Am primit de la Editura SPER (Societatea de Psihoterapie Experientiala Romana) cele doua carti care au pe coperta doua dintre picturile mele. Abia stept sa le citesc pentru ca autorii mi-au fost profesori si am invatat foarte multe de la ei. Sunt magulita ca am putut sa contribui si eu un pic la operele acestor autori extraordinari.

Vi le arat, va dau si coperta din spate, unde veti gasi doua citate care sa va faca curiosi, dar amanuntele le voi scrie dupa ce citesc cartile. Nu ma intrebati cat costa ca nu stiu. Cred ca se gasesc de cumparat si in oras…

Va mai recomand sa cititi de acelasi autor, Adrian Nuţă, o carte pe care ar trebui sa o citim cu totii inainte de a ne apucam sa declaram ca iubim pe cineva. Se numeste Despre iubirea nonposesiva si exuberanta si este o adevarata revelatie pentru cei care nu-si explica nefericirea in iubire. Se citeste foarte repede, este scrisa cu un limbaj familiar si are umor, dar nu o subapreciati, este scrisa de un psiholog si psihoterapeut specializat pe Analiza Tranzactionala. Deci are valoare stiintifica.

Eu am gasit-o pe net si am pus-o aici:

Acestea sunt pisicile noastre, stapanele caselor si doctori de inimi.

MITZA PISICA LUI IGALIS

Poza e facuta ieri 15 dec.2009

Biografie

Mitza are 4 ani si 8 luni si o am de 4 ani si 6 luni. Este o tomberoneza de Constanta, care a fost crescuta ca o printesa, dar tot isi mai tradeaza uneori originile sordide. Dupa apucaturi imi pot imagina cum era inainte sa ajunga la mine. Probabil ca cersea pe la terasele cu turisti. Pizza! Nu mananca lactate, mezeluri, e fitoasa la tipurile de mancare pentru pisici, accepta numai crăţănele scumpe, plicuri cu mancare umeda Whiskas Supreme, pateu de pastrav… Dar ii scapara ochii cand vede pizza! Se mai da in vant si dupa paine goala si masline.

Accidentata de cariera

Se spune ca pisica are 9 vieti! Mitza mai are 6. Doua le-a pierdut in accidente rutiere si a treia cand am pus noi canapeaua pe ea.

Cand era mica, nu stiu cum s-a ales cu o mânuţă rupta, dar stiu sigur ca la ceva vreme, dupa ce osul i s-a sudat stramb, a avut un accident de masina si a ramas lata in mijlocul soselei in plin trafic. Fostul meu sot a alergat printre masini si a luat-o de acolo pentru ca urmau sa o terciuiasca masinile. Cand a ridicat-o in mana, a facut pipi cu sange si era in agonie. A fugit cu ea la un veterinar. Doctorul, cum a dat cu ochii de ea, i-a zis ca a mai venit cineva cu ea, ca este accidentata de cariera si ca mana o avea rupta inca dinainte. I-a facut o injectie si i-a spus ca daca nu moare in noaptea aia, sa o aduca a doua zi.

Nemuriciul

Peste noapte a inviat mortul! A continuat tratamentul inca vreo 4 zile si s-a pus pe picioare. Cand am aterizat si eu la Constanta, eram curioasa tare sa cunosc vedeta, nemuriciul, dar aveam o conventie verbala semnata ca nu am voie sa o iau acasa. Mare mi-a fost mirarea cand am dat cu ochii de aratare. Era urataaaa, murdaraaaa, schiloada si subnutrita, avea pete ridicole si nu puteam distinge care e jeg si care e naturala. Era plina de purici si mai era si enervant de muscacioasa. Si libidinoasa. Tot timpul se urca pe mine ca sa ma muste, sa ne jucam, sa imi dea puricei… In schimb, am remarcat faptul ca e foarte desteapta. Stia sa se piteasca sub pat ca sa nu o gaseasca in camera de hotel cameristele! Abia dupa ce ii auzea vocea lui George aparea de sub pat. Stia deja sa isi faca nevoile la nisip. Stia care e cutiuta ei de mancare. Stia ca pisica din oglinda e DUPA oglinda!

Raţusca cea urâtă

Dupa cateva zile trebuia sa ii gasim un stapan ca se ne intoarcem la Bucuresti, dar nimeni nu a vrut s-o ia. Am luat-o de ceafa si am pus-o in geanta. George nu s-a opus. Am adus-o acasa cu trenul mai mult moarta decat vie. Dupa ce a zacut o zi cu febra, iar a inviat nemuriciul. Am dus-o la veterinar, am deparazitat-o si iar ne-am pus pe cautat stapan. Chiar am gasit un flacau care vazand-o, a inceput sa se roage de mine sa i-o dau. M-am uitat la fata lui “bronzata” si atunci mi s-a declansat instinctul de mama. Deja mi-o imaginam spanzurata, şutuită, data la caini… Atunci am simtit ca o iubesc, ca oricat de mult am fi negat, Mitza devenise deja pet-ul nostru. Am mai fost plecati o perioada, timp in care mama a avut grija de pisic, iar cand ne-am intors acasa… Wooow, ratusca cea urata se facuse LEBADA! Ete o poza:

