Pictura mea: (tempera pe cartonul de la ciorapi) Ana lui Manole
Toata lumea stie ce a facut Mesterul Manole de dragul artei. Problema e ca la final, din cauza non-artistilor si-a zdrobit teasta de pamant. I-au luat schela! Asa se intampla si in ziua de azi. Asa am patit si eu (si nu numai) la revista Luxury. M-au angajat intr-o viteza maxima in urma unor articole personale trimise prin mail cuiva din conducere. Vazut, placut, angajat. Chiar din prima zi mi s-a facut o confesiune si mi s-a cerut imperativ sa pastrez secretul. Eu, om onest, am pastrat secretul, dar… am plans in fiecare seara timp de 3 saptamani.
Secretul
Citez cu ghilimoatze: “Uite, vreau sa fiu cinstita cu tine, actualul redactor sef – Svetlana Carstean (n.a.) – va fi concediata pentru ca vrem sa o aducem pe Virginia Lupulescu, cea care a facut revista ONE si pe care o curtam de 6 luni sa vina la revista noastra. De luna viitoare vei lucra cu ea, dar pana atunci vezi sa nu cumva sa spui cuiva ca stii. Nu de alta, dar nu am vrea ca Svetlana sa dea rasol cu numarul asta doar pentru ca afla ca va pleca!”
Am iesit din birou intrebandu-ma ce belele o fi facut femeia asta de va fi concediata. Eram putin contrariata de metoda lasa prin care aveau sa lase un om pe drumuri, fara ca macar sa il avertizeze. Mi-am luat in primire biroul, computerul si alte alea si eram curioasa sa o intalnesc pe viitoarea fosta sefa. Nu am avut ocazia asta decat dupa vreo 4 zile, cand s-a intors de la Geneva si Basel, unde a fost plecata in interes de serviciu. Intre timp am studiat putin numerele anterioare ale revistei, i-am citit editorialele si articolele si mi-a placut ce am vazut. Am presupus ca e vreo scorpie cu care lumea nu se intelege pe-acolo si asta e motivul pentru care vor sa scape de ea, pentru ca de competenta…era cat se poate de competenta.
Svetlana Carstean
Un om minunat. Un fel de Mesterul Manole cu cearcane adanci de oboseala muncii de redactor-sef indeplinita exemplar. O femeie imbracata cu gust, fara sofisticarii penibile si mama singura a unui baietel de o frumusete si cumintenie rara. Singurul mare defect, ca sef, era ca nu putea tuna si fulgera la subalterni. Prefera sa ia castanele de la sefi pentru toate greselile subalternilor fara a le da mai departe. O artista care stie ca Dumnezeu exista. Un om autentic. De cand am inteles asta, am inceput programul de plans acasa pentru nedreptatea care avea sa i se intample. Din pacate, asa-zisele mele principii morale m-au impiedicat sa-i spun adevarul. Doar era un SECRET care imi fusese incredintat, nu era deontologic sa ma apuc sa-i spun. De fapt am fost o LASA, ca si angajatorii mei! Singurul lucru bun pe care am putut sa il fac pentru ea a fost sa merg la biserica si sa ma rog sa aiba Dumnezeu grija de ea.
