Feeds:
Articole
Comentarii

Jurnal trist

nichita

Ma doare! Doare prea tare acum ca sa ma pot exprima.

NICHITA

La numai 5 luni si jumatate de viata intrauterina, mi-a dat o lectie de forta si tarie, de iubire si generozitate. La cumpana dintre luni, exact la ora 00.30, cand fila calendarului lasa sa cada ianuarie in trecut, “garsoniera” lui Nichita a cedat! Medical se numeste ca mi s-au rupt mebranele si am pierdut tot lichidul amniotic. Eram in spital. S-a intervenit imediat, cu multa bunavointa si pricepere. Am fost intrebata printre hohotele mele de plans daca sunt constienta ca nu mai e nimic de facut si daca sunt de acord sa mi se scoata firul de cerclaj. Cand am spus da mi s-a sfasiat inima. Stiam ca il condamn definitiv la moarte. Dar stiam si ca minunea ca un copil sa supravietuiasca intr-un uter uscat inca nu a facut-o Dumnezeu nimanui. Am ales sa nu risc ca uterul sa se sfasie in timpul cand contractiile aveau sa apara.

Nichita vine din grecescul NIKE

Nike inseamna victorie. Am ales acest nume din motive descrise in postul de mai jos. NICHTA a fost un biruitor? Inca nu inteleg. Sunt prea adanci tainele Domnului, dar cu siguranta a fost un mare luptator. Dupa o noapte intreaga, contractiile nu aparusera, in schimb Nichita dadea semne ca e viu. Dimineata mi s-a propus sa accept injectia de dilatare si perfuzia pentru stimulare a contractiilor.  Medicii si-au facut datoria mai mult decat corect explicandu-mi toate perspectevele si lasandu-ma sa inteleg ca nu exista NICIO sansa.

09.02.09

Nu am avut dispozitie sa scriu nimic in ultima vreme.

Nichita e inger. L-am nascut pe data de 4 februarie si atunci am inteles ca minunile de la Dumnazeu sunt extrem de fine si greu de vazut, daca nu esti pregatit sa zici “faca-se voia ta”.

 

Eu am fost. Minunea a fost ca in ultima noapte bebe a facut un efort maxim si s-a intors din pozitie pelviana in pozitiae axiala, cu capusorul in sus si piciorusele in jos.

 

In dupa amiaza zilei de 4 am simtit cateva contractii usoare (erau primele dupa 4 zile de cand pierdusem apa)si am fugit pe masa doctoritei sa vada ce se intampla. Bebe scosese piciorusele prin col. D.na Doctor mi-a spus ca nu mai e nimic de sperat, ca e imposibil sa il mai tin o luna si jumatate. Avea toate sansele sa il nasc cu picioarele necrozate. Atunci am acceptat injectia de dilatare si perfuzia pentru contractii.

 

Am plans ca disperata ca i-am dat sentinta lui Nichita, dar intelegeam ca voia lui Dumnezeu a fost nu sa faca minunea de a duce inca o luna jumate o sarcina care nu mai avea lichid amniotic deloc, nici nu m-a pedepsit cu un copil handicapat, ci mi-a dat timp sa inteleg toate consecintele, mi-a aratat cat poate lupta cineva pentru viata lui, mi-a aratat cat m-a iubit acest bebelus incat cu mari eforturi s-a intors in burtica. Daca nu ar fi facut asta, ar fi trebuit sa mi se faca cezariana, iar consecintele… 2 ani nu as mai fi avut voie sa raman din nou insarcinata, probabil as fi intrat la menopauza inainte de a apuca sa fac alt copil.

 

Minunea cea mare a fost felul in care l-am nascut. Data trecuta am avut un travaliu de 24 de ore. 24 de ore in care nu am urlat din demnitate, dar aproape am indoit bara de la pat.

 

Asteptam in patul din salon durerile cu curaj dar cu inima cat un purice. Dupa primele 3 contractii, nu foarte dureroase, a iesit un piciorus! Am fugit iar la sala de tratament, asistentele au chemat-o pe doctorita mea, iar in 10 minute deja am putut sa-l vad si sa-l ating pe bebe. Restul au fost manevre medicale pentru placenta si alte alea, m-a durut mai putin decat moderat (sau nu mai tin eu minte…) Ma distragea imaginea lui Nichita. O frumusete de copil! Inalt, osatura perfecta, de atlet, umeri rotunzi si lati, maini inimaginabil de frumoase, cu degete lungi si unghii perfecte, pulpitele si sexul erau exact ca ale lui tati, nasucul era miiic si carn, ochii erau inchisi (nu mai traia), dar dupa marimea globilor oculari ar fi avut ochi maaari si probabil albastri (ca tati). Dar frumusetea statea in gratia intregului corp. Era superb si perfect dezvoltat.

 

Am luat decizia justa

 

Piciorusele erau vinete de la nivelul la care iesisera din uter si, dupa cat erau de umflate talpicile, imi dau seama ca a suferit din acea stransoare.

Totul s-a terminat in mai putin de o ora. Florin era la usa si a fost surprins sa ma vada in picioare si cu puiul in mana. A intrat in cabinet si l-a mangaiat si el. Mi-a spus… acum sunt si mai hotarat sa facem imediat copii dupa perioada de refacere. Acum vad ce copii frumosi putem face.

 

Mai plang. Uneori rad in hohote, alteori sunt senina si iubesc tot ce misca in jurul meu… e o stare amestecata. Florin e curajos si ma rasfata. Si el sufera, dar speranta ca peste 6 luni vom incerca din nou il face vesel si increzator. Deocamdata face eforturi financiare ca sa ma duca o saptamana in Olanda de ziua mea (20 februarie).

 

Viata e plina. Mergem in parcul Ioanid si ne bucuram de copiii altora. Nu ma doare ci ma umple de iubire pentru acest inger care a trait in mine 5 luni si jumatate.

Multumim Domnului pentru toate cate ni le da.

