Aceasta rugaciune am primit-o de la prietena mea Monica si impreuna o dedicam celor care cauta si cred.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis: „Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu, si toate celelalte se vor adauga voua“, daruieste-mi toate cele de trebuinta pentru a merge pe calea mantuirii.
In mainile Tale este viata mea si fara Tine nu pot cunoaste nici implinirea si nici bucuria cea adevarata. Stiind aceasta, avand dorinta de a purta crucea casatoriei, Te rog sa ma ajuti sa gasesc faptura potrivita alaturi de care sa infrunt marea vietii acesteia.
Ajuta-ma, Doamne, ajuta-ma, cum numai Tu ma poti ajuta. De multe ori ispita singuratatii mi-a ranit inima, de multe ori diavolul deznadejdii a lovit in poarta sufletului meu. De atata durere inima mea s-a strans, si nu este nimeni care sa imi aline durerea.
La Tine alerg, Doamne, nadejdea mea, intarirea mea, lumina vietii mele. Ajuta-ma sa am o familie bineplacuta Tie, o familie peste care sa se reverse multimea binecuvantarilor Tale.
Fereste-ma, Doamne, de tot raul. Fereste-ma de o alegere gresita. Fereste-ma de minciuni, de rautate, de desfrau. Sa nu ma insele frumusetea cea degrab trecatoare, ci sa caut mai ales frumusetea sufleteasca. Sa nu ma orbeasca dragostea patimasa, nici sa nu ma biruie patimile si poftele.
Tu stii, Doamne, nepriceperea si slabiciunea mintii mele. Izbaveste-ma prin harul Tau de neputintele care ma apasa.
Vino in ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Daruieste-mi intelepciune si rabdare. O, grea este crucea rabdarii, si greu imi este sa nu fiu covarsit de ea. Dar in Tine imi pun nadejdea.
Ajuta-ma, Doamne, sa iubesc Biserica, sa starui in rugaciune si sa am ravna pentru implinirea poruncilor Tale. Sa ma spovedesc ori de cate ori umbra pacatului va tulbura mintea mea, mai inainte ca gandul murdar sa devina fapta. Daruieste-mi ca primind dezlegare de pacate sa-mi indrept viata dupa cum Iti este bineplacut Tie.
Fa sa-mi fie mie familia cale de mantuire, cale de bucurie. Sa nu caut implinirea cea inselatoare cu care ma ademeneste aceasta lume, ci sa caut dragostea pe care ai binecuvantat-o la nunta din Cana Galileii.
Sa imi fie familia prilej pentru a-Ti multumi in fiecare zi. Si la vreme potrivita, daruieste-mi, Doamne, copii credinciosi si sanatosi, care sa duca o viata curata si sfanta.
Rugatori aduc pentru mine pe toti sfintii, pe mai marii cetelor ingeresti, pe Inaintemergatorul Tau, pe inteleptii Apostoli, si impreuna cu acestia pe Preacinstita si Preacurata Maica Ta, ale caror rugaciuni primeste-le, Milostive Hristoase al meu, pentru folosul meu si pentru mantuirea mea.
Ca Tu Insuti esti, Bunule, sfintirea si luminarea sufletelor noastre si Tie dupa cuviinta, ca unui Dumnezeu si Stapan, toti slava Iti inaltam, in toate zilele. Amin
Inca o rugaciune frumoasa si puternica pe care am primit-o de la Catalina:
Rugaciunea tinerilor care vor sa se casatoreasca
Doamne, Dumnezeule al milostivilor și a toată bunătatea, care plinești cererile celor ce Te cheamă cu credință, ascultă și nevrednica noastră rugăciune. Tu vezi că vrem să ne unim viețile prin căsătorie, Tu vezi dorirea inimilor noastre și știi dacă este bună sau este rea.
Dacă este bineplăcut Ție să luăm asupra noastră crucea căsătoriei, ajută-ne să biruim toate piedicile cu care vrăjmașul ne necăjește. Ajută-ne Doamne, că la Tine este nădejdea noastră. Dăruiește-ne pace, dăruiește-ne liniște și sănătate sufletească și trupească. Ferește-ne de noroiul desfrîului, ferește-ne de căderea în poftele trupești. Luminează-ne mințile ca să nu fie întunecate de vrăjmaș. Curățește-ne Tu, ca să nu ne întineze păcatul. Întărește-ne să mergem pe calea cea îngustă, ocrotiți de Preacurata Ta Maică și de soborul tuturor Sfinților. Să avem o familie în care să strălucească făclia credinței și a virtuților, și pruncii noștri să fie călăuziți așa cum trebuie pentru a ajunge mădulare vrednice ale Bisericii Tale.
Iar dacă Tu știi că din anumite pricini nu este mai de folos să părăsim vrerea noastră și să nu pornim împreună pe drumul căsătoriei, ajută-ne să înțelegem aceasta și să părăsim voia noastră fără a fi cuprinși de tulburare sau de deznădejde.
Înaintea Ta, Doamne sunt viețile noastre. Rînduiește-ne cu ele precum știi că este mai bine pentru noi. Ca văzînd grija Ta să îți mulțumim și să Te lăudăm pînă la sfîrșitul zilelor noastre. Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție slavă îți înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfîntului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

ce frumos! cred ca orice om ar trebui sa aiba dorinte atat de simple si de frumoase…
fleur de lis ,
O fi frumos, o fi , numai ca nu e deloc ” atat de simplu ” .
Hai sa-ti spun io ceva simplu . Fii atenta .
Avem noi niste prieteni , 34 de ani ea , si 36 de ani el .
Amandoi juristi , sofisticati , la curent cu tot ce misca , bani cu lopata , amandoi arata bine , ok .
Se cunosc de vreo 8 ani , si tot de atunci locuiesc impreuna .
Au doi copii , o fetita de 3 ani , o frumusete , si un baietel de vreo 9 luni , frumos si el – am fost la botezul lui in August .
Si acum , stimati telespectatori , urmeaza surpriza emisiunii .
Daa , oamenii de care vorbesc sunt complet necasatoriti , si asa vor sa ramana si-n continuare .
… De ce oare ?
Hm , nu stiu … s-ar putea … s-ar putea sa fie mai simplu asa ?
Daca ne uitam la numarul anual de divorturi din Romania … as inclina sa cred ca da .
us postal
eu vorbeam de dorinte Bogdan!~ nu de hartiuta data de primarie…de dorinta aceea simpla de a iubi pur si simplu pe cineva…si de a duce acest lucru pana la capatul sentimentelor, adica: exclusivitate, respect, sprijin, poate ca si copii….nepoti si tot asa. evident ca toate plecand de la iubire,asta e de la sine inteles…
cred ca slujba preotului e un fel de invocare a unui ingeras care sa vegheze acolo undeva….un fel de “Doamne -Doamne priveste-ne si ai grija de noi”…
deci de dorinta de a-ti dori sa traiesti asa, vorbeam mai sus… ceea ce e din ce in ce mai rara….eu asa…simt, poate gresesc.
Cununia e o TAINA pe care nu o poti intelege pana nu o primesti. La acea slujba se spun niste cuvinte si nu sunt bla-bla ca sa se umple cu ceva timpul de cand intra mirii in biserica si pana ies cu alaiul dupa ei. Sunt cuvinte pe care, daca lumea le asculta cu atentie, descifreaza codul unei casnicii fericite.