Am inteles in timp ce inseamna pisica. Daca o femeia ar invata de la o pisica cum sa cucereasca inima unui barbat, ala nu ar mai pleca de acasa in veci! Pisica sufera de dorul stapanului de ii cade blana. Pisica ti se asaza pe inima si iti sterge lacrimile cu manuta aia sanatoasa atungi cand plangi. Pisica te respecta din iubire, nu de frica. Pisica e autentica, te rasfata cand vrea ea, te musca si se bate cu tine barbateste cand izbucneste vreun conflict de orgolii. Pisica stie romaneste! Stie ce inseamna “esti frumoasa” sau “spala-te ca esti murdara”! Pisica stie unde te doare si se asaza chiar acolo. Pisica neutralizeaza vibratiile negative. Pisica are energie yang, misca aerul in casele in care energia e pre yin. Pisica stie zgomotul motorului si iese la geam cand parchezi in fata blocului. Pisica este un animal absolut superb!

Bine, mai sunt si mici gelozii prin casa noastra. Impartim acelasi barbat si uneori e cu zgarieturi si batai la “cine ajunge prima”.

Lesinata de iubire pentru tati

Nu ne mai putem imagina viata fara ea. Primeste cadouri, iubire in fiecare seara, deja ne stim toate hachiţele si nu ne putem imagina cum ar fi sa bagam cheia in usa si sa nu auzim obisnuitul cantecel din mieunaturi. De multe ori, sotul meu imi spune ca pana sa o cunoasca pe Mitza nu si-a imaginat ca poate iubi atat de mult un animaluţ! Drept e ca nici eu! Pisiciu lu’ mami scump!

Imaginea care v-a facut curiosi este aceasta de mai jos. E o pictura pe care am inceput-o si, cand am vazut ce iese, am zis ca nu e drept sa ii fac asta, asa ca a ramas neterminata.

Doamnelor si domnilor: Mitzaaaaa!!!

Astept pozele, povestile si eventual desenele voastre!

PUFI PISICA LIEI

Lia: “Pe fetita mea o cheama Pufi, cu toate ca noi toti o strigam in o gramada de feluri: fetita, pui, pisi, scumpa. In clasa a-XII-a faceam meditatii la franceza pentru BAC cu o profesoara, cunstiinta de-a lui maica-mea. In prima zi cand ajung la respectiva, sun la usa, iese, ma pofteste inauntru, ma descalt in hol si cand deschid usa de la sufragerie ma sperii de nu mai pot pentru ca imediat in stanga usii, de pe un corp de mobilier, se uita o chestie mica, paroasa si curioasa la mine. Mai era una in fata mea, una pe o alta mobila si inca doua pe fotoliu si canapea. In total 5 mâţe, 4 pui de 6 luni si tatal, nu mama

Furacioasa Pufi

Sa-ti traiasca Mihaela, e foarte dragut!

]]> http://igalis.wordpress.com/2009/12/16/pisici-desene-si-povesti/feed/ 28 igalis MITZA Mitza mica Lesinata dupa tati Mitza Pufi PUFI Pufi Imag048 Imag049 Imag050 Mishu http://igalis.wordpress.com/2009/12/14/pictoriciul/ http://igalis.wordpress.com/2009/12/14/pictoriciul/#comments Mon, 14 Dec 2009 10:20:03 +0000 igalis http://igalis.wordpress.com/?p=443 ]]>

Unele lucruri sunt facute sa se intample in viata ta oricat le-ai amana.

Cand eram copil de generala, ma fugareau prin curtea scolii tot felul de antrenori veniti la recrutare pentru diverse cluburi sportive. Profesoara de sport le spunea ca sunt o ametita, o visatoare si chiar daca am date fizice perfecte pentru handbal sau baschet, nu vor face treaba cu mine pentru ca sunt artista. Avea dreptate!

Doi dintre antrenori s-au incapatanat si m-au luat cu de-a sila la echipa. Primul a reusit sa ma tina in lesa vreun an la echipa de baschet a Clubului Progresul, dar numai el stie de cate ori i s-a ridicat parul pe ceafa de nervi cand ma gasea intr-o sala in care zdranganeam cu pasiune la un pian in loc sa dau ture de parc! La antrenamentele de dimineata chiuleam in mod constant, dar nu pentru ca mi-era lene sa ma duc, ci pentru ca odata ajunsa in fata portii clubului, oscilam pana la epuizare daca sa o iau pe poarta din dreapta sau pe cea de stanga unde era strandul Izvor. Asa sunt pestii, nehotarati, dar si cand ma hotaram… doamne cu cat sadism ascultam fluierele de pe teren in timp ce eu ma scaldam si ma relaxam pe marginea bazinului. Era doar un zid intre noi! Un zid care facea diferenta dintre rai si iad.