 

Spitalul Cantacuzino

 

P.S. Tot respectul si multumiri din inima personalului medical din spitalul Cantacuzino si in special doamnei Dr.Conferentiar Manuela Russu pentru daruirea cu care au incercat tot posibilul si imposibilul de a salva acest copil. Le multumesc si pentru blandetea cu care m-au tratat si sustinerea morala. Au avut un comportament impecabil! Spitalul Cantacuzino mi-a lasat o impresie de umanitate, noblete si curatenie. Cinste lor!

 

NICHITA

 

bb-5-luni4

Nu este o pictura abstracta, este bebelusul nostru in “garsorniera” unde nimeni nu plateste chirie. In burta. Are 5 luni implinite si se va naste cu ajutorul lui Dumnezeu pe 12 iunie 2009.

Ne trateaza cu spatele pentru ca la penultima echografie am ras de el ca nu are chiloti si i se vedea oarece… ţâcă.

La ultima echo am zis de el ca e lenes, iar in urmatoarele secunde mi-a ars niste picioare de l-a busit rasul si pe medic. Ciudata senzatia. Karateka ma sutuia si il vedeam si la “televizor”! Deja este spectaculoasa tehnologia asta medicala, ma intreb cum o sa fie peste 20-25 de ani. Cum isi va vedea Nichita proprii viitori copii.

Numele ne influenteaza destinul

A, da, o sa il cheme Nichita pentru ca Sfantul mare mucenic Nichita Romanul se sarbatoreste pe 15 septembrie, data cununiei noastre si ziua conceptiei lui. Nike, in limba greaca inseamna victorie, iar Nichita inseamna biruitor.

Vizite din astral

Se spune ca sufletele viitorilor copii isi viziteaza parantii inainte de conceptie. Pe noi, Nichita ne-a vizitat cu 6 luni inainte de conceptie si apoi, chiar in luna septembrie, prin vise incredibil de reale. La prima vizita, am visat ca eram insarcinata si ca puteam sa-i disting corpul prin conturul burtii. Ma jucam cu el tragandu-l de picioruse si de manute. Eram tare fericita si amuzata ca in burta mea e un omulet. Al doitea vis era asemanator si tot insotit de o senzatie de fericire. Apoi, in stare de veghe, am gandit ca nu e bine sa crezi in vise si aratri decat daca visul apare de trei ori, asa ca- l-am invitat mental sa ma viziteze din nou ca sa pot crede. A venit si, de data aceasta, am reusit sa il si vad. Era blond, cu buze foarte senzuale (ca ale taticului lui) vesel si foarte pupacios. l-am intrebat daca e fetita sau baiat si mi-a raspuns: “sunt baietel”! Nu pot descrie in cuvinte cu ce senzatie de fericire si dor m-am trezit. Era o iubire imensa pentru un bebelus care ma vizita in vis.

In luna conceptiei am visat din nou. De data aceasta eram intr-o rezerva de spital cu inca o femeie si amandoua eram insarcinate. Ea avea o burta maaare si se vaita. Avea dureri de nastere. Burta mea era mica, dar simteam deslusit contururile bebelusului si o vaga durere de contractii. Eram bucuroasa si imi doream sa ma doara mai tare ca sa il nasc. I-am spus femeii de langa mine: “sa vezi tu ca o sa nastem amandoua odata”!

Urmatorul vis l-am avut dupa cateva zile. Eram tot burtoasa si simtem aceeasi durere vaga. M-am fortat un pic si l-am nascut extrem de repede. Apoi imaginile erau cu mine care vorbeam cu mai multi oameni si le spuneam cu multa bucurie:  “Incredibil, stiti cat de repede am nascut? In cateva secunde”! Iarasi m-am trezit cu senzatia aia de fericire plina de iubire si am ramas sub impresia visului tot restul zilei.

Sufletul viitorului copil asista la conceptie

Pe data de 15 septembrie 2008 dimineata, inainte de cafea, am facut ritualul zilnic si am dat cu limba pe testerul de fertilitate. Dupa cateva minute am privit prin micul microscop si am inceput sa rad, facand propuneri indecente sotului: “Ia uite ce jungla e aici, azi e cazul sa ne punem pe treaba”! Ne-am sarbatorit ziua de cununie cu o sticla de vin rosu si o friptura de vitel de lapte la cuptor, facuta cu multa arta de catre “capul familiei”. Restul nu mai povestesc.

Am auzit ca sufletelul viitorului copil asista si la conceptie. Ooo, sper ca si-a tinut manutele la ochi! Daca stiam… stingeam lumina. Se spune ca o mama simte. Da, nu stiu daca am simtit la propriu ceva, dar o anume intuitie m-a determinat sa refuz cu incapatanare orice tratament in urmatoarele 3 saptamani, cand aproape m-a rapus o raceala (gripa). M-am tratat cu ceai cald cu miere si lamaie. Nu am luat nici macar o pilula! Ma ceratau prietenii ca sunt inconstienta, iar eu le spuneam ca o gripa trece cu pastile in 7 zile, iar fara tratament, intr-o saptamana. Apoi am ajuns in a doua zi de intarziere. Am fugit la farmacie si am cumparat un test Barza. Asta faceam in fiecare luna intr-un entuziasm perpetuu, care se naruia fix in 3 minute de fiecare data. Acum, in ciuda faptului ca intuitia feminina ma facea sa imi zambesc cu subanteles -“stiu eu ce stiu”- in momentul in care am vazut cum devine roz ce-a de-a doua liniuta m-am facut ca racul la fata, am simtit cum incepe sa-mi pulseze sangele prin epiderma si, pana sa apuc sa-mi fac un plan de a-l instiinta pe tată, acesta a intrat peste mine in baie si m-a gasit prostita si fara reactie cu testul in mana. L-a privit si m-a intrebat ce inseamana asta. Am balmajit ceva ininteligibil, dar zambetul tamp de pe fata mea spunea explicit ca DA, O SA FIM PARINTI. Dupa atatea alarme false (lunar ma duceam la el cu replica “tati, tati, cred ca sunt insarcinata!”), bietul om aproape ca nu m-a mai crezut, nici cu testul in mana.