Acolo se spun lucruri de genul:
- “ce Dumnezeu a legat, omul sa nu dezlege”, dar unii nu iau seama si, atunci cand dau de dificultati, fug din casnicie crezand ca partenerul nu e potrivit… sau
- “sotii sunt datori sa se mantuiasca unul pe celalalt”, dar nestiutorii zic sa mai inchizi si tu ochii la pacatele sotului sau
- “femeia sa se supuna barbatului ei, iar barbatul sa o iubeasca si sa o tina in inima lui asa cum si-a iubit Hristos biserica”, dar barbatii se opresc la prima parte a frazei si uita sa isi tina femeia in inima…
Apoi, vine Bogdan si spune ca “iubirea in cuplu nu tine de Cununie”… asa e, Cununia nu iti garanteaza fericirea pana la moarte daca nu te straduiesti sa traiesti frumos si in armonie cu partenerul. Pe de alta parte, da, exista si cupluri concubine care o duc bine, dar o duc bine pentru ca stiu sa isi respecte libertatea unul altuia sau… doar ca acolo nu e vorba de “un trup si un suflet” ci de DOI oameni care se inteleg bine.
Asta e diferenta, oamenii casatoriti formeaza o celula, un androgin! Concubinii formeaza o diadă, adica doua celule care functioneaza in sinergie.
Bogdan contorizeaza divorturile, dar pastreaza tacerea asupra despartirilor din lumea concubinajului…
Cred ca nu se poate intocmi o statistica, dar hai sa ne uitam in urma propriei vieti si sa numaram cinstit cate relatii s-au destramat inainte de a ne lega la altar! Din experienta mea de concubina sau de nevasta… spun cu toata sinceritatea ca legaturile concubine s-au destramat in proportie de 100%, casniciile in proportie de 50%, deci… e o diferenta mare! Prefer casnicia.
Cu drag,
Igalis
P.S. Rugaciunea de mai sus da cheia armoniei. Cine o intelege, stie sa si traiasca frumos in casnicie.
Tu ai primit TAINA. Esti implinita in casnicia ta, esti fericita?
Cu siguranta da.
…
Perceptia in ce priveste casatoria s-a cam schimbat in ultima vreme , mai ales dupa ’90 .
Daca inainte, a te casatori era calea catre implinirea pe toate planurile , inclusiv sufletesc , acum a te casatori e asociat de foarte multi oameni cu a nu fi singur si atat , eventual pana apare ” ceva mai bun ” .
Dar a nu fi singur in ce fel ?
… Pai intr-un fel cat se poate de simplu si de eficient :
casatorie = proprietate , posesie .
Ea ii leaga lui asa , o sfoara cam de 2 metri lungime de mana – asta daca nu direct de gat – si tinde sa-l paralizeze pur si simplu .
Am eu un amic , Rares il cheama ( initial faceam afaceri impreuna, asa ne-am cunoscut ) care nu pleaca nicaieri fara nevasta-sa .
Dar nu pleaca nicaieri fara ea pentru ca nu poate , nu poate nici in ruptu’ capului , nu ca vrea el s-o ia peste tot . In nici un caz .
Nu pleaca nicaieri fara ea pentru ca Il urmareste incontinuu .
Te intalnesti cu el sa zicem , intr-un anumit loc .
Ei bine , vine si ea , care asteapta in masina pana termina asta ce-are de facut .
Nu coboara sa vina sa stea cu el , nu , ramane acolo si se uita la el , il urmareste ce face . Nu saluta pe nimeni , nu vorbeste cu nimeni . Sta in masina si-l asteapta .
Alta data se aseaza pe o banca de exemplu , la cativa metri distanta , si se uita la el – tot asa , nu vorbeste cu nimeni .
Nu va mai zic in ce tensiune se afla asta tot timpul , adica si in rarele situatii cand nevasta-sa nu e cu el … il suna din 5 in 5 minute si il intreaba unde e , cu cine e si ce face .
Altceva nu-i zice , doar atat .
Bine , se intampla si invers la fel – adica cu barbatii – , poate nu atat de hilar , dar oricum se-ntampla .
Imi spunea odata cineva ca n-o sa divorteze niciodata , si ca e foarte sigur de treaba asta .
Cand i-am zis ca are o gandire pozitiva si ca ma bucur pentru el , mi-a explicat ca el de fapt n-o sa se insoare niciodata si deci , stimati telespectatori , nici n-are cum sa divorteze . Corect .
Mai exista si oameni normali , sanatosi dpdv mintal , care privesc casatoria ca pe un fel de calatorie in doi , pe toata durata vietii – fie ea mai usoara sau mai grea , insotita de obligatiile si de libertatile de rigoare .
Da, asa e .
Dar fata de perioada cand parintii nostri se harjoneau prin autobuze, fericiti ca erau impreuna , astazi numarul ” adeptilor casatoriei ” ca mod de viata a scazut la mai putin de jumate .
Si ce face Biserica Ortodoxa Romana ?
Nimic .
Aa , da , face biserici peste biserici , culminand cu ” Catedrala Mantuirii Neamului “, dar fara sa-si puna nici o clipa intrebarea daca peste 10 sau peste 20 de ani cineva o sa mai treaca pragul bisericilor astora , fie si numai pentru ” taina cununiei ” .
… S-ar putea sa vedem , ca in Anglia de exemplu , biserici transformate in cofetarii sau in cluburi .
Ma uit la alte biserici , cum ar fi Biserica Penticostala , sau Baptista , sau Iehovista , sau Mormona … ma uit la ele cum fac MISIONARIAT , cum se duc si bat pe la usile oamenilor incercand sa le vorbeasca de Dumnezeu si sa-i atraga in randurile lor .
Da , asta in timp ce misionarii cu pricina sunt primiti cu ostilitate fatisa de multe ori …
Dar aici se intampla ceva , poate c-ati observat – daca li se trateste o usa-n nas , ei se duc si bat la urmatoarea . Si tot asa .
Hai sa va zic ceva .
Prima Biblie pe care am avut-o eu , si pe care o am si acum , mi-a fost daruita de un protestant englez , Jan il cheama .
Da , asta se intampla prin 1987 , cand eram un pustan zburlit .
Va dati seama ?
Am primit o Biblie in 1987 de la un tip , care venise din Anglia tocmai aici , in plin comunism , si care numai el stia ce risca facand asta – dandu-mi mie o Biblie adica .
Si ma uit la Biserica Ortodoxa de acum , si sunt uimit si nedumerit de politica “strutului ” pe care o are in continuare , adica si dupa ’90 , cand nu mai risca nimic – adica nu ia nici un fel de atitudine in mod public, fatis , in raport cu dezintegrarea multipla a societatii romanesti .
Mda, se pare ca ce e dincolo de gardul bisericii nu mai e treaba ei – si aici ma gandesc la chestia aia cu ” tara arde si baba se piaptana ” .
Aa da , nu scapa nici o ocazie sa ia atitudine impotriva ” sectelor care au proliferat ” , referindu-se aici in mod deschis la bisericile protestante .
carlsberg
Draga Bogdanule,
De cand nu ai mai fost tu pe la biserica? Nu stiu cum e pe la voi prin zona, dar la noi biserica e plina si se invata multe lucruri destepte din predici. Exista si cateheze… Ce tot militezi tu impotriva Cununiei? La ce te ajuta ca sperii niste oameni?
Eu am vazut casnicii faine si la parintii mei si la tineri din ziua de azi, deci stiu ca e chestiune de optiune. Daca vrei sa zburzi ca fluturasul, nu te insura, daca vrei o familie, asuma-ti pana la capat decizia.
O vorba zice: “deschide larg ochii inainte sa te casatoresti si tine-i pe jumatate inchisti dupa ce ai facut-o”.
De unde stii tu ca sotia aluia nu e ingerul lui pazitor? Poate ii pazeste sufletul de prieteni ca tine, care il duc la pierzanie…
De cand esti tu fan sectari? Asta ma uimeste peste masura! Cred ca de-aia ai tu nebuloase in creier, pentru ca citesti o biblie sectara! Aia au grija sa mute virgulele, ca sa schimbe cu totul intelesul. Asa minte si diavolul, spune 99% din adevar si restul e minciuna. Dar acel 1% face ca intregul sa fie minciuna perfecta. Nu exista jumatati de adevar asa cum nu e posibil sa fii insarcinata 99%. Adevarul e ca sarcina, ori esti, ori nu esti.