Uite asa invata copilul sa minta

La antrenamentul de dupa amiaza ma duceam spasita si ma scuzam ca dimineata mi-a fost rau. Antrenorul se uita fix in ochii mei si imi spunea: “se vede, te-ai bronzat!” Imi ierta toate astea pentru ca ma vedea asa inaltuta, cu potential. In teren eram o fiara! Cand apucam mingea, o driblam frate cu o viteza de nu ma putea opri nimeni, doar ca odata ajunsa sub cos incepeau rateurile. Dupa vreo 3 cosuri ratate ma ajungeau din urma adversarele si ma deposedau de minge… Un talent eram!

La handbal… nu mai zic. La un singur antrenament m-au prins, dar am facut eu ceva cu puternicul meu subconstient de m-au apucat palpitatiile, febra, lesinul… Antrenorul s-a speriat si mi-a zis ca poate am vreo boala de inima, asa ca m-a lasat in pace.

Copiii stiu mai bine decat parintii

Si uite asa, copilul din mine a rezolvat problema cu aptitudinile. M-am inscris ulterior la un cerc de pictura si acolo am mers de trei ori pe saptamana timp de 5 ani! Fara sa ma trimita nimeni. Cum nimeni din familie nu prea lua in seama pasiunea mea, au trecut cu vederea chiar si un premiu I pe tara cu care am venit acasa. Dar eu am fost foarte fericita de acea diploma si de prepelita impaiata cu care am venit sub brat! Putin mai tarziu, cand se faceau pregatiri intense pentru treapta I de liceu, ai mei mi-au pus meditator la metematica (eram bâtă, ca si acum…) si erau multumiti ca incep sa iau note bune. Toate optiunile mele erau conforme cu dorinta parintilor, Liceul de Aviatie, doar ca eu cand m-am vazut cu dosarul in mana, am fugit si m-am inscris la Arte Plastice.

Curiozitatea nu a omorat pisica, ci i-a dat copilului o directie

In peregrinarile mele secrete, pe langa morga Spitalului Militar, sali de disectie la Facultatea de Medicina, ateliere de vitralii , atelierele de specialitate ale Liceului Tonitza si alte asemenea, am intrat cu tupeu in aletierul unui pictor si l-am rugat sa ma ajute sa ma pregatesc pentru admitere. Barbatul pe care l-am intalnit acolo nu era pictorul, ci un student la Arhitectura care locuia acolo. In trei zile, omul acesta (Octav) m-a invatat ce nu cred ca invata elevii intr-un an! Drept este ca 4 ore nu aveam voie sa ma ridic de pe scaun sau sa las planseta din brate, ascultam Pink Floyd la maxim, toate geamurile erau deschise de ma lua curentul pe sus si nu vorbeam nimic! M-a invatat sa lucrez in creion (nu in carbune) dupa tehnica lui de arhitectura. Mi-a pus naturi statice grele, ca sticla, metal, ibric, draperie, lemn… Dupa ce terminam de lucrat imi mai spunea lucruri esentiale si ma trimitea acasa.

La examen, la prima proba – natura statica in creion sau carbune -  m-a busit rasul cand au adus obiectele! Era o joaca de copil sa desenezi o ulcica, un mar si cub din ipsos! Au venit si cu o carpa verzuie in mana si un pic mi s-a strans inima ca draperia va fi elementul de dificultate, dar cand am vazut ca o netezeau atent cu mana ca sa nu faca cute… chiar m-a busit rasul. Urmatoarele probe au fost cumva destul de omenoase: natura statica in culoare si compozitie cu tema “Munca patriotica”. Am pictat cu placere si am intrat!

Mutumesc Octav!

Nu cred ca omul acela stie exact ce a facut pentru mine. Pe Octav l-am mai vazut o singura data, dupa rezultate, cand i-am dus o sticla de cognac si i-am multumit pentru ajutor. Dar nici atunci nu a vorbit prea mult. Era modest si retras, cu o atitudine mai mult decat onesta fata de mine. Mi-a urat mult succes in continuare si ridicand sticla de cognac mi-a spus: “Asta nu, sa nu te tenteze niciodata!” Nu ne-am mai vazut de atunci, dar a ramas pentru mine un suflet pe care il iubesc si ii doresc numai bine si acum, dupa 26 de ani!

Orice impunere sau restrictie duce la revolta, in cel mai fericit caz

La liceu am continuat studiile in domeniul artelor, dar cu cat invatam mai mult, cu atat pictam mai in sila. Toate lucrarile noastre aratau la fel! Si astazi mai vad genul ala de pictura si stau sa analizez daca autorul a respectat intocmai legile impuse de scoala in loc sa ma las transpusa de senzatii. Dupa ce am terminat liceul nu am mai pictat, nu am mai sculptat si nici nu am mai modelat. Mi-am schimbat brusc orientarea catre showbiz si asa am ramas pentru 18 ani.