Cand vezi cu ochii tai…

Prima echografie am facut-o la vreo 6 saptamani iar bebeliciul nu era mai mare decat o boaba de fasole. Nu prea l-a convins pe “tati” ca e un copil acolo. La a doua am fost doar eu si am plans de emotie cand am vazut un bebelus burtos care dadea din maini si din picioare si care avea chiar si degete! I-am povestit lui tati, vreo 3 zile m-am smiorcait ca mi-e dor de bebe, ca vreau sa il vad iar la “televizor” (echo)! I-am aratat doua poze, dar nu erau foarte clare, iar impactul a fost mai slab decat la mine.

La cea de-a treia echografie (4D Doppler), cand aveam deja 4 luni si 6 zile, a asistat si tati, dar nu voia sa afle sexul copilului. Am rugat-o pe doamna dr. sa nu spuna cu voce tare daca distinge sexul bebelului, sa imi zica doar mie. Omul meu statea cu ochii pe ecran, dar nu intelegea toate amanuntele. Doctorita vede, exclama ceva, apoi isi aduce aminte ca taticul incapatanat nu vrea sa stie sexul, asa ca tace.

Eu ma chioram de mama focului intre picioarele copilului sa inteleg fara vorbe ce a vazut ea acolo. Nu am distins nimic. Ulterior, studiind DVD-ul cadru cu cadru am vazut clar obiectul masculinitatii. Intre timp aflam ca am colul deschis si lucrurile se precipita catre urgenta. Am plecat din cabinet uitand sa o intreb la ureche ce e bebele. M-am intors dupa 5 minute singura sa intreb. “E baiat”. M-am emotionat, de parca baiat mi-as fi dorit toata viata. Ma intorc pe hol la sotul meu, care avea ochii cam rosii si cu o voce gatuita de emotie si ingrijorare pentru colul meu deschis il aud: ” Baiatul lu’ tata!” M-a busit un ras in hohote: “de unde stii tu ma ce e?” Raspunsul m-a umplut de iubire si tandrete: “Un tata simte”!
Tuturor viitorelor mame le recomand sa isi ia sotii cu ele la toate echografiile. Vor vedea ca acestia devin mai mame decat ele. Taticilor le va fi dor zilnic, se vor simti importanti si responsabili si vor avea si mai multa grija de ele.

Cea mai recenta echografie

Am facut-o ieri, cand bebe intra in luna a 6-a. Si am aflat ca e bine, sanatos. Poza de mai sus simt sa o impartasesc cu voi, pentru ca pe mine si acum ma impresioneaza cat de OM este un bebelus inainte de a se naste. Aproape ca stii cum va arata ca adult! Structura osoasa este, clar, a taticului lui si medicul mi-a confirmat ca are o structura frumoasa. Poate data viitoare, la 22 de saptamani (pe 3 februarie) ne va onora si cu fata. Promitem sa fim intelegatori si sa nu mai radem de el ca e atat de mic si ca nu are cum sa-si puna chilotei pentru o poza decenta. Pana atunci, mami si tati il vor iubi cu dor si se vor bucura de toate ghionturile.

Numai Dumnezeu poate face asemenea minuni, pentru ca fara doar si poate conceptia, dezvoltarea si nasterea unui om este o minune.

Nu mor caii cand vor cainii

 

Nu sunt procesomana

Sunt genul de boema care nu-si declara veniturile pentru ca nu stie sa completeze acele formulare complicate, nu sunt in stare sa calculez restul cand fac cumparaturi si mai bine platesc cu cardul sau acord incredere vanzatoarei, nu verific corectitudinea facturilor pentru ca plec de la premisa ca lumea e cinstita, nu intorc pe toate fetele un contract inainte sa-l semnez… Deci nu sunt genul care sa cunoasca legile si sa isi caute de fiecare data dreptatea in justitie, dar de data aceasta am simtit ca indiferent cat m-as rupe de poezia vietii, merita sa pornesc un proces si sa merg cu el pana la CEDO daca va fi nevoie. De ce? Mi-am raspuns intuitiv si fara prea multa analiza: o fac pentru toti cei care au fost in situatia mea si au zis “lasa”…

Este razboiul meu cu cei fara Dumnezeu

Si eu puteam, lejer, sa zic “lasa”, pentru ca stiu ca dincolo de justitia omeneasca exista o justitie divina. Dar am plans pentru Svetlana, mi-a fost dor de colegii care au disparut odata cu ea, am stiut ca au mai existat si alte victime si am ajuns in situatia lor pregatita sufleteste sa nu cedez. Acum ii razbun pe toti! Stiu ca nu le e de mare folos, dar pentru mine e armata nevazuta care sta in spatele meu la bara, cand sunt in fata completului de judecata. Am o placere aproape masochista sa pierd timpul pe la tribunal, sa studiez legile, sa sfatuiesc pe altii si constat ca e bine si frumos sa fii procesoman. Cu cat minciunile lor sunt mai agresive, cu atat mai tare imi place sa ii demolez. NICI MACAR NU VREAU BANI! Vreau sa ma intorc pe postul meu si sa le stau ca un ghimpe in coaste facand-mi treaba exemplar! Si daca vor dori sa ma scoata iar vinovata de ceva, iar ii voi da in judecata!!! Si daca Virginia ma va trata din nou abuziv o s-o dau in judecata pentru discriminare rasiala. Numele meu e de ungur si asta ma indreptateste sa cred ca are ceva impotriva ungurilor, sau a blondelor, sau a femeilor inalte, sau… naiba stie de ce m-a persecutat.

Defaimarea se face cu un cuvant, reabilitarea cu 1000!