Si… ultimul bobarnac: cu ce bani se face mai crestine Catedrala Mantuirii Neamului, cu banii statului? Te-a obligat cineva sa contribui? Catedrala aia se ridica cu banii celor care se vor duce acolo la Liturghii, slujbe, botezuri si cununii… Daca nu vrei sa mergi, nu te duce si nici nu pune niciun leu, dar nu mai face propaganda impotriva bisericii ca nu stii ce spui.
Poate ar fi bine sa te mai spovedesti din cand in cand, ca te simt ispitit de indoiala si tulburat. Cumva… impietrit la inima.
Te-am sapunit un pic, dar am facut-o cu iubire si spre folosul tau.
Cu drag,
Igalis
…
Ha ha ,
Cred ca trebuia sa mai citesti o data ce-am scris .
Ia uita-te mai bine , sa vezi exact ce vreau sa zic .
Bine , hai sa te ajut .
1. Societatea romaneasca intoarce tot mai mult spatele casatoriei , ceea ce NU e bine .
2. Biserica ortodoxa priveste cu indiferenta serialul , si iar NU e bine .
Se ingrijeste de construirea teritoiala ( v. construirea de biserici ) si nu se ingrijeste de construirea spirituala a oamenilor – aici nu ma refer atat la aia care intra regulat in biserica , cat la aia care ar trebui CHEMATI la biserica ,
pentru ca si ei sunt tot ai lui Dumnezeu .
Ideea e ca Biserica Ortodoxa ar trebui sa faca misionariat , sau apostolat – NU face .
Asta , in timp ce e clar ca lumea romaneasca aluneca spre un ateism generalizat
Uite , taica-miu e ateu . Niciodata , dar niciodata , un preot ortodox n-a venit la el acasa sa stea de vorba cu el .
Aa, au mai venit cu sfestanii la sarbatorile mari – ii chema maica-mea – dar cum au venit asa au si plecat , fara sa-i arunce o privire .
Stii de ce sunt ofticat ??
Pentru ca daca moare maine sa zicem , – desi e sanatos , are totusi 76 de ani -nu cred ca-i va fi foarte bine “dincolo ” .
Si poti sa zici tu orice , eu sustin ca biserica ortodoxa , care l-a botezat si pe el candva , NU SI-A FACUT DATORIA FATA DE EL dupa aia .
Ziceam de bisericile protestante .
Sa-ti explic si aici .
Bisericile astea sunt ACTIVE .
La fel cum aia stiu sa vina acasa la oameni si sa le vorbeasca despre Dumnezeu , asa cum il inteleg si cum il percep ei , DE CE PREOTII ORTODOCSI NU FAC ACELASI LUCRU ?
De prisos sa mai zic ca “sectantii ” ( sau cum mai sunt ei insultati in Romania ), au venit si pe la parintii mei , da’ i-a alungat maica-mea .
ORTODOCSII de ce n-au venit ?
… Mai incerc eu cateodata sa-i zic lui taica-miu cate ceva despre
” spiritualitatea crestina ” , atat cat inteleg si eu lucrurile normal , si sa il chem la biserica , dar degeaba . E prea putin .
Cu el ar trebui sa stea de vorba un preot .
3. Ultima data am fost la biserica Duminica asta , si n-am lipsit de la nici o slujba duminicala de la inceputul anului .
( Aa, Duminica asta tocmai i-a ciordit cineva geanta Andreei din mijlocul bisericii .)
Daca o sa stai de vorba cu “practicantii ortodocsi ” , o sa vezi ca in cele mai multe cazuri undeva, cineva, candava , le-a vorbit despre Dumnezeu .
Si a facut-o in asa fel incat ateii cu pricina au devenit cel putin curiosi in ce priveste ” lucrurile sfinte ” si asa au apucat drumul bisericii .
Exact .
Majoritatea lor au primit un ” impuls ” de undeva , care i-a indreptat catre biserica .
Cu mine asa a fost , cu majoritatea cunoscutilor mei la fel , si cred ca in general , daa, cu mai toti ” practicantii religiosi ” .
Mai e ceva ce n-ai inteles ?
Zi-mi numai , si o sa reformulez din nou .
urbi et orbi
In ciuda faptului ca voi intarzia la serviciu iti raspund punctual, dar nu inainte de a-ti multumi pentru rabdarea cu care ai reformulat.
1. Din ce statistici reiese ca societatea intoarce spatele casatoriei?
2. Nu cred ca biserica ar trebui sa navaleasca in casa oamenilor (nechemata) asa cum fac sectarii (asta este termenul corect, folosit de Parintele Cleopa). Protestantii nu sunt sectari, au biserica si nu fac misionariat. Adventistii de ziua a 7-a, pocatii si alte culte dubioase fac misionariat si asta pentru ca nu mai investesc bani in a-si construi biserici. E mai simplu sa ii agate pe fraieri la ei acasa.
Biserica ortodoxa face misionariat, dar in Africa si crede-ma ca e o munca istovitoare pentru ei, intr-un cadru natural destul de incomod pentru omul civilizat. Primul misioanr in Romania, daca stau sa ma gandesc, a fost Sfantul Andrei pe la anul 300 dH. Cati misionari sa mai vina ca sa credem ca Iisus chiar s-a rastignit pentru noi?
3. Pe tatal tau nu biserica trebuia sa il traga de maneca, ci NASUL LUI DE BOTEZ, astia ar trebui sa fie misionarii ortodoxiei, nasii de botez si de cununie, care prin tainele la care au luat parte au devenit parinti spirituali.
4. “Sectar” nu este o insulta, ci o denumire standard pentru cei care formeaza o secta. Ei s-au desprins de biserica propovaduind o religie dupa cum au vrut ei sa o inteleaga. Asa a facut si Lucifer.
5. Da, cu totii am primit un impuls la inceputul cautarii noastre in credinta, dar asta pentru ca exista CAUTARE.
Fug la serviciu…
Pup!
Igalis
…
Aa , si vezi c-ai inceput sa vorbesti ca maica-mea .
O sti mama ta ce zice, doar ca tu nu prea o intelegi…
…
Asta e un fel de polemica de dimineata .
S-o iau si eu tot punctual .
1. Reiese ca societatea romaneasca se indeparteaza de valorile “traditionale ” din statistici oficiale , publicate in diferite locuri sau, pentru cine are urechi de auzit si ochi de vazut , dintr-o simpla privire aruncata in jur .
E adevarat ca fatza de lumea apuseana lucrurile nu au ajuns chiar atat de departe , dar deja s-a intrat pe un trend in directia asta ( cum ar fi legalizarea homosexualitatii , divortul la notar , etc) pe care poti sa-l simti si sa-l vezi .
Daca asta nu e de ajuns , exista si statistici care vin sa confirme ” oficial ” lucrurile astea , corect .
2. Nu cred c-a navalit vreun “sectar ” vreodata la tine-n casa sau la altcineva -
din cate stiu eu toti sunt foarte civilizati ( nu fac lobby pentru ei dar asa e ) si e suficient sa le spui ca ai alta optiune religioasa si pleaca .
3. E frumos ca Biserica Ortodoxa romana face misionariat in anumite zone ale lumii , dar la fel ca si acolo , exista si AICI multi oameni , botezati ortodox culmea , care inca nu prea au auzit de Isus . Cu ei cum ramane …?
Pentru ei da ,e nevoie de misionariat . Aici .
… De cati misionari ? Pai de cati o fi nevoie . Cati preoti exista in Romania ?
4. Si ce te faci daca “nasul tau de botez” e la fel de ateu ca si tine ?
Sau ce te faci daca-l mai vezi de doua ori in viata dupa ce te-a botezat , asta eventual intalnindu-l intamplator pe strada ?
De ce biserica lasa lucrurile astea la voia intamplarii ?
Sa reformulez : de ce nu o intereseaza ce se intampla cu omul respectiv in situatia asta ?