Cand ceva e al tau, se va itoarce la tine de fiecare data

Imi amintesc cum m-a apucat din nou pofta de pictat. Ma jucam cu fetita unei prietene si ea picta frecand foaia cu apa de facuse gaura. Am ras si am vrut sa o invat. Cand am pus mana pe pensula am simtit ca intru in transa. Mama fetitei incerca sa faca conversatie cu mine si eu eram perduta in acuarele. Aia mica deja se plictisise si ea de lectia muta, dar eu parca eram nebuna, nu ma puteam opri sa gust din placerea aia de a pune culori pe foaie. Prietena mea s-a enervat si ne-am certat. Am plecat acasa, dar acasa nu aveam culori, asa ca am abandonat din nou pictatul.

Doar copilul este creativ, adultul nu!

Apoi, intr-o vacanta de iarna, m-am dus undeva in Ardeal, unde o prietena de familie picta pentru copiii ei de gradinita (era educatoare) niste planse foarte interesante, cu pete conturate cu negru. Iar mi-a venit apa in gura dupa culori si i-am cerut voie sa pictez si eu. Nu a iesit chiar o pictura, dar mi-a placut la nebunie sa amestec culori. Iata ce a iesit:

Pun copilul din mine la treaba

De atunci pictez in stilul acesta ori de cate ori im vine pofta de culori. Incalc toate regulile invatate la scoala, niciodata nu imi propun teme ci las subconstientul sa scoata din mine tema nevrozei, nu folosesc materiale scumpe, ci cartoane de la cutii de bomboane, ambalajul de la dresuri, cutii de pizza, cartonul de la calenadre de perete… Am trei pensule mari si late, iar pana de curand pictam doar cu pensula pentru ruj! Nu mi-am propus sa le expun nicairi, dar totusi le-am expus pe Facebook si multa lume s-a arata interesata sa cumpere. Nu vand. Le fac cadou, dar unele dintre ele au pentru mine o semnificatie aparte si de aceea nu le dau si nu le vand nici pentru sume mari, chiar daca acasa le tin intr-o punga mare de plastic pitita dupa dulap. Sunt mai mult decat picturi, sunt fotografii ale sufletului meu ascuns.

Confirmari

Ieri am primit confirmarea faptului ca doua dintre picturile mele sunt deja coperta pentru doua carti ale editurii SPER. Eu le-am donat si sunt tare bucuroasa ca au ajutat unui asemene ascop. Ma simt magulita!

Ieri am facut si pictura de sus de tot. Nu stiu daca mai place cuiva, dar mie imi place asa de mult incat am inscris-o in categoria celor pe care nu le dau. Adevarul e ca in realitate arata mai bine decat pozata. Culorile sunt catifelate pe carton de iti vine sa le mangai. Tot ieri am mai terminat una, dar mi se pare ca-i lipseste dramul ala de nebunie. E frumusica, dar prea cuminte.

Dar alta pe care o iubesc pentru ca initial nu mi-a placut si am inceput sa o “mazgalesc” cu mai multa libertate este aceasta:

Acum ma gandesc ca poate nu e timpul pierdut sa ajung pictor si nici pentru a scrie o carte… Daca tot se tin pasiunile astea dupa mine… or stii ele ceva!

Voi aveti pasiuni de genul asta? Ceva ce v-a urmarit toata viata, chiar si atunci cand i-ati dat cu flit?

Dragii mei copii,

Sa stiti ca nu v-am abandonat, dar in ultima vreme am intrat in priza cu multe proiecte.

Vinerea trecuta am fost invitata la un eveniment auto la Sinaia, la Gala Campionilor de Automobilism Sportiv din Romania si m-am distrat asa cum imi place: mi-am pompat adrenalina in vene alaturi de cei mai buni piloti de raliu autohtoni. Mi-au creat senzatii tari Bogdan Marisca cu un Mitsubishi Evo 9 si Alex Filip cu un Citroen C2.

Bogdan Marisca

Evo 9

Ce vezi cand esti in dreapta unui pilot? Nimic. Ce simti? Simti ca te dai in montagne russe, dar stii ca nu e chiar atat de sigur ca mai ajungi intreg la finish. Oarecum, speri ca va mai ramane ceva din tine, poate chiar si viata, pentru ca te increzi orbeste in abilitatile pilotului si in barele de ramforsare vizibile cu ochiul liber. Cand se termina cursa, iti vine sa ii pupi manutele pilotului ca te-a adus intreg inapoi!

Bogdan Marisca la start si colegul meu de presa auto Gabi Gogiu

La nivel emotional, adrenalina isi atinge scopul si iti da o euforie care aproape ca iti smulge lacrimi de emotie. Asta a fost declaratia mea cand Bogdan Marisca m-a adus la sosire si m-a intrebat “cum ti s-a parut?”: “Uite o metoda buna sa faci o femeie sa planga!” Si nu ma dadeam prima oara cu o masina de raliu!

