasul. Urmatoarele probe au fost cumva destul de omenoase: natura statica in culoare si compozitie cu tema „Munca patriotica”. Am pictat cu placere si am intrat!

Mutumesc Octav!

Nu cred ca omul acela stie exact ce a facut pentru mine. Pe Octav l-am mai vazut o singura data, dupa rezultate, cand i-am dus o sticla de cognac si i-am multumit pentru ajutor. Dar nici atunci nu a vorbit prea mult. Era modest si retras, cu o atitudine mai mult decat onesta fata de mine. Mi-a urat mult succes in continuare si ridicand sticla de cognac mi-a spus: „Asta nu, sa nu te tenteze niciodata!” Nu ne-am mai vazut de atunci, dar a ramas pentru mine un suflet pe care il iubesc si ii doresc numai bine si acum, dupa 26 de ani!

Orice impunere sau restrictie duce la revolta, in cel mai fericit caz

La liceu am continuat studiile in domeniul artelor, dar cu cat invatam mai mult, cu atat pictam mai in sila. Toate lucrarile noastre aratau la fel! Si astazi mai vad genul ala de pictura si stau sa analizez daca autorul a respectat intocmai legile impuse de scoala in loc sa ma las transpusa de senzatii. Dupa ce am terminat liceul nu am mai pictat, nu am mai sculptat si nici nu am mai modelat. Mi-am schimbat brusc orientarea catre showbiz si asa am ramas pentru 18 ani.

Cand ceva e al tau, se va itoarce la tine de fiecare data

Imi amintesc cum m-a apucat din nou pofta de pictat. Ma jucam cu fetita unei prietene si ea picta frecand foaia cu apa de facuse gaura. Am ras si am vrut sa o invat. Cand am pus mana pe pensula am simtit ca intru in transa. Mama fetitei incerca sa faca conversatie cu mine si eu eram perduta in acuarele. Aia mica deja se plictisise si ea de lectia muta, dar eu parca eram nebuna, nu ma puteam opri sa gust din placerea aia de a pune culori pe foaie. Prietena mea s-a enervat si ne-am certat. Am plecat acasa, dar acasa nu aveam culori, asa ca am abandonat din nou pictatul.

Doar copilul este creativ, adultul nu!

Apoi, intr-o vacanta de iarna, m-am dus undeva in Ardeal, unde o prietena de familie picta pentru copiii ei de gradinita (era educatoare) niste planse foarte interesante, cu pete conturate cu negru. Iar mi-a venit apa in gura dupa culori si i-am cerut voie sa pictez si eu. Nu a iesit chiar o pictura, dar mi-a placut la nebunie sa amestec culori. Iata ce a iesit:

Pun copilul din mine la treaba

De atunci pictez in stilul acesta ori de cate ori im vine pofta de culori. Incalc toate regulile invatate la scoala, niciodata nu imi propun teme ci las subconstientul sa scoata din mine tema nevrozei, nu folosesc materiale scumpe, ci cartoane de la cutii de bomboane, ambalajul de la dresuri, cutii de pizza, cartonul de la calenadre de perete… Am trei pensule mari si late, iar pana de curand pictam doar cu pensula pentru ruj! Nu mi-am propus sa le expun nicairi, dar totusi le-am expus pe Facebook si multa lume s-a arata interesata sa cumpere. Nu vand. Le fac cadou, dar unele dintre ele au pentru mine o semnificatie aparte si de aceea nu le dau si nu le vand nici pentru sume mari, chiar daca acasa le tin intr-o punga mare de plastic pitita dupa dulap. Sunt mai mult decat picturi, sunt fotografii ale sufletului meu ascuns.

Confirmari

Ieri am primit confirmarea faptului ca doua dintre picturile mele sunt deja coperta pentru doua carti ale editurii SPER. Eu le-am donat si sunt tare bucuroasa ca au ajutat unui asemene ascop. Ma simt magulita!

Ieri am facut si pictura de sus de tot. Nu stiu daca mai place cuiva, dar mie imi place asa de mult incat am inscris-o in categoria celor pe care nu le dau. Adevarul e ca in realitate arata mai bine decat pozata. Culorile sunt catifelate pe carton de iti vine sa le mangai. Tot ieri am mai terminat una, dar mi se pare ca-i lipseste dramul ala de nebunie. E frumusica, dar prea cuminte.

Dar alta pe care o iubesc pentru ca initial nu mi-a placut si am inceput sa o „mazgalesc” cu mai multa libertate este aceasta:

Acum ma gandesc ca poate nu e timpul pierdut sa ajung pictor si nici pentru a scrie o carte… Daca tot se tin pasiunile astea dupa mine… or stii ele ceva!

Voi aveti pasiuni de genul asta? Ceva ce v-a urmarit toata viata, chiar si atunci cand i-ati dat cu flit?

Read Full Post »