5. “Sectar” devine o insulta in momentul in care e atribuit unei biserici crestine , care are ca fundament teologic Biblia .
In opinia Bisericii Ortodoxe toate celelalte biserici sunt secte , numai ea e cea adevarata – desi toate celelalte biserici i se inchina tot lui Dumnezeu .
6. Ca sa-L cauti pe Dumnezeu trebuie sa vina mai intai cineva si sa-ti spuna ca EXISTA – si ca daca o sa-L cauti daa , o sa-L si gasesti .
Bine , aici vorbesc de mocofani ca mine , nu de aia luminati din nastere .
Hai pa
Bre tati, dar ce facem noi aici nu se poate numi misionariat? Eu nu pot crestina pe nimeni, dar pot sa le aduc aminte crestinilor ca Dumnezeu exista. Cautarea… ramane o chestiune personala.
Te-ai suparat? Asta ar mai lipsi!
Cu drag,
Igalis
…
Nu m-am suparat , mi-am pierdut virginitatea acum 24 de ani .
O declar nula .
Igalis, i-am recomandat blogul tau unei vecine-prietene. Mult mai tanara decat mine, dar si mult mai “bisericita” (asa spune ea, razand, pentru ca ea si parintii l-au cunoscut pe Dumnezeu mai temeinic si mai din timp). A spus ca faci apostolat!
Dar sa stii ca, in felul lui, Bogdan are dreptate. Adica … el chiar ar vrea ca preotii nostri sa stie mai bine cum sa isi apropie oamenii.
Dupa ce am nascut cel de al doilea copil, la 32 de ani, absolut fara nici o influenta, fara nici un cuvant prins din zbor, am dorit sa ma spovedesc. Nu o mai facusem niciodata, parintii mei (desi sunt crescuti in familii de tarani, adica cu o zdravana tulpina regilioasa as putea spune) nu tineau posturile, nu intrau in biserici … decat asa, de Paste (ca sa treci pe sub masa, ca asa se face) etc. Crescuti in comunism, ce mai! In fine, revin la ale mele! O fost colega, cu care lucrasem o scurta perioada de timp intr-o alta unitate, m-a luat de manuta si m-a dus la spovedit. Of, Doamne, grea ispita! Ce mi-a facut preotul acela si cat m-a certat …. parca eram cel mai mare infractor si terorist! Pericolul cel mai cumplit! Poate ca asa si era, dar eu plangeam de sarea broboada din cap si el ii dadea inainte!!!! Si am plecat plangand, plangand am alaptat copilul si plangand am adormit. Si am spus: cine o mai intra in biserica astuia …. of, recunosc, am zis! Au trecut 10 ani pana cand am intrat cu drag in biserica (desi plangea fiecare centimetru al trupului si sufletului meu) si cu drag am fost primita in biserica. Si stiti cine m-a luat de manuta, cand am vrut sa ii spun necazul meu la telefon? O politista!!!! Si de atunci … tot acolo mi-am plans amarul, tot acolo mi-am racorit fruntea infierbantata, tot acolo am primit canonul si mi se parea cea mai usoara pedeapsa si tot acolo am reinvatat sa zambesc. Sa le dea Dumnezeu sanatate preotilor mei! Si tuturor preotilor! Si multa intelepciune!
Stiu cum e, si eu m-am dus stinsa de suferinta la un preot despre care auzisem ca are har si cand l-am rugat sa ma asculte m-a expediat. Mi-a zis “vino peste o luna!”
Am ramas fara replica pentru ca eu intr-o saptamana slabisem 9 kg, ma tineam de garduri cand mergeam. Imi inchipuiam cum as fi aratat dupa o luna! Am inceput sa plang si i-am zis ca in conditiile alea nu cred ca mai apuc o luna. Nu l-au induplecat nici lacrimile mele si mi-a raspuns ciudat: ” Ce, eu nu sunt om, eu nu pot sa mor? Acum ma duc sa ma internez ca sunt bolnav de inima! Hai nu mai plange, du-te in biserica (eram in curte) sa-ti citeasca dascalul acatistul”.
Si m-am dus. Norocul meu ca m-am dus. La coada am cunoscut o doamna care m-a indragit imediat si m-a dus la Darvari ca sa imi faca un dar de ziua Sfintilor Mihail si Gavril (ma cheama Gabriela). Mi-a daruit un DUHOVNIC, un calugar cu care am crescut 8 ani, un calugar care mi-a schimbat viata. Asa a inceput adevarata mea viata, de la refuzul unui preot. Nu trebuia sa fie el, trebuia sa fie ALTUL si pentru asta ii iubesc pe toti cei implicati in scenariu. Inclusiv pe cel care imi facuse farmece in lacate. Gasesti povestea la postul de aici: http://igalis.wordpress.com/2009/07/22/farmece-in-lacate/
Stiu ca Bogdan are dreptate in oarecare masura, dar si eu am dreptate cand spun ca este vorba de un efort personal, de o cautare autentica. Nu am ramas in fund pe bordura suparata de refuzul unui preot, ci am facut ce mi-a spus! Ajutorul NU vine de la oameni, ci de la DUMNEZEU PRIN OAMENI. Asta avea de facut acel preot, sa ma alunge la altul mai bun. Asta a avut de facut si cel cu famnecele, a interpretat partitura lui Iuda. TOTI au un rol in viata noastra, si aia rai si aiai buni, dar rezultatul depinde de alegerea nostra, de efortul nostru personal.
Cat despre invataturile sectarilor… o sa stau de vorba cu ei abia in momentul cand o sa termin de citit si de INTELES toata BIBLIA, FILOCALIA, scrierile marilor nostri duhovnici, Psalmii si alte invataturi ortodoxe. Pana atunci… imi vad de calea mea. Nu sunt in stare sa teologhisesc, dar cred cu toata fiinta, cu tot sufletul si cu fiecare celula a corpului meu, ceea ce Dumnzeu insusi mi-a aratat.
Prietena ta a spus ca fac apostolat, e bine? Daca inseamna ceea ce cred eu, da, recunosc, as vrea cu toata inima sa fiu un apostol al lui Iisus!
Cu drag,
Igalis
Gabi, inainte de a ma avanta cu intrebari si comentarii, citisem cate ceva de pe aici. Citisem despre tine, despre “farmece in lacate”, asa ca stiam despre unele din piedicile tale.
In al doilea rand, nici eu si – din cat am inteles – nici Bogdan nu facem apologia religiei altor biserici, ci subliniaza numai staruinta preotilor lor.
Dar ce am vrut sa spun cu comentariul meu anterior si ce prea bine ai subliniat tu, este faptul ca dorinta de a-l cunoaste pe Dumnezeu exista in fiecare om. Important este sa lasi aceasta dorinta sa iasa la lumina, sa o constientizezi. Cand am spus ca am vrut sa ma duc la spovedit a 32 de ani, crede-ma, nu stiam absolut nimic despre tainele noastre ortodoxe. Parca eram in transa! Ca m-a “intors” din drum un preot, nu este el vinovat, ci eu …. ca nu am staruit, ca nu am stiut sa bat cu pumnii la usa altui preot, ca eram timida si, mai ales, ma lasam intimidata. Ca nu am indraznit “sa cuceresc lumea”! Dar datorita prietenei politiste, altor femei cunoscute in biserica si tie (precum si altora ca tine) si – nu in ultimul rand – preotilor mei, chiar daca nu citesc si nu stiu atat de mult ca voi, nu ma mai las dusa din biserica noastra (adica ortodoxa) nici trasa de par. Ieri am fost la maslu la alta biserica din orasul nostru (la rugamintea expresa a vecinei-prietene, care are grele incercari si vroia sa se spovedeasca, ea avand duhovnicul la aceasta biserica). Este, cred, cea mai veche biserica din oras, de pe la 1500, are o icoana vestita in tara, o bisericuta mica, intima … frumos, asezat. Nu m-am simtit foarte confortabil, eu fiind obisnuita “acolo”, la locul meu, in biserica mea. Ma simteam cercetata, studiata (desi cred, adica … sigur, era doar in capul meu … pai ala urat sa stea locului?!). M-am tras mai alaturi de icoana Maicii Domnului, cea facatoare de minuni si despre care s-a dus vestea ca este foarte puternica, si …. din acel moment lacrimile au inceput sa-mi curga incetisor. Fara sughituri, fara oftaturi, ci doar …. ma racoream si ascultam sfintele liturghii. Toata presiunea din mine s-a dus, m-am linistit si am stat locului ca cel mai cuminte copil. Mi-a facut bine plansul acela, pentru ca in ultimul timp (cam de vreo jumatate de an) nu mai pot plange. Probabil ca am plans prea mult si prea disperat, iar acum, cand am nevoie sa-mi plang pacatele mele, nu mai am lacrimi. Dar ieri mi-a fost tare bine!