Urat din parea ei este ca si acum incearca sa ma denigreze inventand lucruri oribile despre mine. Culmea tupeului a fost ca a vrut sa intre cu un comentariu, in care ma facea drogata, chiar pe blogul meu! Intr-o buna zi o sa va vorbesc si voua despre turismul in Olanda, asa cum am povestit odata fetelor de la vanzari si a dedus ca sunt o drogata. Ma intreb de ce nu a zis si ca merg la prostituate, pentru ca si despre fetele din vitrina am povesit… Sau putea deduce ca sunt voyeur-ista pentru ca mi-au placut ferestrele fara perdele ale olandezilor! Mai putea zice ca sunt infractoare pentru ca am luat amenda 90 de euro ca am intors pe interzis! Ca sunt impotriva regimului olandez pentru ca le-am barfit aparatele de taxat (stupide) din parcari! Daca faptul ca am povestit cum arata un coffee shop sau un magazin de ciuperci a facut-o sa ma arate cu degetul la lume “drogata, drogata!” imi inchipui ca ar fi in stare si sa-mi trimita politia acasa sa-mi faca perchezitie! Poate asa as reusi sa mai adun probe pentru calomnie! Asta e Virginia, te baga in puscarie nevinovat si zambeste la tine binevoitoare si putin sasie. S-a suparat cand i-am zis “sa-ti dea Dumnezeu numai oameni ca tine!”, oare de ce?

Noi si ei

Am mai intalnit specia asta pe alocuri, dar la MTR diviziunea este inspaimantator de clara: oameni cu Dumnezeu, oameni “devil” si cei care nu se baga! Oamenii cu Dumnezeu au cam plecat, asa ca au ramas doar celelalte doua categorii. Nu-i treaba noastra, dar deja se mananca intre ei… asa au disparut si dinozaurii :)

Sau Marius pain in the ass… sau cate pseudonime si-o mai inventa ca sa intre sa imi spurce blogul.

Nu te mai obosi femeie sa ma denigrezi, vezi-ti de jobul tau, de “sapaturile de toamna” ca mai ai cativa directori de maturat din functii si un patron de falimentat. Iti pierzi timpul cu un “junior editor” amarat, ramas pe drumuri din talentul tau de vipera parsiva. Pacat ca te otraveste invidia si nu mai ai timp sa iubesti un om, un pom, sau un animalut. Vade retro, jivina care spurca si cu o privire. In loc sa iti reversi ura complexelor asupra oricarei femei, mai bine ai invata Tatal Nostru. Si hotul de pe cruce a pasit in Rai, dar el s-a cait! Incepe de pe acum, ca nu se stie clipa si nici ceasul!

Mi-e mila de tine, sarmana fiinta uratita de rautate. Am avut un moment cand m-am uitat in ochii tai injectati si putin sasii si am simtit pentru tine tandrete. Am crezut ca arati asa pentru ca stai cu ochii in monitor (ca si mine ) si mi-am zis “saraca”. Dar acum imi dau seama ca erau ochii unei jivine turbate de invidie. Ii transmiti pupici dulci sotului meu? Nu cred ca te-ar putea atinge vreodata fara sa faca icter, cat despre pseudonimul sub care i-ai trimis “pupici dulci”, cel mult ai putea sa-ti iei niste picioare in gura!

UPS!!! Am avut o revelatie! Nu esti singura in demersul asta jenant de a-mi murdari pana si spatiul personal (blogul), ci te-ai aliat cu Lingaul. E posibil ca el sa fi trimis semnalele de amor catre sotul meu… in cazul asta il admir. In sfarsit un pidosnic isi asuma apartenenta! Bravo! Dar fereste-te de barbatul meu, s-ar putea sa iti iei un shpitz in c__r si sa fii nevoit sa ti-l scoti cu patentul!

Doamna, Domnule, mi-a facut placere sa va raspund. You made my day!

Am o bucurie maaare

Dar nu pot sa o spun inca! Pentru unii e necaz, pentru altii… soarta nene, pentru mine e un lucru pe care mi-l doream de ceva vreme si nu se intampla. Cand am divortat mi-am zis: barbatul urmator vreau sa fie de la 1,90 in sus, sa fie frumos si sa fie Capricorn sau Varsator. Am acasa acum cel mai frumos Capricorn din lume si are fix 1,90m.

E vremea sa fac alta comanda: sanatos, destept, talentat la toate, ochi albastrii, par cret, buzele lu’ ta-su, de fapt… ta-su intreg, dar mainile si gleznele mele!

TA-SU :)

Gata cu depresia

  Cuprins

Mi-a ajuns. Am suferit destul pentru rautatea oamenilor fara Dumnezeu, pentru soarta tanarului meu prieten care a luat drumul cimitirului lasand o  fetita de cinci ani in grija unei mame prea ocupata cu noul copil si noul sot, pentru disperarea de a nu-mi gasi un loc de munca potrivit, de vacanta ratata de circul concedierii, de lipsa banilor, de mila celor doi pisicei fara ochi pe care i-am salvat din camp, dar i-am abandonat 3 zile mai tarziu in scara unui bloc (cu oameni buni, iubitori de animale), de preturile exagerate pentru mancarea proasta si putina din delta, de marirea chiriei, de violenta care a facut din fostul meu sot victima unui cretin cu arma, de… Sunt mult prea multe, mai bine sa le iau pe rand ca sa dezvalui cum orice problema isi gaseste negresit o rezolvare.

  Concediarea abuziva

Deja am scris povestea, unii dintre voi mi-ati raspuns si va multumesc pentru suportul moral. Altii imi scrieti despre povesti similare si ma doare sa vad ca abuzurile continua, o sa va sfatuiesc atat cat ma voi pricepe, in limita timpului liber. Deci nu va simtiti abandonati daca raspunsul la o intrebare va veni dupa o zi!