Ce credeti ca e in imaginea de mai sus?

Da, teava de esapament a lui Evo 9 dupa ce l-a alergat Bogdan Marisca!

Cu Alex Filip am antecedente in sensul asta. Pot spune ca a fost primul pilot care m-a facut sa simt asa. Dar de data asta… am prins curaj sa si filmez cursa si, sensibilicoasa cu urechea interna fiind, cand am ridicat ochii din LCD mi s-a facut rau. Un pic. Noroc ca la viteza aia traseul se termina aproape imediat dupa ce a inceput.

Alex Filip Citroen C2

Alex Filip

Mari oameni pilotii astia! E un sport pe care il pot asemana cu alpinismul extrem. Sunt oameni speciali. Am mai mers si cu Mihai Leu, dar cu masina personala, in care se aflau si sotia si fiul sau. Am fost uimita peste poate ca un pilot de raliu poate conduce atat de calm si precaut, chiar cu o doza mare de modestie! Astea sunt calitatile unui pilot, fara ele… poate sfarsi penibil, confundand drumul public cu circuitul de viteza.

Jos palaria pentru ei!

Iata filmuletul:

Dati click pe imaginea de mai sus ca sa vedeti cine il sustine pe Geoana. Cam toata campania lui a fost in aceeasi nota. Iata de ce un om fara optiuni politice (ca mine) ajunge sa il voteze cu convingere pe Basescu, pentru ca nu vreau sa fac parte din electoratul de genul de mai sus.

Un alt mesaj privat pe care l-am primit de la un combatant al lui Basescu a venit in urma urmatorului schimb de replici pe youtube:

Geolarul

Sa ma pis pe mortii vostrii de postaci pedelisti. Grupul trepanat, portocaliu fara coloana vertebrala primeste comanda de sus si porneste banda. Ba voi macar cand sunteti singuri cu voi sunteti singuri sunteti sinceri? De aia nu a mers niciodata nimic la noi, pentru ca exista puroaie ca voi, care pentru bani tradeaza si calca in picioare tot ce e de bun simt si corect. Da ma o sa il votez pe Basescu NOT, ca sa ma scape de Iliescu, Vacaroiu, Ilie Verdet, Stalin de Vizigoti si de extraterestrii.

Geolarul (1 day ago)

Reply

ia fa ma tu unul. Mortii matii de postac jegos!! Ba cat de nesimtit sa fii ma sa il lingi in cur pe basescu pana in panzele albe, chiar pus in fata evidentei. Si la faza cu tiganca inputita sareau lingaii pedelei sa urle ca e trucaj. Ba rahatule iti doresc sa te sufoci cu mancarea cumparata din banii primiti de la PDL

igalisz (19 hours ago)

Reply

Cine e de teapa “domnului” Geolarul sa voteze cu Geoanaaaa!!! Asta e electoratul lui!

Mesajul privat este urmatorul:

Iata, acesta este nivelul celor care lupta dar nu stiu pentru ce. Eu nu lupt si nu sugerez sa votati cu Basescu, dar aveti grija de partea cui va fi victoria daca votati in necunostinta de cauza. Nu va lasati influentati de nimeni, judecati singuri si alegeti ceea ce va indeamna mintea si sufletul!

Dea Domnul sa invinga BINELE!

P.S. Nici varianta “nu ma duc la vot” nu este o optiune buna, pentru ca altii o vor face in locul dumneavoastra si sa ne fereasca Dumnezeu de furia celor prosti. Si din pacate, sunt “prosti dar multi”, dupa cum bine a spus Lapusneanu.

Abia azi, la biserica, am aflat ce inseamna sarbatoarea asta.

Sfintii Parinti Ioachim si Ana nu puteau zamisli copii si, pentru ca erau foarte credinciosi, Dumnezeu le-a facut minunea de a le da un copil la batranete. De bucurie, parintii i-au promis acest copil Domnului. Dupa ce Fecioara Maria a venit pe lume, Sfintii Parinti si-au tinut promisiunea, iar la 3 ani au dedicat-o pe copila Domnului, dand-o sa traiasaca in sanul bisericii. A trait acolo pana la 15 ani, cand a fost logodita cu Iosif. Restul il stiti, dar voi reveni cu amanunte… la momentul potrivit.

Multumim Maicutei Domnului ca sta in genunchi in fata Tronul Imparatesc si se roaga pentru noi pacatosii!

Acum s-a vazut clar cine tulbura apele. Dupa ce am dat avertismentul de rigoare, care se pare ca nu a prins, m-am vazut nevoita sa sterg unele chestii pe ici-pe colo.

Nu imi face placere sa fiu radicala, dar nu voi sacrifica o comunitate intreaga pentru o persoana care devine agresiva doar pentru ca nu intelege mesajele.