Aaaaa .. si am uitat sa spun un lucru foarte important (dupa parerea mea)! Sa o vezi pe mama mea acum ce isi citeste rugaciunile!!! Si cum merge la biserica ori de cate ori poate!!! Nu mai pot de dragul ei! Iar pe copiii mei … incet, incet, vor merge pe drumul care le va aduce cele mai multe satisfactii si bucurii in viata!
Vaaai Doina, ce frumos! Lacrimile alea sunt un dar de la Sfanta Fecioara! Asa spune si Parintele Cleopa, ca rugaciunea cu lacrimi e de la Dumnezeu. Si ne mai invata ca atunci cand in timpul rugaciunii ajungi la starea aia, “ramani acolo!”, nu da mai departe cu cuvintele sau cu cititul, bucura-te cat mai mult de clipele alea de curatire sufleteasca, lasa inima sa bata cu bucurie si iubire pentru darul primit. Parintele Paisie zice ca alea sunt “prajiturele din cofetaria lui Dumnezeu”!
Asa-i ca-i bine? E cea mai frumoasa traire! E un coltisor de Rai! E foarte recomfortant si apoi pleci ca si cum ti-ai fi scaldat sufletul intr-o mare de bine.
Ma bucur mult si pentru mama ta! Pe copii ii cheama Dumnezeu catre asa bucurie, dar sa nu ii fortezi, sa nu le impui nimic, ci doar arata-le calea frumosa prin propriul exemplu. Aminteste-ti mereu vorbele lui Iisus: “Lasati copiii sa vina la Mine!”. Pana nu invatam sa fim nevinovati ca ei nu vom gusta Imparatia Cerurilor… Copiii sunt MULT mai curati decat noi, oamenii mari…
M-ai bucurat cu vestea asta!
Cu drag,
Igalis
…
He he ,
Sper sa nu mai ia Igalis din nou la 11m , dar opinia mea e ca Biserica Ortodoxa Romana are un discurs destul de sarac , neschimbat de sute de ani , care nu a reusit sa se adapteze decat foarte putin modificarilor sociale , de perceptie si comportamentale ale societatii ( romanesti ) .
Are inca in atitudine ceva de “gherila” , ca si cum si acum in toata tara asta ar fi numai vreo 300 de crestini , sau mai putini , care se ascund in continuare de stapanirea romana si care se mai intalnesc pe ascuns pe unde apuca .
Da, si asta si reuseste sa transmita oamenilor care vin la biserica , adica o anumita stare de stress si intoleranta – oamenii ortodocsi prezenti in biserica , chiar daca sunt toti acolo pentru acelasi lucru si au o orientare religioasa identica , se suspecteaza intre ei – se privesc cu neincredere , cu suspiciune ,
si asta pe un fond de atitudine permanenta .
“Cu ala trebe’ sa fie ceva … uite-l ce moaca are …
Nu ? Atunci ce cauta acolo , in sfanta biserica ” ??
Aici ma refer la discursul bisericii ortodoxe , care parca are si transmite ceva subversiv , desi este nici mai mult nici mai putin decat biserica ” Stat ” din Romania – asa cum biserica stat e si Biserica Catolica din Franta , de exemplu , cu diferenta ca acolo discursul e cu totul altul .
Octavian a fost pana anul trecut la o gradinita romano-catolica – l-ar fi dus Adina la una ortodoxa da’ nu ierea – si , am vrut sau n-am vrut , am urmarit destul de atent ce se-ntampla in biserica propriu-zisa ( momentele de dinaintea slujbelor , slujbele ca atare si momentele de dupa slujba ) .
Diferenta de atmosfera dintre ce se-ntampla la noi in biserica si ce se-ntampla la ei in biserica e cam aceeasi diferenta pe care o percepi cand iesi din Romania si intri in Ungaria – sau si mai mult , cand intri in Austria .
Cine-a fost stie la ce ma refer .
green ice
Bogdanule,
Ia sa va invit eu o data cu toata familia la biserica la care mergem noi. Lumea e multumita, ca de-aia sunt acolo in fiecare dumnica (si nu numai). Am mai intrat si in alte biserici… e drept, in unele nu m-am simtit asa bine, dar nu din cauza preotului, ci din cauza oamenilor.
Aici, la Biserica Popa Nan, este un cor mixt care te tine cu respiratia taiata ca sa nu deranjezi vreo nota din partitura! Canta ca niste ingeri! Lumea vine frumos imbracata si corect, nu ca la promenada, ci ca la biserica. Femeile au capul acoperit cu palariute elegante si poarta fusta. Pe preot il cheama Frangulea si este profesor. Mai exista un preot tanar, si el profesor, si este foaaarte bun. Il cheama parintele Alexandru. Amandoi stiu sa isi faca ordine in biserica, fara a pune bodyguarzi la usa. Stiu sa spuna ce nu le convine si asa lumea invata sa respecte biserica.
Despre predica, da, recunosc, unele predici sunt prea teologice, dar mai sunt si predici care te ung realmente pe suflet.
Cele mai frumoase si mai actuale predici, asa cum tu ti le-ai dori, se tin la biserica Sf. Ioan, de la Unirea (intre Cocor si Unirea), unde sunt trei preoti tineri care vorbesc despre internet, cafea, tv, sport, droguri si toate tentatiile secolului actual. Educa lumea! Dar te avertizez, oriunde vei umbla dupa o predica “moderna” tot aia vei auzi, ceea ce Iisus ne invata acum 2000 de ani, pentru ca adevarul e unul si nu se schimba odata cu trecerea veacurilor.
Cat despre scoli… ai dreptate, ar trebui sa faca si biserica ortodoxa asa ceva.
Nu te uita la cat de frumos e la catolici, ci uita-te la cat de intens e in biserica ortodoxa! Mie imi place sa ma calce pe maini cand stau in genunchi, important e ca am gasit loc! E drept ca uneori ii invidiez pe musulmani ca umbla cu covorasul de rugaciune, dar ce frumos este cand o babuţă ortodoxa vine si iti aduce o pernita la genunchi! Nu-i confort, dar e IUBIRE!
Cu drag,
Igalis
iata ca am ajuns si in postul Nasterii Domnului !
va doresc un post usor si tot binele !
igalis cum se citeste psaltirea ? ai nevoie de binecuvantarea preotului ?
Draga Soir de Lune,
A trecut ceva vreme de cand nu ne-ai mai scris, ma bucur sa te recitesc!
Psaltirea, daca o citesti de la prima pagina te invata cum sa o citesti. Nu stiu daca e nevoie de binecuvantarea preotului, dar parintele Cleopa ne invata sa spunem o rugaciune, inainte de a citi psalmi sau Evanghelia, prin care sa cerem de la Dumnezeu sa putem intelege ce citim. O rugaciune cu cuvintele tale. E tot un fel de binecuvantare, dar o ceri de la Dumnezeu direct.
Postul asta e un post dulce, usor, cu multe dezlegari la peste. Mai important este sa-l asociem cu ganduri bune si curatire sufleteasca, milostenie si fapte bune.