Dupa 3 luni de framantari situatia s-a aranjat, cel putin provizoriu. Procesul isi urmeaza cursul, pe data de 2 octombrie avem primul “randevous” la tribunal. Intre timp abuzul a continuat in aceeasi nota absurda. Salariul pe care trebuia sa il primesc pentru ultima luna lucrata la Luxury s-a materializat in 6 milioane din cele 24 pe care trebuia sa le primesc. Seful si-a tinut promisiunea si m-a tepuit cu drepturile de autor. Mi-a platit doar banii de pe cartea de munca, dar mi-a publicat materialul ASHERA – MICUL LEOPARD DOMESTIC si pagina de V.I.P. cu bratara de diamante de la Chopard, fara a-mi plati drepturile de autor. Mai mult, “Lingaul” m-a agatat pe messenger ca sa imi ceara si textul cu lansarea in Romania a celui mai scump parfum din lume – No.1 de la Clive Christian. Intrebarea mea e: CAT TUPEU POATE SA ZACA IN MERCENARII DE LA LUXURY???? Textul era gata de cand am parasit redactia, dar am asteptat ziua de salariu, ca sa ma asigur ca imi vor fi platite drepturile de autor. Cum acest lucru nu s-a intamplat, cat de fraiera si-au imaginat ca sunt ca sa le fac cadou munca mea? Mai bine il postez pe blogul meu decat sa-l dau gratis acestor tzepari!

In mod normal ar trebui sa imi cer dreptatea in instanta, dar drepturile de autor constituie subiectul altui proces decat cel al conflictului de munca si asta ar implica cheltuieli de judecata mult mai mari (trebuie sa timbrezi la valoarea pe care o soliciti si sa platesti separat avocatul). Cred ca dupa ce ma mai redresez cu banii o sa fac si asta. Deocamdata ii las sa se bucure de teapa lor, chiar daca in perioada asta nu am bani, urmeaza sa platesc chiria pe 6 luni, iar suma a crescut cu 70 de euro/luna. Nu ma lasa Dumnezeu sa pier, asta-i sigur. Deja mi-am gasit un job pe care il iubesc!  

Muncesc cu drag la alta revista, cu alt profil (exclusiv masculin) si fac parte dintr-un colectiv tanar, cu oameni buni. Profilul revistei ma incanta maxim!

Prietenul care nu mai vietuieste pe pamant

In urma lui au ramas o fetita pe care o iubea enorm si un apartament frumos mobilat, intr-o zona centrala. Vulturii se reped, dar fiind atat de multi… se mananca intre ei. Deja au disparut o serie de obiecte de valoare din casa. Singura fiinta care are dreptul la aceasta mostenire este fetita de 5 ani, dar situatia devine absurda. Fetita este in grija mamei, care locuieste cu tanarul amant, noul copilas, familia lui si alte cateva rude, intr-un ghetou din Rahova. In mod normal, tutorele copilul are dreptul sa locuiasca in acel apartament, dar femeia nu-si poate abandona noua familie. Venirea amantului in casa aceea ar avea ca rezultat un razboi civil. Nici nu ar fi corect ca acest barbat sa se lafaie in munca altuia. Nicu s-a imbolnavit de suparare si s-a epuizat muncind pentru a avea o casa frumoasa in care sa-si creasca fetita. Ar fi mai mult decat imoral sa se bucre de toate astea tocmai barbatul care i-a distrus casnicia. Vecinii au promis sa ii macelareasca pe cei doi, daca indraznesc sa se arate pe la usa. Actele de deces au fost acunse de catre surorile ei (nu au fost casatoriti legitim), ca sa nu poata face demersuri sa vanda casa. Fetita intre timp traieste in ghetou si deprinde dansul din buric pe manele din cartier. Nu-mi dau seama ce ar fi corect si ce nu… Propunerea noastra, a prietenilor lui Nicu, a fost sa fie inchiriat apartamentul, jumatate din banii obtinuti sa fie depusi intr-un cont pe numele fetitei, iar cealalta jumatate sa fie folosita de mama ei pentru o creste. Problema e ca nimeni nu are autoritatea sa controleze cum decurg lucrurile si, ceea ce este si mai grav este ca ea va creste intre tigani! Apartamentul si banii din cont nu i-ar mai servi la nimic bun daca la 18 ani ar fi o manelista drogata, violata de tiganii carierului!

Pe de alta parte, poate mai corect ar fi ca oamenii astia sa se mute in casa lui Nicu (chiar daca s-ar rasuci in mormant!) si sa isi creasca cei doi copii in conditii umane. La 18 ani, fata ar decide daca vrea sa-si mai tolereze parintii in casa sau nu. Doar e casa ei! Voi ce ziceti?

 

Pisiceii salvati si abandonati

 

I-am gasit intamplator intr-un camp pustiu, pe la Harsova. Veneam de la Bucuresti si ne indreptam spre Tulcea, de unde aveam sa ne imbarcam, peste doua zile, pe un vapor cu destinatia Sfantu Gheorghe (delta). Erau 2 la numar. Am vrut sa le dam putin lapte si sa le gasim “parinti” in localitatile urmatoare. Planurile au esuat din start. Copilasii nu stiau sa suga si nimeni, in nici un sat, nu a vrut sa ii ia, ba inca ne-au oferit si ei cativa pisoi… pe care, evident, i-am refuzat.

Odata ajunsi la Tulcea, le-am construit un cuibusor dintr-o cutie de pantofi, cu paturica facuta dintr-un fular de lana, i-am indopat cu forta cam la doua ore si i-am culcat in masina, in parcare. Toata lumea ne descuraja. Pe buna dreptate, situatia era destul de albastra pentru ei. Nu prea le ajungea lapte-n burta, ca mai mult le curgea pe piept, nu faceau pipi, pentru ca nu ii lingea mama lor ca sa-i stimuleze… si urmau sa moara, ori de inanitie, ori pentru ca le exploda vezica. I-am infofolit bine si i-am lasat in masina peste noapte. Dimineata am realizat ca nu luasem in calcul alt pericol: frigul. Aia mici au facut pipi pe ei (spre bucuria mea), dar erau si mari alpinisti, asa ca au escaladat cutia si s-au imprastiat pe sub scaune. I-am gasit uzi fleasca si inghetati. Nu mai aveau putere nici sa miaune. I-am incalzit repede intre palme, i-am pus la soare… si dupa cateva zeci de minute au inviat. Am venit cu un biberon performant, facut dintr-un flacon de picaturi oftalmice (ca pana atunci i-am killerit cu o seringa), si am reusit sa turnam cateva picaturi de lapte in ei. I-am alaptat din doua-n doua ore si iar i-am infofolit peste noapte, acoperind mai cu sarg cutia. Degeaba. Dimineta i-am gasit iar tepeni de frig. De data asta i-am si bocit, pentru ca nu pareau sa mai invie. I-am dus in casa (fapta ilegala, dar parintii lui F nu erau acasa) i-am bagat sub apa calda ca sa le dezghetam sangele si apoi i-a uscat cu foen-ul. Din pacate, la ora 12.00 trebuia sa ne imbarcam si nu puteam sa ii luam cu noi in vacanta (mieunau ingrozitor de tare si tot timpul!).

