Amore di colpo (dragoste la prima vedere)
Parcasem pe trotuar si asteptam pe cineva… Cum stateam cu ochii-n zare, il vad trecand pe mijlocul bulevardului cu pasii tremurati, dar demn. Mi-a luat-o inima la trap. Am sarit din masina si m-am dus la el. L-am ridicat intr-o mana si atunci i-am vazut ochii albastri. M-au trecut fiori de placere contemplandu-i dungile si… petele. Un leuţ! L-am strigat pe Cristi, amicul meu de 7 anisori, care ramasese in masina, sa vina sa il tina ca sa scot din portbagaj un capacel de plastic in care am turnat putina Sana, sperand ca “tanarul” nu e pretentios la masa. Nu era. Manca cu o pofta nebuna incercand sa rontaie si capacul. Am sacrificat putin din pieptul de pui fiert, pregatit pentru prietenul nostru bolnav de leucemie (am scris alaltaieri despre el) ca sa i-l ducem la spital. Nu stiam daca are dinti, dar merita sa incerc. Avea dinti. A ras repede si carnita. Am dat o tura prin zona sa o gasesc pe mama lui, dar niciuna dintre pisiciele gasite nu parea sa fi nascut de curand. Ba da, era una cu ceva tzate, dar cand i-am pus mana pe burta am dat de alti locatari fara chirie. O sa va anunt cati erau, cand fata.
Intre timp a aparut si persoana pe care o asteptam, mama lui Cristi – prietena mea. Am gasit-o la fata locului gata indragostita si ea. “Ai vazut ce ochi albastri are?” Da, vazusem. Problema e ca amandoua aveam pe cineva acasa. Eu pe Mitza, ea pe Pitzu.
Mitza
O tomberoneza de Constanta, care creste de trei ani sub ochii mei. Fostul sot a gasit-o in 2005 si era un “câh cu musca (pe nas) si calcat (de masina). Cand a ridicat-o din mijocul soselei avea o labuta stramba si a facut pipi pe ea. Cu sange. A luat un taxi si a fugit la o clinica veterinara sperand ca se mai poate face ceva. De cum a vazut-o, medicul a zis: “Aaaa, o cunoastem! Pisicutza asta e accidentata de cariera! A mai venit cineva cu ea, dar sa stiti ca labuta era rupta de pe atunci, nu se mai poate face nimic”. I-a facut o injectie (cu vitamine probabil) si l-a trimis acasa. A luat-o la hotel si a oblojit-o cum a stiut el. I-a adus o punga cu nisip de pe plaja si i-a cumparat un plic de Whiskas Junior. Dupa cateva ore a inviat mortul! Mai mult decat atat, cand s-a pus un pic pe picioare, s-a dus singurica la punga cu nisip! Dupa vreo 3 zile am ajuns si eu la Constanta si am dat cu ochii de aratare. Era cea mai urata pisicutza din lume!
Descriere: slabanoaga si pipernicita, patata de parca natura si-a batut joc de ea, cu desene dubioase (musca pe nas, puchnei desenati la ochi si pete de caca la fund – tot desenate!). A frecat-o salvatorul cu vata uda la funduletz, de striga aia ca din gura de sarpe, pana am venit eu si i-am zis: “las-o frate, ca nu-i murdara, asa e culoarea ei!” Era putzicioasa, avea blana sârmă si cand o mangaiai sareau purecii din ea! Cum la noi in familie exista o conventie (“nici tu caine maidanez, nici eu papagal in casa”), iar pisicile nu erau preferate de nici unul dintre noi, am convenit sa-i cautam un stapan. Am intrebat in stanga, am intrebat in dreapta… toate gagicile, care pana atunci se ingramadeau in camera lui de hotel sub pretextul ca vor “sa se joace cu pisicuta schioapa”, au tras din umeri si au refuzat cu gratie. M-am enervat, am luat-o de ceafa si am bagat-o in geanta: “Merge cu noi la Bucuresti!” Speram sa gasesc vreun orb care sa nu o vada cat e de uratica si s-o adopte. Am gasit unul. Nu era orb, dar cred ca era vreun criminal de pisici. Era cam ciorât si insista foarte tare sa i-o dau. Nu parea om bun, asa ca nu i-am dat-o. Am dus-o pe la veterinari, am deparazitat-o, i-am facut radiografii la manuta aia stamba si am aflat ca nu se mai poate face nimic. Ca metatarsienele erau cat firul de par si erau deja sudate bine. Niciun medic nu se baga la asa operatie. Norocul ei! Nu ne-a rabdat inima sa o lasam la indemana cainilor de pe strada si a ramas la noi. Dupa vreo saptamana s-a spalat fata cu limbuta (ca noi stiam ca nu e bine sa speli pisica), purecii au disparut si s-a transformat ca in basme! Din Ratusca cea urata, ne-am uimit ce “lebada” a iesit. 
