Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘reguli in biserica’

Expresia “nu prea e dus la biserica” are, fara indoiala, o conotatie negativa. Dar a nu fi dus la biserica in fapt, este o realitatea pe care o gasim in multe biserici unde vin oameni mai mult sau mai putin familiarizati cu regulile de comportament scrise din timpuri stravechi, iar asta poate aduce tulburare celor care chiar cauta liniste in casa lui Dumnezeu.

Am auzit oameni care spun ca nu suporta sa mai mearga la biserica pentru ca se simt tulburati de ceea ce vad acolo. Pe mine personal, unii dintre cei ne-prea-dusi la biserica (in fapt), m-au certat, m-au impins, m-au calcat pe maini, m-au inghestuit, mi-au distras atentia de la slujba, mi-au furat painea sfintita de pe masa, dar… nu au reusit sa ma scoata din biserica si nici sa ma faca sa nu mai merg. Mi-a luat ceva timp sa invat sa nu ma mai tulbur de comportamentele neadecvate, dar dupa ce am izbandit, nimic nu ma mai tulbura si imi vad linistita de fericirea mea.

Despre lumea care populeaza bisericile trebuie sa va zic un lucru important. In biserica nu intra doar viitori sfinti, ci si diavolul insusi! Si ala nu se opreste in naos sau pronaos, ci ajunge pana in altar si chiar pleaca cu tine acasa. Deci, de noi tine sa ii dam credit sau nu. „Agitatii” tineri sau batrani , femei sau barbati sunt si ei oameni ispititi sau pusi cumva sa ispiteasca. De aceea sunt cateva reguli stravechi pe care biserica le-a instituit, tocmai ca sa nu se mai tulbure oamenii:

barbatii sa stea pe dreapta si femeile pe stanga ca sa nu se ispiteasca reciproc.

Cand mergem la biserica, se presupune ca ne dam intalnire cu Dumnezeu, nu cu prietenii, nu potentialii parteneri, nu cu actualii parteneri… Biserica nu e loc de „intalnire” si nici de cautarea sortitului/sortitei. Nu e club, nu e spatiu de socializare si nici expozitie. Nu e podium pentru defileurile de moda, nu e loc de piosenie falsa, nu e loc public, ci e CASA LUI DUMNEZEU! Cine nu stie regulile, sa le invete si sa le respecte, iar cine NU VREA sa le respecte, sa mearga in continuare, dar sa fie constient de faptul ca spre osândă o face.

O sa va povestesc cum mi s-a revelat faptul ca femeile nu au ce cauta pe partea barbatilor.

Intr-o zi, am gasit loc in fata pe partea dreapta si m-am asezat in genunchi acolo cu bucuria ca nimic nu o sa ma tulbure, ca o sa vad si o sa aud toata slujba fara sa ma mai calce nimeni pe maini. Cu toate ca eram corect imbracata, am simtit la un moment dat o atingele usoara pe sold. Am crezut ca mi se pare, dar senzatia s-a repetat si atunci am intors brusc capul. Din „cadru”, ca o strafulgerare, tocmai se retragea o mana. Am ridicat ochii in ochii celui din spatele meu si am vazut un baiat de aproximativ 14 ani, speriat si fastacit, care imi evita panicat privirea. Gandurile mi s-au succedat rapid debutand cu „Ia uite, dom’le si in biserica sunt obsedati sexual”. Apoi… „bietul baiat, cred ca e oligofren sau ceva”… si am sfarsit cu… “asa-mi trebuie daca m-am asezat pe partea barbatilor, vina e a mea!” M-am intins pana la urechea lui si i-am spus: “te rog nu mai face asta, nu sunt suparata pe tine, dar nu o mai face”. Am simtit cum se rusineaza, dar se destinde, iar eu am avut pace tot restul slujbei. De atunci nu mai fac “miscarea hoata” cu pusul pe dreapta, mi-am luat lectia.

Parintele Teofil – staretul Schitului Darvari

– femeile sa fie imbracate decent si sa aiba capul acoperit;

Incerc sa definesc cuvantul „decent”… Fusta nu este obligatorie, asa cum pantalonii nu sunt interzisi, dar trebuie vazut un pic ce fel de fusta si ce fel de pantaloni. Mai putin ispiteste o femeie in panatloni largi si cu fundul acoperit decat una imbracata in fusta scurta, crapata sau… transparenta.