I-am abandonat intr-o scara de bloc, pe care ne-o recomandasera cu doua zile inainte niste fetite, spunand ca acolo sunt oameni care hranesc animalele din cartier. Le-a pus tati in cutiutza biberonul plin cu lapte si 200.000 de lei sub paturica, pentru omul bun care se va gandi sa ii salveze. Ca sa nu mai fuga, i-a acoperit cu un capac cu orificii mari. Treaba cu abandonul a facut-o el, ca eu plangeam cu sughituri pe umarul taximetristului care astepta sa ne duca in port. Am plans aproape tot drumul cu vaporul (4 ore). Si acum imi vine sa plang, dar ma mangai cu gandul ca nu ar fi avut ei norocul sa ii tinem in viata 3 zile, sa invete sa suga si sa faca pisu, daca Dumnezeu nu ar fi avut un plan cu ei. Ma gandesc ca si-au gasit undeva salvarea, doar au 9 vieti!

 

Vacanta in Delta Dunarii

Delta este o minune a naturii, o avere geografica, un rai pentru omul stresat, un paradis al celor care fug de Mamaia. Este locul care te invita, chiar daca esti pudic, sa-ti arunci costumul de baie de pe tine, sa renunti la cazarea din campus si sa te asezi ca tiganul cu cortul… acolo nu ploua aproape niciodata, nu te priveste nimeni insistent pe plaja, nu exista muzica la boxe, aricii iti fura mancarea din sacosa peste noapte, nu gasesti lemne pentru foc decat daca ai maceta si mergi sute de metri cu ele in spate, nu te calca jeepurile pe cap, nisipul este fin si alb, marea curata, tantarii te pupa cu prietenie, cateii se prefac ca sunt ai tai, oamenilor nu le pasa daca sunt bronzati, nu inoata nimeni langa tine, drumul dintre campus si plaja e istovitor dar minunat, ooofff, ce dor imi e!

Sa continuam. Casutele din campus sunt cochete si curate, dusurile functioneaza perfect, intotdeauna e apa calda, cei 30 de catei se bat doar intre ei si ii venereaza pe turisti, ai acces la internet (asta e pentru dependenti), cine nu are stare poate merge seara la discoteca din incinta, oamenii sunt prietenosi si amabili, dar nu libidinosi, trocariciul exista (who cares), seara poti vedea filme bune la “cinematograful” in aer liber, infofolit in patura, cu berea in mana, poti manca si seminte, dar nimeni nu scuipa pe jos, este un magazin cu strictul necesar (dulciuri, sucuri, biscuiti, bere, pasta de dinti si periute, creme de plaja, tampoane pentru fete, sepcute, costume de baie…). STOP aici. Mai bine nu uitati sa le cumparati de acasa, preturile sunt o pedeapsa! Mancare gatita, daaaa, gasesti, o lista pe trei pagini, dar… e tot o pedeapsa. Va recomand sa va cumparati cele mai scumpe si exclusiviste conserve din lume, iesiti mai ieftin, sunt mai gustoase si va si saturati. O ceafa miiica de porc la gratar costa 14 RONi, un carnat polonez este 5 RONi, hamsiile sunt 4 RONi, dar sunt 15, numarate, ciorba de ciocanele este 7,50 RONi, dar nici cateii nu au mancat-o… dezamagitor, nu pentru ca ne-am zgarcit, ci pentru ca mancarea era o porcarie. Umblai ori flamand, ori cu indigestie. Pacat. Berea era aproape omenoasa: 2,50 RONi la 25cl. Nu luati ca varianta magazinul comunal, acolo gaseai cam aceleasi preturi. Cazarea a fost 75 pe noapte de casuta cu doaua locuri (in septembrie) in conditiile in care anul trecut in august costa 55. Economia de piata. Nu-i bai, la anul tot acolo ne facem vacanta, dar ducem conserve si lapte UHT la greu.  Vreme buna sa fie, ca restul se rezolva. Sa nu intelegeti gresit, daca la “cuprins” am zis “vacanta ratata”, nu la asta ma refeream, ci la faptul ca am amanat vacanta din iulie pentru luna septembrie (din cauza tzeparilor de la Luxury).

Let me take you there! http://www.slide.com/r/gnHjb02H1z9PUbEsOWGpn99Ix0SXfXid?view=original

 

Limbricii pistolari

Exact in Duminica in care ne intorceam din vacanta am aflat ca George, omul caruia i-as da un rinichi (vezi postul meu “Rinichiul si iubirea”), a fost impuscat in obraz! L-am sunat si am aflat amanunte. M-am linistit ca e in viata, dar am ramas furioasa ca asemenea lucruri se intampla si politia functioneaza ca acum 11 ani, cand mi s-a intamplat sa fiu victima unei agresiuni si politistii corupti m-au scos pe mine vinovata. Mai mult, dupa 6 luni, m-am trezit si cu DOUA dosare de URMARIRE PENALA, care aveau ca scop intimidarea mea, pentru a nu mai face valuri in presa. Curiosii pot afla amanunte aici: www.igalis.com . Istoria se repeta si in cazul lui, dar azi exista internet, si blog-eri care s-au unit puternic in ajutorul lui. O trupa inimoasa (Teatrul Fara Frontiere) a gasit o cale de a protesta impotriva violentei stradale si a pasivitatii civice, prin arta. Amanunte gasiti pe blogul actorului George Calin.