Doamne ajuta!
Cu drag,
Igalis
multumim IGALIS pt.toate postarile tale…esti de pretuit…bunul DUMNEZEU sa te binecuvanteze.
Multumesc Petru, Dumnezeu sa ne iubeasca pe toti!
Aţi ajuns acasă?
Eu unul nu cred ca Sf. Apostol Andrei mai trăia in anul 300
Multumesc ca ne-ati scris!!!! Da, am ajuns acasa foarte bine si fericiti, ne-a placut mult la voi.
Cred ca asa e cu Sfantul Andrei, poate in secolul al III-lea?
Tiii, ce bucuroasa sunt de mesajul asta! Chiar ma intrebam cine stie ca am fost plecati de acasa…
Va pupam cu drag!
Igalis
Iar pentru cei/cele care si-au gasit alesul si intentioneaza sa se cunune, le recomand si aceasta rugaciune. Igalis poti s-o postezi daca vrei ca articol separat pe blog.
Cu drag,
Catalina
P.S. bine v-am gasit pe toti.
Doamne ajuta
Rugaciunea tinerilor care vor sa se casatoreasca
Doamne, Dumnezeule al milostivilor și a toată bunătatea, care plinești cererile celor ce Te cheamă cu credință, ascultă și nevrednica noastră rugăciune. Tu vezi că vrem să ne unim viețile prin căsătorie, Tu vezi dorirea inimilor noastre și știi dacă este bună sau este rea.
Dacă este bineplăcut Ție să luăm asupra noastră crucea căsătoriei, ajută-ne să biruim toate piedicile cu care vrăjmașul ne necăjește. Ajută-ne Doamne, că la Tine este nădejdea noastră. Dăruiește-ne pace, dăruiește-ne liniște și sănătate sufletească și trupească. Ferește-ne de noroiul desfrîului, ferește-ne de căderea în poftele trupești. Luminează-ne mințile ca să nu fie întunecate de vrăjmaș. Curățește-ne Tu, ca să nu ne întineze păcatul. Întărește-ne să mergem pe calea cea îngustă, ocrotiți de Preacurata Ta Maică și de soborul tuturor Sfinților. Să avem o familie în care să strălucească făclia credinței și a virtuților, și pruncii noștri să fie călăuziți așa cum trebuie pentru a ajunge mădulare vrednice ale Bisericii Tale.
Iar dacă Tu știi că din anumite pricini nu este mai de folos să părăsim vrerea noastră și să nu pornim împreună pe drumul căsătoriei, ajută-ne să înțelegem aceasta și să părăsim voia noastră fără a fi cuprinși de tulburare sau de deznădejde.
Înaintea Ta, Doamne sunt viețile noastre. Rînduiește-ne cu ele precum știi că este mai bine pentru noi. Ca văzînd grija Ta să îți mulțumim și să Te lăudăm pînă la sfîrșitul zilelor noastre. Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție slavă îți înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfîntului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Catalina,
E tare frumoasa si corecta rugaciunea asta. In ea sta secretul unei casnicii fericite. O sa o postez in continuarea celei de sus.
Multumim!
Cu drag,
Igalis
Superbe rugăciunile…am rămas fără cuvinte…doresc tuturor cititorilor acestui site sărbători luminoase şi frumoase alături de cei dragi. Să fim sănătoşi cu toţii, iar 2012 să fie de 2012 ori mai bun decât cel care va trece curând. A
Buna,Ursuletilor…N-am citit in viata mea,o rugaciune atat de frumoasa…Curata sa va fie inima si plina de Caldura Zilei Sfinte ce se apropie…Va pupicesc pe toti(si pe Tine,Ale…)si va doresc O Avalansa de Liniste si Un Car Mare de Bucurii…Miha
Buna! Vreau sa scriu si eu ceva care are legatura cu perioada aceasta a anului. “Craciun fericit, pace in suflet si in familie! Sa ne gaseasca Anul Nou mai voiosi si mai plini de speranta!:)”
Craciun fericit, Gabriela! Tie, sotului, familiei, prietenilor
Sa ne ajute Dumnezeu pe toti si sa primim cu bucurie Sarbatoarea! La multi ani.
‘GESU NASCE IN NOI OGNI GIORNO,S’INCARNA NELLA NOSTRA FRAGILE E MERAVIGLIOSA UMANITA…E FA DEL NOSTRO NIENTE LA DIMORA DELL’AMORE…VIVIAMO CON GIOIA QUESTO AVVENIMENTO ANCHE IN TEMPI PIU DIFFICILI’…’BUON NATALE’A TUTTI SI MULTI PUPICEI…MIHA
La multi ani tuturor!
Igalis, demult imi doream sa te intreb.. cum sa citim aceste rugaciuni pt casatorie, tb tinut post in prealabil?Dupa postul Craciunului, oricum voi continua cu postul in zilele de miercuri si vineri, cateodata si lunea…dar as vrea sa stiu daca …sa citesc aceste rugaciuni sau sa incep cu acatistul Sfantului Nicolae…ce ma sfatuiesti?
Eu imi doresc o relatie serioasa care sa se finalizeze cu o casatorie, simt ca imi doresc sa am familia mea…si mi-e f greu sa intalnesc pe cineva…care sa si merite…Barbati, nu ma plang, ar dorii multi sa avem o relatie, insa…ori sunt eu prea pretentioasa, ori…pur si simplu, simt ca n-a venit cine trebuie…Parintele meu duhovnic, care se roaga pt mine si la care ma duc vinere de vinere, ma duc la dezlegari…mi-a zis cu atata caldura sa nu disper, ca putini barbati ma merita pe mine…si ca n-a venit cine trebuia inca, dar sa am incredere in Dumnezeu daca am venit la EL…si am!!!Totusi, daca rugaciunile de mai sus le pot citi, da-mi un sfat, Igalis…Nu vreau sa incep sa citesc acatiste multe si sa uit sa ma rog cu inima…Parintele duhovnic mi-a zis de Sf Nicoale cand venise sa ne sfinteasca casa luna asta si pana acum, nu am inceput sa-l citesc..lenea…m-a cam tinut departe de la rugaciune cateva zile…si asta nu-i bine deloc…De altfel, am tinut tot postul Craciunului si cand sa ma impartasesc n-am mai reusit, o s-o fac insa pe 1 ian…de Sf Vasile…
Si mai este ceva…este bine sa te rogi la Sfintii pe care ii simti aproape,nu?Eu cand o citesc pe Sf Parascheva, mi se umple sufletul de bucurie…o simt atat de aproape…si ma enervez pe mine insami, ca parca simt ca n-am aceeasi conexiune cand ma rog la Fecioara Maria…o am cateodata, rareori…si nu inteleg…de ce?Fecioara Maria este cea mai importanta, cea mai apropiata de Fiul ei…si nu intotdeauna simt acea lumina care te invadeaza si te face sa lacrimezi de fericire…Nu stiu…asta a fost asa, ca o paranteza…
Multumesc inca o data, Igalis pt acest blog minunat…azi iar mi-am petrecut ziua pe-aici, in ”casa ta virtuala” unde ne primesti pe toti cu atat de multa dragoste si caldura sufleteasca…:)invat atat de multe de la tine, de la prietenii tai…sunteti minunati!
Va pup cu drag!!!!!!!!!!
Draga Ioana,
Citeste acatistul care te bucura. Nu este un tipic anume, ci doar bucuria care te face frumoasa pentru cel ce te priveste. Nu se stie in ce colt sta mirele tau…
Pe Sf. Nicolae sa-l iubesti pentru ca el face “zestre” fetelor nemaritate, iar mie mi-a facut zestre de doua ori. Chiar il iubesc!
Rugaciunile, in general au mult mai multa putere daca ai tinut post, dar cel mai bine e sa iti asculti duhovnicul.