Pentru Laura (stie ea cine)

Draga Laura, nu e lipsa de respect din partea mea ca nu ti-am raspuns. Pe blog nu pot sa aprob comment-uri defaimatoare la adresa cuiva pentru simplul motiv ca nu stiu de partea cui este adevarul. Al doilea motiv, si cel mai importatnt pentru care comment-ul tau nu a fost aprobat, este ca acest blog nu si-a propus sa devina camp de batalie. Si eu am razboaie, dar nu le desfasor pe acest blog pentru a nu intoxica pe altii cu limitele mele in ceea ce priveste capacitatea de a intoarce si obrazul celelalt la nesfarsit.

Ti-am raspuns in particular, dar nu e vina mea ca adresa cu care te-ai logat este falsa. Mesajul nu a ajuns la tine, dar sper sa ajunga acum.

Putina “curatenie”, acum la inceput de post, nu strica.

Rebu.

“Puţini cunosc cât de gravă e pedeapsa pentru vampirism şi cât de puţine sunt şansele de a ieşi dintr-o atare situaţie. Când are loc influenţarea bioenergetică însoţită de furtul de energie, se produce deformarea structurilor câmpurilor victimei, care poate dăinui mult timp, ducând la boli pentru care va plăti tot agresorul, copiii şi rudele acestuia. Unul din mijloacele spirituale de apărare împotriva unui om certat cu regulile eticii, care încearcă să fure energia, este rugăciunea, pentru că aceasta constituie. în acelaşi, timp şi un ajutor pentru corectarea deformaţiilor structurilor sale spirituale.

„Rugaţi-vă pentru cei ce vă blestemă şi binecuvântaţi-i pe cei ce vă urăsc.”

Când simţiţi că cineva vă fură energia, rugaţi-vă ca acestui om să-i fie dăruite iubirea divină şi energia care-l vor schimba, îi vor purifica sufletul şi-l vor uni cu Cosmosul.

Dacă te rogi ca vampirului să i se dea iubirea şi energia divină, atunci valorile parametrilor săi spirituali se vor ridica mult. Un ajutor conştient il salvează pe cel care, cu voie sau fără de voie, fură energia. Şi ce-i mai interesant, în tandemul vampir – victimă, întotdeauna câştigă victima, deoarece vampirismul pentru aceasta, este un semnal al unei comuniuni precare cu Divinul. Vampirismul obligă victima să se orienteze spre energiile superioare, spre energiile spiritului. La vampir însă, are loc un proces invers: degradarea progresivă a structurilor spirituale fine, răspunzătoare de receptarea energiei divine”.

S.N. Lazarev – Sistemul Autoreglarii Campurilor 3

Emy a pus o intrebare care mi-a stimulat apetitul de confesiuni. Tot ce veti citi este adevarat si martori imi sunt chiar personajele din povestea de mai jos. Intrebarea era daca mi s-a intamplat sa imi visez ursitul de Boboteaza.

Da Emy, dar nu de Boboteaza (sau de Sf. Andrei, eu parca asa stiam) l-am visat intr-o noapte de noiembrie, iar a doaua zi dimineata am avut surpriza stupefianta sa primesc un comment pe hi5 de la un tanar istet. I-am cercetat pozele de la profil si la a 4-a poza mi s-a urcat inima in gat. Era exact tipul pe care il visasem in noaptea aia. I-am raspuns imediat cu “Ma interesezi”. M-am scuzat in fel si chip ca par o baba nebuna si i-am marturisit ca l-am visat chiar in noaptea aia, dar nu i-am dat amanunte. Visul era un pic ciudat si cu impact puternic, m-am trezit sub impresia aia si imi aduceam aminte absolut toate amanuntele. Cand am realizat minunea, am crezut ca trebuie sa ii transmit un mesaj important si nu m-am gandit ca ar putea fi ceva intre noi, pentru simplul fapt ca era mai tanar decat mine cu 15 ani!

Ca sa nu te las curioasa o sa-ti povestesc pe scurt visul: Eram undeva in strainatate, la un fel de adunare internationala de orientare turistica si asta era seara de bal. Intr-o sala superba, mare, cu parchet pe jos si scaune de epoca aurii, lumea dansa. A venit la mine un domn, mai in varsta, foarte inalt si robust care m-a invitat la dans. L-am refuzat cu zambetul pe buze, dar a insistat intr-un mod amuzant, irezistibil si am cedat. In momentul in care m-am ridicat de pe scaun, m-a luat in brate ca pe un copil si a inceput sa se invarta cu mine prin toata sala. Am inchis ochii, ca sa nu ametesc. Imi placea si radeam in timp ce gandeam “ce fraiera eram daca nu acceptam”. La un moment dat i-am zis „lasa-ma jos ca am ametit” si fara sa deschid ochii am simtit ca ma asaza pe o canapea. Cand am deschis ochii, barbatul devenise mult mai tanar, era subtire si foarte atragator. Imi placea atat de mult si atractia reciproca era atat de puternica incat simteam ca vibrez, ca atunci cand trece curent prin tine. Ma tragea aproape de el si era atat de bine incat ma gandeam ca indiferent ce va vrea sa imi faca o sa-i cedez. Dar el mi-a spus ceva: “Pe mine ma iubesc femeile atat de mult incat ma musca”. L-am intrebat: “Cum adica te musca?” Si a intors obrazul aratandu-mi o rana groaznica, practic obrazul lui era carne vie. M-am speriat atat de tare incat m-am trezit. Gandind la vis, am simtit instinctiv ca acel baiat avea o boala sau ceva, luata de la femeile care “il musca”. Apoi mi-am facut cafeaua si am deschis computerul sa imi citesc mailurile.