Cei care inca nu ati aflat de cazul lui, va recomand acest link: http://georgecalin.wordpress.com/2008/09/09/144/

Celor care sunt si mai curiosi si vor mai multe amanunte, le recomand si acest link: http://georgecalin.wordpress.com/2008/09/24/crime-scene-photos/

Sincronizare inversa

Ieri, 9 august 2008 la ora 7 si douazeci, ceasul a sunat si m-am dat jos din pat rapid, ca sa nu ma rapuna cumva oboseala orelor prea putine de somn. Aveam senzatia de nisip sub pleope ca dupa o noapte de betie. M-am spalat pe ochi, pe dinti si am luat telefonul sa-l sun pe M, un barbat care a avut candva o forma de cancer si acum e vindecat complet. Imi promisese ca va da cateva telefoane ca sa ma ajute sa adun oameni dispusi sa doneze sange pentru prietenul bolnav de leucemie si care avea nevoie urgenta de plasma si trombocite. Nu a raspuns. Asteptam. Nu stiu ce, dar stateam cu telefonul in mana si asteptam. In urmatorul minut am primit un sms. De ce oare am stiut ca nu e de la el? Era un text scurt si infiorator: “A murit Nicu”. Ulterior, printre bocete, am aflat cat de ironic ne-am sincronizat. Fix la 7 si douazeci, cand ochii mei se deschideau, ai lui se inchideau pentru totdeauna.

S-a stins linistit ca un pui

Candva, o batranica dintr-o biserica, m-a vazut plangand cu sughituri si m-a intrebat ce mi s-a intamplat. I-am spus ca tatal meu chiar in momentul acela e pe moarte si are dureri mari. Auzisem de slujba de Maslu, dar nu stiam cum se face. Mi-a axplicat cu rabdare tot ce trebuie sa fac si la sfarsit mi-a zis: “Daca Dumnezeu vrea, ii face o minune si se face bine, daca nu, moare linistit ca un pui”. I-am multumit cu inima putin mai usoara, i-am aprins tatalui meu o lumanare la vii si am plecat spre casa. In fata usii cautam frenetic cheile in geanta pentru ca de dincolo de usa razbatea ţârâitul telefonului. Am intrat in fuga si am raspuns. Era sora mea care, cu glas moale, mi-a zis: “Tata s-a dus”. Imi tremurau mainile, iar lacrimile isi faceau loc dureros spre afara, ca un vulcan. M-am trezit vorbind: “Iti multumesc Doamne”! Inimaginabil, dar asta mi-a iesit pe gura atunci cand Dumnezeu mi-a luat cel mai drag om de pe pamant! Si am intels: s-a stins ca un pui.

Ulterior am mai fost pusa in situatia de a merge la slujbe de Sf. Maslu si am vazut si varianta cealalta de raspuns. Omenii aceia traiesc si acum. Pentru Nicu s-a dus o prietena, care are multa putere in rugaciune, chiar in ziua de Vineri 8 august, dar si in cazul lui, Dumnezeu a decis pentru “linistit ca un pui”.

“Casa mai fac, dar de la groapa nu ma mai intorc”

Rar mi-a fost dat sa vad oameni atat de hotarati sa lupte pentru viata si cu atata demnitate. Diagnosticul de leucemie acuta mieloblastica s-a confirmat in data de 3 august 2008 si a fost trecut imediat la chimioterapie. A doua zi l-am vizitat. De cum am intrat pe usa am dat de ochii lui albastri si zambetul elegant pe cale mi l-a afisat toata viata. Era doar putin mai slab decat il stiam, in rest la fel: respectuos, cuminte, calm si foarte hotarat sa gaseasca o rezolvare problemei care s-a ivit. I-am explicat pe şleau ca stiu diagnosticul si vreau sa stiu de la el ce se poate face. Nu incercam sa il periez, sa il incurajez, sa il pacalesc, sa ii zambesc altfel decat am facut-o toata viata, ci pur si simplu incercam sa fim eficienti impreuna. Mi-a spus ca are grupa sanguina B III, dar nu a stiut sa-mi spuna daca e pozitiv sau negativ. Eram compatibili, dar asta nu conteaza atunci cand donezi pentru cineva. E binevenit sangele din orice grupa, pacientul va primi in schimb cam jumatate din cantitatea de sange donat, dar, fireste, o grupa compatibila cu a lui (B III sau 0). I-am zis ca vom lupta, ca boala asta fulgeratoare nu poate fi decat un avertizment, ca ceva nu face bine in viata lui si trebuie sa schimbe. I-am zis ca dincolo de cauzele fizice ale bolilor sunt si cauze subtile si poate inconstiente. Leucemia are ca origini toate sentimentele de ura indreptate spre altii sau chiar asupra propriei persoane. I-am sevit direct in teren problema fostei sotii, care s-a indragostit de altcineva si a plecat de acasa facand un alt copil cu noul barbat. “Inceteaza  sa o condamni! Impaca-te cu ea, cu situatia, iubeste-o neconditionat si doreste-i bine. Asta iti va vindeca si sufletul si boala!” Nu era pregatit sa inteleaga, iar eu nu putem vorbi mai intim pentru ca in salon se mai aflau si alti oameni. Fiind sub perfuzie, nu am putut sa-l scot in curte sa vorbim doar noi doi. Am renuntat, cu promisiunea ca il voi suna zilele urmatoare sa il prind fara perfuzie. Mi-a promis ca o sa lupte. Era frumos, viu, puternic si foarte optimist. Cred ca toata viata imi voi aminti replica lui la fraza: “Hai, luptam, ca nu e vreme de vacanta, mai ai treaba pe pamant “( cu referire la fetita lui superba, de 5 ani, pe care o crestea singur). Raspunsul a fost: ” Daca trebuie, imi vand si casa! Casa mai fac, dar de la groapa nu ma mai intorc”…

Marti pleaca la groapa

Acum trupul i se odihneste intr-un frigider, dar… sufletul? Oare intelege ca a murit? Unde se duce, ca la mine nu a venit in vizita. In ciuda oboselii nu am putut sa dorm pana foarte tarziu in noapte. Speram sa ma viziteze in vis. Nu a venit inca. Sunt sigura ca vegheaza deasupra fetitei lui. Il astept cu rabdare pana cand va avea timp si pentru mine.