Parerea mea este sa nu te straduiesti mai mult decat poti duce. Toate la vremea lor. Candva, vei putea sa tii post asa cum invata parintele Argatu pentru casatorie: post negru 24 de ore lunea…
Cu drag,
Igalis
Multumesc pentru raspuns, Igalis…Am incercat 1 data post negru vinerea si am reusit doar pana la ora 16:00….daca insa o sa mai incerc, am sa tin post negru doar cu apa…si aia s-o beau cand simt ca nu mai rezist…asa se invata si organismul…
Vreau sa incep sa-i citesc pe Sf Nicolae si pe Sf Parascheva…de altfel, azi am sa vb si cu duhovnicul meu…
Sa-ti mai spun ce mi s-a intamplat…venisem in tara in octombrie si mama avea cumparata din vara cartea parintelui Arsenie Papacioc de la Teghirghiol…exact in ziua in care a murit parintele…mama, cu bunica mea si cu sora mea erau la Manastire pt ca-si dorea sa o binecuvanteze pe surioara mea…si n-a mai apucat ca asteptand pe bancuta din fata chiliei lui…intrau deja asistentele lui injectii…si mai tarziu cand au ajuns acasa, la stiri anuntau moartea lui…s-au minunat si ele…mama, era intr-un fel bucuroasa ca in acest moment totusi s-a aflat fizic aproape de acest mare parinte, care a binecuvantat Dobrogea si intreaga tara prin prezenta lui la Manastirea de la Teghirghiol…
Mi-a povestit mama intamplarea si am inceput sa citesc cu drag din cartea lui..si are un capitol destinat Parintelui Ilie Lacatusu, noul Marturisitor…
Cand am vazut, mi-am amintit instantaneu ca mai citisem de Ilie Lacatusu si inca n-am ajuns la moastele lui…In ianuarie acum, imi doresc din suflet sa ajung la moastele Sf Ilie Lacatusu, este mare facator de minuni…si de fiecare data cand ma gandesc la acest sfant, am asa o liniste in suflet si o bucurie..care se umbreste cu tristetea ca inca n-am reusit sa ajung la el…si am stat 5 ani in Bucuresti si n-auzisem de el…
Oricum, nimic nu se intampla mai devreme sau mai tarziu decat vrea Dumnezeu..si imi doresc sa te intreb…stii cumva care este programul cand se deschide cripta sa poti intra la el, te-ai dus vreodata la moastele lui Ilie Lacatusu?Gasisem pe internet ca poti sa mergi joia, sambata si duminica de la ora 15:00…acum nu mai stiu..
Daca ai putea afla, ajuta-ma cu aceasta informatie, ca as veni la Bucuresti 1 zi, sambata sau duminica doar ca sa ajung la el si in aceeasi zi sa ma intorc acasa…nu vreau decat sa ajung la el…simt asta de cateva saptamani bune si o tot aman…si nu-mi place de mine ca fac asta…Oricum, mi-am zis ca de ziua mea, in ianuarie imi voi face acest cadou spiritual…simt ca trebuie sa merg la el..si imi voi urma inima…
Iti multumesc inca o data pentru sfaturi!
Cu mare drag de tine,
Ioana
DRAGA IOANA,
Este bine sa ajungi la moaste la parintele Ilie Lacatusu, dar incerca sa ajungi si la Prislop- la mormantul PARINTELUI Arsenie Boca. Din cate am auzit are o putere foarte mare.
Roaga-te pentru cel sortit si pentru lucrurile de folos tie.
Multa perseverenta si nu trebuie sa sacrifici orice mica bucurie pentru rugaciune. Nu uita: masura in toate.
Cu drag,
EMY
PS: LA cite citesc pe blog, ma gandesc daca se merita atata efort pentru casatorie……..
Draga Ioana, nu stiu nimic despre acest parinte, dar o sa fac niste cercetari…
Revin cand am ceva concret.
Cu drag,
Igalis
Gasiti toate detaliile despre Parintele ILIE LACATUSU,pe google…unde se afla moastele sale,cum ajungeti,traseul…absolut tot(inclusiv programul de vizita).Va doresc succes.DOAMNE AJUTA.
Multumim Petru,
Doamne ajuta!
Ooo, draga mea Ioana,
Iti multumesc ca mi-ai adus aminte de acest Parinte! Prin anul 2000, toamna, am fost la el la cripta in cimitirul Giulesti. Tin minte ca am stat multe ore in cimitir si in tot acest timp am simtit multa liniste. Tin minte vag ca am stat si la coada, dar nu imi mai amintesc daca am putut intra in cripta. Cu siguranta l-am privit pe geam. Era o perioada dificila pentru mine, era chiar perioada in care fostul prieten ma legase in lacate, “in joaca”. La cimitir m-am dus chiar cu baiatul respectiv. Nu mai tin minte exact desfasurarea evenimentelor, ca in perioada aia mergeam la multe biserici, inclusiv la Zlatari la dezlegari. Clar imi amitesc doar senzatia aia de liniste sufleteasca perfecta. Ca si cum as fi stat o vacanta la tara… asa, o bucurie calma.
Poate nu intamplator, cam la 6 luni de la vizita la acest cimitir, m-am maritat cu altcineva decat baiatul care ma insotise… Sigur acest sfant parinte a avut o contributie la evenimentele ulterioare. Dupa acel moment am devenit credincioasa practicanta!
Starea asta mi-a tot revenit in memorie in rastimpuri de atunci incoace, dar niciodata nu am mai avut determinarea sa merg acolo. A ramas ca un vis.
Uite, am gasit aici amanunte si programul:
http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/MISTERELE_BUCURESTIULUI_Moastele_parintelui_Ilie_Lacatusul_din_Cimitirul_Giulesti-facatoare_de_minuni_0_354564609.html
Se pare ca programul de deschidere a criptei este sambata si duminica de la 14.00 la 18.00. Dar cred ca nu-i mai putin lucratoare o vizita in care il privesti doar pe geam. Sfantul are putere si asculta rugaciunile si de dincolo de geam!
Multumesc ca mi-ai amintit! Acum mi-a trecut prin minte ca ar fi bine sa ajung din nou la el si sa pun un biletel cu numele lui Flori si al copilului ei… Gasesti commenturile ei la “Forum”. Sunt sigura ca rugaciunile noastre si ale acestui sfant o vor ajuta sa se intoarca amandoi acasa…
Cu drag,
Igalis
LA MULTI ANI!
Va doresc un an cu multa sanatate, liniste si armonie.
PUP: IGALIS, IOANA, MIHA , LEXY, GABRIELA , CATA , BOGDAN SI PE TOATA LUMEA NOU VENITA.
Pup Emy!
Tare m-ai amuzat cu asta: “LA cite citesc pe blog, ma gandesc daca se merita atata efort pentru casatorie……..”
Se merita puiule, daca intelegi bine rugaciunile de mai sus si daca intalnesti un om care sa le fi inteles si el.
La multi ani!
Cu drag,
Igalis
Draga Ioana,
Am fost azi la Cimitirul Giulesti la moastele parintelui Ilie Lacatusu. Nu era deschisa cripta, ieri a fost ultima zi pe anul asta, dar am lasat un biletel prin fanta geamului. Am pus acolo si numele tau cu rugaciunea sa te ajute sfantul sa ajungi la el. Dar mare folos ai avea si la Prislop, unde a spus Emy sa mergi. Si eu am decis azi ca vreau sa merg la Prislop, la Parintele Arsenie Boca. De catva timp ma simt tare atrasa de el. Simt chemare. Uite un film fain:
Daca vrei informatii despre pelerinaje la Prislop sa imi spui. Stiu ca unul va fi in perioada 23-25 martie 2012 si altul 23-24 iunie si altul de ziua lui de nastere, 29-30 septembrie sau 27-28 noiembrie (parastasul parintelui). Pretul pentru 3 zile e cam de 150 lei, pentru doua e de 100 lei, dar nu stiu daca include cazare. Ma pot informa. Plecarile sunt din Bucuresti, Ploiesti si Brasov.