Revin la commentul lui. Dupa ce i-am raspuns, mi-a raspuns si el, dar parea mai interesat de aparatul meu foto decat de vis. Astfel ca discutia a ramas la nivel de “dar cu pozele gotice cum stai?”.

I-am mai raspuns o data dar nu stiu ce stangacie am facut si mesajul nu a ajuns la el. Nu am mai avut rabdare sa o iau de la capat si nu i-am mai raspusns. Au mai trecut cateva saptamani si mi-a comentat din nou o fotografie. Vazand ca omul nu a uitat de mine m-am bucurat si am reluat conversatia facand un lucru unic pana atunci si de atunci incolo. I-am dat adresa mea de mail si l-am acceptat in lista de mess. La momentul cand am luat legatura cu el era in Olanda. Cand am re-luat legatura venise in Bucuresti. Mi-a scris mai multe mailuri, era foarte artistic si nonsalant in acelasi timp, imi povestea despre ce face fara sa stie ca ma cucereste (ciorba pe malul Dunarii, se juca cu copii in parc, se mai ducea cu prietenii la cate o bauta…) un om natural. Intr-o dimineata am gasit un mail  in care imi pvestea cum s-a distrat el in noaptea aia si incheia cu “considera ca ti-am lasat gogosile calde si cafeaua aburinda la usa my lady”. Aproape am simtit gustul si mirosul! Poate asa vorbea cu toate fetele, nu stiu, dar la mine a ajuns pana in miezul creierului si de acolo mi s-au imprastiat endorfinele in tot corpul. Ma simtem ridicola, indragostita de un pusti frumos si care ma hranea fara sa stie.

Am intrat pe mess si, vazandu-l online, m-am gandit sa ii spun rapid multumesc pentru gogosi si cafea si apoi sa imi vad de treaba. Eram in criza de timp cu predarea unui text la revista la care lucram.

Mi-a dat web! Din momentul ala (dimineata la cafea, cand citeste lumea corespondenta) si pana la 12 noaptea am vorbit cu el pe mess incontinuu, apoi am facut iarasi un lucru unic: l-am chemat la mine sa bem o bere! Nu sunt genul. Eram atat de intaratata de acest frumos incat nu mi-a mai pasat nici de revista, nici de faptul ca o sa-mi plece cu mobila din casa, nici ca ar putea fi ultima zi din viata mea… parca eram dementa. Imi zburdau fluturasii prin cap, inima, in stomac, prin toata casa…

Mi-a cerut adresa. I-am dat-o fara sa clipesc, dar pe de alta parte totul parea o gluma, o incitare la “cum ar fi daca as veni?”. Nu credeam ca vine, asa ca am ramas in pijama, cum am stat toata ziua. Dupa vreo 45 de minute tzarrr la usa! M-am dus ca un pui de vrabie speriat, inima imi batea ca nebuna, am deschis usa cu un nod in gat… “Baaai, tu chiar ai venit!” Radea. “Da, credeai ca nu vin?” Avea 4 beri in traista si o ciocolata. Era inalt (1,90) si mai frumos decat ma asteptam. Am stat de vorba pana la ora 11 dimineata cand trebuia sa apara fostul sot (inca locuia cu mine) si atunci am decis repede sa fug de acasa cu frumosul la o cafea. Ne-am despartit abia la ora 17.00 cand trebuia sa fug acasa sa ma pregatesc pentru un spectacol unde eram invitata. L-am luat si pe el, dar ne-am fixat intalnirea in fata la TNB la ora 18.50. L-am prezentat tuturor ca fiind “un prieten” si gagicile imi faceau cu ochiul, “un amic ha?” Ne-am despartit in parcare, eu eram cu fosta soacra si o duceam acasa, asa ca nu am mai putut sa petrec cu el. Pana a doua zi, cand a venit sa imi aduca un cadou de Mos Nicolae, mi-a fost un dor de el de am simtit ca ma doare inima.