In dupamaiaza zilei de Vineri 8 august i s-a alterat brusc starea. Acuza ameteli si, la un moment dat, a inceput sa delireze. Pe la ora 22.00 am primit un telefon de la prietena mea si mi-a zis ca ii este mult mai rau. Mi-a mai zis ca a avut momente de luciditate si ca le spunea celor din jur sa ma sune, ca eu il pot ajuta. Avea nevoie urgenta de trombocite si plasma. M-am apucat sa dau telefoane pe la prieteni si i-am rugat plangand sa ma ajute. Au sarit imediat, dar… mai toti erau plecati din Bucuresti. Luni, dimineta la prima ora, era cea mai apropiata data cand ar fi putut dona sange. Am facut o lista de vreo 10 persoane. Nu aveam stare, asa ca, cu riscul de a-l obosi, mi-am luat sotul si am fugit la spital. In curte m-am intalnit cu inca 3 prieteni care aveau grija de el. Medicul le recomandase sa ramana cineva peste noapte cu el. Cumnata lui abia plecase… multa lume il iubea. Multa lume plange acum.

Cand am intrat in rezerva, am intalnit aceiasi ochi albastri atintiti spre mine, dar pe un ten livid, cu cearcane vinetii si doua buze albe, cu vagi urme de sange, mi-au rostit stins numele. “Găbitză!” Era constient si la fel de curajos, doar vocea era stinsa si respiratia sacadata… abdominala. Semn rau. Isi oprise singur perfuzia de sange terminata (lucru pe care il facea frecvent) si a cerut apa. Si-a dus singur sticla la gura, a baut ca un om sanatos si mi-a dat sticla sa ii pun capacul. I-am zis ce am rezolvat. Ma asculta activ si dadea din cap a aprobare. I-am zis ca trebuie sa reziste pana Luni. A dat din cap afirmativ si a zis “da, rezist”. Am vorbit despre Dumnezeu. Isi punea toata increderea in El. I-am spus ca multa lume il iubeste si ca acest lucru e mai important uneori decat viata insasi. Mi-a spus: “Stiu”. I-am dat punga cu plasma de sub perna si i-am zis sa o incalzeasca in mana (avea mainile foarte calde) pana chem  o aistenta sa ii puna perfuzia. Inteligenta lui nativa si practica m-a uimit o viata intreaga. A bagat-o sub tricou pe abdomen. I-am pus mana pe un genunchi si in timp ce ii spuneam in gand Tatal Nostru… a atipit.

Somn de copil

Privindu-l cum doarme, mi-au revenit vii in memorie imagini cu el de cand era copil si eu adolescenta. Cum il dadeau in leagan ambii parinti (parinti adoptivi. Mult timp nu am stiut asta, nici noi, nici el.) Parinti care au fost tratati ca sfinti atunci cand Nicusor a devenit mare, parinti pentru care Nicu a facut tot ce era uman posibil atunci cand au devenit neputiinciosi si bolnavi. S-au dus unul dupa altul, iar in ciuda durerii imense Nicu a dus cu demnitatea suferinta. Mi-am amintit cum statea langa tatal meu, care in loc de alte vicii avea ca obsesie tehnica si se “tavalea” pe sub masina cate o zi intreaga cerandu-i lui Nicusor cate o cheie. Mi-am amintit cum incercam sa ii impartasesc din filozofia de adult, pe vremea cand era adolescent indragostit si replicile lui veneau sub forma de intrebare daramand cu gratie toata constuctia mea filozofica. Ramaneam muta in fata unor adevaruri rostite cu simplitatea omului nascut genial de inteligent. Mi-am amintit cum niciodata nu mi-a stat paharul gol la vreo petrecere cand Nicu era acolo…  M-a scuturat un plans, interzis in situatia data, si am fugit afara.

La 1 noaptea am plecat

Am decis ca e mai intelept sa plec sa ma odihnesc, ca sa ma pot trezi a doua zi devreme, pentru a merge la Institutul de Hematologie sa cer trombocite si plasma pentru el. Dupa ce am vorbit cu asistentele (extrem de dragute), care m-au invatat ce sa fac ( si ele se atasasera de el), am mai dat o tura prin rezerva sa ma asigur ca i-au pus perfuzia. Aproape se terminase si a intins mana sa o opreasca. Stiind cat e de valoroasa, i-am zis sa o mai lase putin, mai erau cateva molecule. I-am inchis-o eu. Dadea semne de oboseala, l-am luat de toarta pe prietenul care i-a stat aproape non stop si am iesit din rezerva. Uneori, prea multa bunavointa strica. Ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la Nicu au fost: “D, esti extraotdinar de stresant!”

Baiatul stresant a ramas pe hol pana dimineata, eu am plecat. Nicu a ales sa moara in prezenta cumnatei, care ulterior mi-a spus printre accese de plans, la telefon: ” A zis doar ca e intuneric, apoi a inceput sa vese sange si a murit!”

La revedere, nu adio!

“C-o moarte toti suntem datori”. Deci nu e potrivit sa spun adio. Daca e adevarat ca pe lumea cealalta ne vom revedea, atunci imi doersc sa ma ridic la inaltimea existentei lui Nicu si mai ales a tatalui meu, ca sa fiu vrednica sa ii revad. Pana atunci, am sa fac cel mai important lucru pe care il pote face un muritor pentru un suflet, am sa ma rog cu toata puterea mea ca Dumnezeu sa-i aiba in grija. O sa ne fie tare dor de Nicu. Odihneasca-se in pace!

Amin.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 175 other followers