Poti suna si tu la tel: 0742.268.568 sau 0724.525.041
Doamne ajuta!
Igalis
LA MULTI ANI!!!!
Igalis, iti multumesc din suflet pentru toate aceste informatii si celorlati care ati contribuit, Emy si Petru!
Da, clar voi ajunge si eu la parintele Ilie Lacatusu si daca imi ajuta Bunul Dumnezeu pana plec in voiaj, tare mult as merge si la Prislop, cand ma decid 100% iti dau de stire tot aici, primul pas il voi face acum la Bucuresti pt parintele Ilie Lacatusu.
Merg pentru mine si pt surioara mea, in speta pentru toata familia mea…care am fost loviti de multe farmece, din multe parti…Aseara am reusit sa merg la 12:00 noaptea inainte de a-mi indrepta pasii la petrecerea de revelion, am fost la Moliftele Sf Vasile si azi dimineata m-am trezit sa merg la slujba sa ma impartasesc, pentru ca vroiam s-o fac inainte de Craciun..si n-am mai putut..M-am dus azi si numai bine, ca din nou am stat dupa slujba la Molifte..
Va doresc tuturor sa aveti un an in care sa va binecuvanteze Dumnezeu cu multa sanatate, cu dragoste, cu intelepciune…Cum spunea aseara arhiepiscopul Tomisului, Dumnezeu ne-a mai ingaduit 1 an si sa nu-l irosim, sa ne ajutam sa ne caim pt pacate si cat suntem aici pe pamant sa ne ne apropiem mai mult de imparatia Lui Dumnezeu, cat mai avem timp…
Va imbratisez….asa imi sunteti dragi, cum sariti voi in ajutorul oamenilor…precum ziceai tu, Igalis…sunteti ca niste ”prajiturele” din cofetaria lui Dumnezeu…
Va pup si cei care purtati numele Sf Vasile cel Mare, sa va ocroteasca de toata intamplarea cea rea si sa va ajute in toate rugaciunile…si pe noi toti , asemenea!
SARUTMANA,Igalis…Si acum am frisoane dupa filmuletele pe care le-ai postat…Nu prea sunt tare de inger,da am sa le revad pe toate…orice-ar fi…Te sarut si te imbratisez de mii de ori…Multumin,Miha
Si eu te pup pe tine si te iubesc.
Cer ietare de cat sunt de scurta in raspunsuri, dar sunt tare obosita. Sambata si ieri am avut garzi de 12 ore la Serviciul de ambulanta si mi-a placut foarte mult. Dar azi am dormit doar 3 ore de dimineata si acum sunt dupa inca 6 ore de call center… arat cam verde la fata. Ca sa ma tin in linie fara sa adorm in microfon am baut ness… Acum sunt chiauna de oboseala, dar nu mi-e somn. O sa ma duc cu forta in dormitor si o sa scot becul de la veioza ca sa nu pot sa citesc. Ma culc orice ar fi.
Noapte buna!
Igalis cu drag
Poate o sa va povestesc cate ceva din voluntariatul meu la Ambulance. E fain, e cu girofaruri, nino-nino, dar si cu pacienti mai dubiosi. Nu o sa dau amanunte, dar va inchpuiti si voi.
Pup Miha si restul familiei.
Cu drag,
Igalis
Buna,Igalis…Te apreciez foarte tare pt.voluntariat si pt.turele de noapte…E important sa rezisti inca,in lant…cazurilor pacientilor dubiosi,cum spui tu…Si daca iti si place,e super o.k…Eu am incercat mai tanara fiind,si vazand ca nu sunt tare de inger,m-am lasat pagubasa…Fetele pe aici fac bani fumosi cu pregatirea pe care o ai tu…dar sunt convinsa ca exista si o mare concurenta,intre ele…ca le mai aud barfindu-se(caracteristic femeilor)…In timp cu varsta necesita organismului,mai multa odihna,si trebuie sa-ti impui si anumite limite…iar noua,Ursuletilor,ne scrii cand se poate…Noi te intelegem si te iubim asa cum esti…Sa fii tu sanatoasa sa ne mai scriem si de acum incolo…Iti doresc multa liniste interioara,satisfactii in ceea ce faci(nu uit niciodata sa le mai injur pe italience,si din partea ta)…si multa iubire…Cu toata dragostea,Miha
Draga Miha,
Hai ca nu mai sunt impaiata de oboseala, azi chiar am facut doua vanzari una dupa alta. Stiu sigur ca a fost mana lui Dumnezeu, pentru ca erau trase la indigo. Putin probabil sa fie o intamplare ca doua cliente sa cumpere una dupa alta in acelasi mod. Amandoua s-au lasat greu pentru ca nu aveau bani, amandoua au cerut sa primeasca tratamentul in februarie, amandoua aveau adresa schimbata… si prea au fost una dupa alta. Asta a fost un raspuns la intrebarea pe care mi-o formulam mental dupa 3 zile fara nicio vanzare: “Doamne, tu chiar m-ai parasit?” Nu, nu m-a parasit!
Si aici se scot bani cu salvarea, dar nu pentru asta o fac, ci din placere. Apoi, nu in ultimul rand, ii sunt datoare lui Dumnezeu cu voluntariatul. Mai demult, chiar aici pe blog, declaram ca daca as avea bani sa traiesc decent nu as mai lucra nicio zi pe bani, as lucra gratis numai acolo unde munca mi-ar fi apreciata. Si chiar mentionam, citez, “mai bine spal un bolnav la fund decat sa mai fac compromisuri pentru societati care considera ca esti sclavul lor numai pentru ca iti dau un salariu. Doi ani am fost somera, dar nu mi-a lipsit nimic esential. Mi-a bagat Dumnezeu in traista tot ce am avut nevoie, dar eu, in ticalosia mea, nu am facut voluntariat nicaieri. Acum a venit momentul sa imi tin promisiunea. Da, am primit ceva spaga, dar am impartit-o cu echipa ca sa ne cumparam mancare sau i-am dat altcuiva.
Mi-am facut procese de constiinta ca am lasat un bolnav sa imi bage 5 lei in buzunar, corect era sa ii dau inapoi, dar daca as face asa s-ar supara colegii ca le stric piata… Daca o sa pot, si nu o sa ma vada nimeni, o sa returnez banii pacientului.
Stii ca m-am gandit ca nu mai fac vanzari pentru ca am acceptat banii aia? Chiar daca i-am dat altcuiva, tot am pagubit un pacient, nu?
Abia astept sa ma duc sambata din nou. Daca o sa pot, o sa fac mai multe garzi, ca imi place.
Tie cum iti merge? Esti ok? M-am gandit sa iti trimit carti pdf, sa iti mai indulcesti timpul liber. Uite acum mi-a trecut prin minte sa iti trimit Filocalia vol.I. Vrei? Eu citesc cu mare placere scrierile marilor nostri sfinti si cred ca si tie ti-ar placea.
Te pup cu drag si sper sa te bucuri de lectura.
Igalis
Da,Da,Da…Vleau,vleau…Am o buna perioada de cand nu mai citesc carti in romana…De cand am computerelul,adica de cand te-am gasit,m-ai gasesc cate ceva de citit,sa nu-mi uit limba…Problema e ca nu sunt asa isteata in utilizarea computerelului,dar daca ma-mpingi umpic,poate reusesc…Mi-a placut foarte mult’Pelerinul Rus’…si gasesc la’Rugaciuni’sau’Sfaturi duhovnicesti’…filmulete video interesante cu Sfintii Nostri Parinti…In rest,sunt o.k…Va citesc mereu,m-ai si’bocesc’cateodata,si uite-asa viata merge inainte…Te pupik dulcik de mii de ori…Miha
‘TI AUGURO CHE IL SOLE CHE SPLENDE NELL’IMMENSITA DELL UNIVERSO POSSA SPLENDERE SU DI TE PER TUTTA LA VITA’…Cu toata dragostea,Miha