Fostul sot si-a dat seama repede ca ceva se intampla si s-a erijat cumva in pozitia tatalui ingrijorat “dar cine e acest barbat, ce invarte, e om de calitate?…” I-am spus ca e un Capricorn de 1,90, asa cum ii marturisisem ca imi doream, dar nu am avut cuarj sa ii spun ca e cu 15 ani mai tanar. Dupa vreo ora m-a apucat tremuratul (nu imi place sa mint) si i-am zis ca nu stiu daca e bine sau nu, dar asta simt sa fac si ca are cu 15 ani mai putin. S-a uitat la mine ca la un martian cu inimioare in antene. El se complexa ca iubita lui are cu 10 ani mai putin si se simtea pedofil. Imi inchipui ca vestea asta l-a naucit!

In ziua urmatoare i l-am prezentat la teatru, ne invitase la o piesa de-a lui in care juca. L-a placut! Dupa spectacol l-a invitat la noi si din momentul ala nu ne-am mai despartit. Venea la noi, gateam impreuna, ma duceam eu la el… Dupa o luna a plecat inapoi in Olanda (unde lucra), si mi-a promis ca se intoarce peste 3 luni.

Cred ca fostul meu sot era de-a dreptul fascinat de “telenovela” si, ca si mine, nu-si inchipuia ca tanarul se mai intoarce. Am tinut legatura pe net, ne vedeam in fiecare seara pe web… dar, de ziua mea, nu a intrat pe net! Mi-a dat un sms artistic (ca de obicei) dis de dimineata, apoi nu a mai fost de gasit.

Imi vine sa si rad de atmosfera festiva din casa. Eram eu si fostul sot, il invitasem si pe bunul meu vecin Dan, sateam toti cu o bere in mana si taceam penibil. Eu eram racita, palida si mizerabil de nefericita, inghitindu-mi cu demnitate lacrimile. Ei se faceau ca nu observa ca iubitul meu ma neglijeaza de ziua mea si incercau sa inchege o conversatie care se termina dupa poua replici.

Pentru mine relatia era terminata. Eu eram terminata.

Colac peste pupaza, a doua zi ne-au anuntat de la o agentie imobiliara ca veneau la vizionare cu un client. Apartamentul in care stateam era pus in vanzare de proprietar si noi nu aveam bani sa il cumparam. Nici nu mai era cazul, eram divortati de 5 luni. Asa ca din cand in cand ne mai calcau aia de la agentie cu tot soiul de clienti. Unii ne dezlipeau mocheta, altii ne ciocaneau in pereti, intrau incaltati prin toata casa, unii ne trageau de-o parte sa ne intrebe de eventualele hibe… neplacut oricum, mai ales ca odata hotarat clientul, noi ar fi trebuit sa ne mutam in alta parte. Trist. Iubeam casa aia.

La ora anuntata de agentie tzarrr la usa, eu am fugit in dormitor sa ma imbrac decent (adica nu in pijama) si l-am trimis la usa pe el. Cand am iesit din dormitor usa de la sufragerie, spre holul de la intrare era inchisa si se vedeau ceva umbre prin geamul mat. A intrat G (fostul sot) cu o fata ingrijorata si mi-a spus in soapta: „Sa-mi bag, asta chiar cumpara casa!” Ramasesem ca o curca disperata gafaind cu ochii bulbucati de suparare si prostita de situatie. „Hai, fa ceva, du-te la bucatarie si fa-i o cafea!” Atunci am simtit cum  ies flacari de autogen din narile mele. Cum adica sa ii fac cafea unui om care ma va arunca in strada??? Oricum era dubios ca vizita intai bucataria. M-am mai calmat si m-am dus sa ma execut, ca o gazda buna… Am deschis usa de la bucatarie si furioasa inca fiind, vad un tip inalt, cu geaca de piele, sapca trasa pe ochi si cu un sac de marinar. „Ciudata creatura” am gandit, dar ala imi zambea. Mi-a luat cateva secunde bune sa il recunosc. M-am inrosit toata la fata si am simtit cum inima mi se gonfleaza gata sa sara la el in brate. Era EL, tanarul frumos, iubitul meu tanar si inalt, barbatul visurilor mele pe care il credeam pierdut! Asta da cadou de ziua mea. Nu a avut avion chiar de ziua mea, dar nici a doua zi n-a fost tarziu.

Au ras amandoi de mine. G e actor si inca unul bun, asa ca nu am fost eu prea curca. Mi-au facut-o!

Nu a mai durat mult si casa si-a gasit cumparator, a urmat o alergatura epuizanta timp de o luna. Eu aveam 2 joburi, lucram la o casa de moda de la 11.00 la 19.00, seara ne mutam si noaptea scriam texte pentru revista la care inca lucram. Epuizant, credeti-ma.

Dupa inca vreo 5 luni ne-am casatorit. Au trecut 2 ani de atunci si slava Domnului suntem fericiti, chiar daca am trecut prin multe greutati si necazuri absurde. La necazuri a sarit si G sa ne ajute, am ramas prieteni.

Da… pornisem de la intrebarea pe care mi-a formulat-o Emy, daca mi s-a intamplat sa imi visez ursitul… da, l-am visat, dar asta este cel mai putin important lucru din toate cate au urmat si vor urma.

Multumesc lui Dumnezeu!