Imaginati-va ca o femeie cu fusta stramta si crapata se pune pe dreapta, intre barbati, si se asaza in genunchi cu fundul in sus (cum mai vezi pe alocuri…) Oare barbatii aia din spatele ei se mai gandesc la Dumnezeu sau la „capra” sexy din fata lor? Ok, poate s-au nimerit acolo niste sfinti si nu se uita deloc la ea, dar nevestele „sfintilor”, care s-au asezat regulamentar pe stanga, oare nu se tulbura stiind ca ele stau separat de sotii lor, iar o necunoscuta le face „joculete erotice” sub masca pioseniei ingenuncheate in rugaciune?

De ce sa aiba capul acoperit? Pentru ca parul despletit e o podoaba care ispiteste, dar, mai mult de atat, este un fel de „antena” cu care isi imprastie gandurile (energiile), nu intotdeauna curate, asa cum vrajitoarele se despletesc cand fac ritualuri de magie ca sa aiba putere mai mare!

– alta regula buna este sa nu intorci capul in biserica;

Ati observat ce se intampla cand cineva priveste in spate? El vede pe toata lumea si este vazut de toata lumea. Care e problema? Distrage atentia celor care privesc spre altar, ii tulbura pe cei care (poate) plang sau au trairi intense, devine polul de interes pentru toti (lege a perceptiei care se numeste legea contrastelor si care spune ca „un stimul diferit de elementele campului perceptiv va fi discriminat mai repede”), deci persoana in cauza devine un soi de „vedeta”, de „buricul pamantului” si asta poate sa tulbure. Daca vreau sa vad asa ceva, ma duc la teatru, nu la biserica. Este un fel de intruziune in intimitatea celor care sunt acolo ca sa se roage. Nimanui nu ii place sa fie privit atunci cand cauta un pic de liniste, de pace si de trairi inalte.

– cine vine mai tarziu la biserica sa stea mai in spate;

Am observat ca tulburarea o fac mai ales cei care vin tarziu. Atunci ii apuca sa mearga la pupat icoane, la dus acatiste la altar, la fosnit pungile ca sa puna painea pe masa sau soptitul destul de tare a indicatiilor organizatorice atunci cand mai sunt cu cineva. In fond, lucrurile astea sunt normale, ca de-aia vin la biserica, dar sunt doua conditii de luat in calcul: sa le faca cu discretie sau sa nu le faca DELOC daca in momentul acela se citeste Evanghelia, se spune Crezul sau se canta Tatal Nostru. Mai sunt si alte momente cand agitatia unora aduce multa tulburare, dar ma opresc aici. Macar atat sa respecte, momentele cand ar fi cazul sa se aseze in genunchi… Vanzoleala trebuie evitata si in timpul predicii, pentru ca de acolo inveti si te inteleptesti, nu de la bucata de paine pe care ti-o da cineva de pomana dupa ce ti-a fosnit cu punga in urechi ca sa iti rupa bucata de pita…

Odata am vazut o scena care m-a revoltat pana la lacrimi. O femeie supraponderala s-a straduit minute bune sa se aseze in genunchi la momentul citirii unei rugaciuni adresate Maicii Domnului, moment la care pana si preotii isi descopera capul si se asaza in genunchi in fata icoanei (Rugaciunea catre Nascatoarea de Dumnezeu a lui Pavel Monahul). Din spate a venit o cucoana bine imbracata (genul care are haina de blana si asteapta sa i se faca loc ca sa paseasca băţoasă spre altar cu valorosul ei  acatist…) Ajunsa in dreptul femeii supraponderale si blocata in intentia ei de a pluti pe „covorul rosu”, incepe sa o impinga cu piciorul pe biata femeie cerand imperativ: „Ridicati-va doamna, nu vedeti ca nu avem pe unde trece la altar?” O impingea in continuare cu piciorul ca atunci cand vrei sa dai la o parte un bolovan. Deja ma enervasem atat de tare incat imi venea sa ma ridic cat sunt de lunga, sa o iau de gulerul ei imblanit si sa o scot din biserica in suturi, dar am primit o lectie de smerenie de mi s-au umplut ochii de lacrimi. Femeia a incercat sa se ridice, dar ii era aproape imposibil fara ajutor si i-a raspuns cu voce rugatoare si un pic uimita: „Dar eu ma rog Maicutei Domnului”! Reactia aia cred ca ar fi inmuiat si un criminal. Nu stiu ce s-a mai intamplat cu „imblanita”, dar mie mi s-a umplut inima de iubire pentru femeia buna si numai pentru ea am mai avut ochi.