Acum, dupa trei ani, o iubesc ca pe copilul meu! In prioada premergatoare divortului ne certam care sa ia pisica mai rau decat pentru custodia unui copil!!! A ramas la mine, nu pentru ca ar fi fost corect, ci pentru ca atunci cand i-am facut bagajele (castronase, jucarii, litiera… ce au si pisiceii ca avere) nu am putut sa o scoatem de sub dulap! A suferit dupa “taticul” ei cot la cot cu mine. Dar se pare ca ea a gasit si energie sa ma consoleze. De cate ori ma apuca plansul, mi se aseza pe inima si imi stregea lacrimile de pe fata cu manuta aia sanatoasa. Doctor de inimi. Am vazut la acest animaluţ calitati pe care si le-ar dori orice om! Daca o femeie ar invata sa aiba senzualitata si personalitatea acestei pisici, i-ar cadea la picioare 99% dintre barbati! 1% ar fi de alte… apucaturi. Cat despre faptul ca este infirma… ea nu stie! Se comporta ca o pisica cu 5 picioare, face zidul mortii prin casa! Daca pe primul ei tatic il respecta, de noul tata e profund indragostita, iar amorul este imens si reciproc! 
Mitza-i şefă pe tarlaua ei
Ma intorc la micul leutz de care m-am indragostit fulgerator. I-am zis prietenei mele ca daca e baiat il iau acasa. Ea, mai curajoasa, a cercetat. Era baiat. L-am luat in masina si am plecat. De-odata s-a ridicat cu pretentii alt indragostit tainic. Cristi. L-a revendicat cu ochii in lacrimi si piţigaiat de ciuda. I-am propus un targ, sa mrgem la mine acasa si sa vedem cum reactioneaza Mitza. I-am promis ca daca sunt probleme i-l dau lui.
Ajunsi acasa, am strigat-o pe Mitza in timp ce il scotem pe prichindel din geanta. A venit in mare goana si fericita toate ca am ceva pentru ea. Initial se bucura ca un copil crezand ca i-am adus o jucarie, dar cand a vazut ca se misca a inteles ca e DUSMANUL care ii calca teritoriul si fura iubirea parintilor! Aproximativ o ora, cat l-am hranit, l-am spalat si l-am uscat pe pici cu fonul, a scuipat intr-una pe toata lumea! De sub pat razbateau urlete sinistre si am inteles ca trebuie sa imi tin promisiunea.
Si Pitzu e sef pe tarlaua lui
Dar macar a avut decenta sa nu scuipe ca un huligan! A incercat el ceva de gen, dar apoi s-a retras ofensat sub un scaun. Dupa ce prichindelului i s-a amenajat un cuibusor cald in alta camera si a invatat sa mearga singur la “olitza”, s-a incins taratza si in Pitzu. Cat sa rabde si el? S-a apucat de gheruit la pici. Acum suntem cu totii indragostiti, dar ingrijorati. Nu vrem sa-l dam vreunui necunoscut, ca vom muri de dorul lui, dar nici cu gelosii de acasa nu e chip sa traiasca zile bune. O sa mai incerc o data sa o impac pe Mitza cu el, dar daca nu merge… ne vedem nevoite sa ii cautam un loc safe. Cine il va adopta pe micul leu va fi un om fericit! Asa cum suntem fiecare dintre noi cei ce avem acasa un sufletel salvat candva.