Va dau un „hint”

Ca sa nu va mai tulbure cei care nu prea stiu ce se face si ce nu se face la biserica, va sugerez  sa nu va uitati la ei. Daca, totusi, deranjul e mare, constientizati imediat ca este o ispita a celui rau de a va enerva, de a va face sa judecati semenii, de a va face sa uitati scopul cu care v-ati dus la biserica, de a va face sa nu mai auziti ce este important si, nu in ultima instanta, sa va scoata din biserica. In momentul acela incordati-va atentia la cuvintele preotului sau la cuvintele cantarilor de la strana. Daca nici acest lucru nu va reda imediat linistea, repetati in gand Rugaciunea Inimii pana linistea din suflet se reinstaureaza. O sa vedeti ca „hint-ul” meu functioneaza.

Inca un sfat

Nu ii judecati pe cei care se comporta neadecvat in biserica, ci bucurati-va pentru ei ca TOTUSI sunt acolo. Sa nu va indoiti de faptul ca in casa Domnului se intampla minuni si, poate, peste catva timp o sa ii vedeti pe acei oameni cu totul si cu totul schimbati. Are Dumnzeu grija sa ii invete, ca doar de-aia sunt acolo. Unii se comporta asa din rautatea pe care le-o insufla diavolul, altii din nestiinta, nu suntem noi in masura sa ii judecam. Mai bine invatati-i cu blandete ce ar trebui sa faca si asumati-va si eventualele esecuri. Nu toti se pot debarasa de orgoliu ca sa primeasca invatatura, dar macar incercati sa la faceti binele.

Ca sa nu credeti ca vorbesc din imaginatie o sa ma automarturisesc cu privire la perioada cand nici eu nu stiam ce se face la biserica. Aveam chemare puternica in inima, dar nu stiam ca pot sminti oamenii cu nestiinta mea, asa ca ma duceam la biserica cum ma gaseam imbracata in alergatura cotidiana. Imi amintesc ca dupa o slujba ma asezasem in strana picior peste picior asteptand-o pe o doamna (inger) care ma mai instruia cu blandete si ma ducea la diferite biserici. Cand s-a intors de la altar a surprins exact scena urmatoare. Un barbat, mai in varsta a trecut pe langa mine si mi-a ars o palma peste genunchi spunand cu asprime: „stai ca la bar si te mai si imbraci in blugi ca sa smintesti barbatii”. Irina (ingerasul meu materializat in om) a avut o reactie de mama, a alergat la mine, mi-a pus mana pe genunchi despletindu-mi picioarele, dar ochii erau la barbatul cu pricina si gura spunea: „iertati-o, inca nu stie…” Afara, m-a intrebat „ Da chiar, tu nu ai pe acasa o fusta  mai lunga si niste pantofi cu talpa joasa”? M-am uitat la mine si m-am simtit de un ridicol imens, mi-a fost rusine tare pentru cat eram de neadecvata acelui cadru. Pe langa blugii mulati pe picioarele unei siluete sarita de 1,80 aveam si ghete cu tocuri de 12 cm. In mod si mai ridicol, pe cap aveam basma, legata şic in genul bandanelor… De-oadata, m-am simtit ca un nudist cu palarie intr-o manastire de calugari. Chiar acolo eram, la Schitul Darvari. Acum, dupa 12 ani, Schitul ala ma iubeste, se roaga pentru mine si imi daruieste pace sufleteasca la fiecare spovedanie. Daca se mai intampla sa am unghiile lacuite cu rosu, le ascund in palmele sotului meu, cu rusinea „nudistului” de acum 12 ani care se ascunde dupa unul imbracat… Rabdare, multi din cei care va tulbura acum vor fi ca mine.

Parintele Nicolae, duhovnicul meu

Anunțuri

Read Full Post »