Dumnezeu exista
La sfarsitul lunii, dupa ce revista a fost incheiata si a plecat la tipar, Svetlana si-a dat demisia. Faptele s-au petrecut discret fara valuri multe de nici o parte. Si ea era curtata de alte publicatii, de mai mult timp si a refuzat toate ofertele de pana atunci pentru ca iubea aceasta revista. A fost, se pare, cea mai longeviva in aceasta functie dintre toti redactorii sefi de pana atunci (6 luni). Dumnezeu a vrut ca ea sa primeasca o propunere din partea unei reviste pe care se pare ca nu a avut cum sa o refuze. Cazul tipic de “la asa ceva e imposibil sa spui nu”. S-a dus sa anunte ca va pleca si… surpriza! Seful cel mare i-a zis: “Vai, dar poti sa pleci de azi, nu e nevoie sa ne dai un preaviz”! Poate ca lucrurile s-ar fi rezolvat ideal daca nu se gasea un “binevoitor” care sa-i faca marturisiri complete despre cum urma ea sa fie data afara chiar in ziua cu pricina. Trauma a fost de proportii. Nu s-a putut impiedica sa-si imagineze ce ar fi urmat daca nu ar fi avut o alternativa. Si intrebarea inca imi staruie in minte: Cum e posibil sa lasi pe drumuri o femeie care isi creste singura un copil si care a muncit 6 luni, cu toata fiinta ei, pana la epuizare, pentru o revista care astazi este apreciata ca fiind cea mai buna revista de lux din Romania? Spun si subliniez, ASTAZI, pentru ca maine se vor prinde pana si prostii ca Luxury a devenit o publicatie unde cuvantul “lux” ramane pentru alte publicatii.
Pleaca artistii, vin mercenarii
Asta se intampla Luni 5 mai 2008, imediat dupa sarbatorile pascale. In acea zi Svetlana pleca (si, culmea, inainte de vacanta de Pasti plecasera si doi dintre redactori, al treilea fiind eu – ultimul mohican), iar la biroul unuia dintre colegi deja se instalase noul redactor-sef Virginia Lupulescu, pe care o voi alinta in continuare “Ciumafaua”. Ca sa nu fie biroul descurajant de gol, l-au mutat din biroul de jos pe asa-zisul PR Razvan Dinu, pe care il voi numi in continuare “Lingaul”. Ne-am apucat de treaba in noua formula. In rastimpuri apareau prin redactie tot felul de prietene ale ciumafalei, vizitand ca la muzeu locatia si spunand pline de incantare ca le place mobilierul. Ma simteam cumva izolata in coltul meu, privind la scenele demne de o agentie imobiliara avantata in vizionari. Un vanticel rece imi infiora cel de-al saselea simt spunandu-mi ca postul meu e vanat de amicele ciumafalei. Nu m-am inselat. Curand au inceput sa apara betele in roate.
Cand seful nu te iubeste
”Sefa” imi cerea lista cu subiecte pentru numarul urmator, dar unele dintre ele luau calea catre colaboratori. I-am propus sa scriu despre o actrita pe care eu personal o consider o icoana a feminitatii si elegantei, Audrey Hepburn. Raspunsul a fost “nu, imaginea ei a fost prea uzitata de alte publicatii”. Am spus ok. Ghiciti cine este pe coperta Luxury a numarului de iulie-august?!? Ok, nu trebuie sa cumparati revista pentru asta, este Audrey Hepburn! Dar acum, ghiciti cine a scris povestea ei?!? Nu, nu eu. Ciumafaua! Putea fi o intamplare, dar faptul ca o anunt ca voi scrie despre un tren de lux, ma lasa sa ma documentez o saptamana, sa fac rost de poze superbe (gratis), iar cand ii dau scris in mail propunerea de subiecte pentru sumarul de septembrie… ma anunta ca un colaborator s-a anuntat ca va scrie despre acest subiect inca de la sfarsitul lunii mai… ? Ok, poate fi adevarat, m-am oferit chiar sa ii dau pozele. Intrebarea legitima e: de ce m-a lasat sa ma documentez ca dementa o saptamana daca stia din mai cine va scrie articolul?? Nu-i bai, nu de subiecte duc eu lipsa. M-am reorientat rapid, dar de data aceasta am devenit sceptica. Paradoxul este ca eu ma temeam ca imi va fura subiectele ca sa le dea colaboratorilor ei, dar pe de alta parte eram obligata sa-i dau subiectele pentru sumar. Asta e o dulce razgaiala, nu poate sa-mi sece izvorul subiectelor cu una cu doua, pentru ca am prieteni tineri si isteti, care la o bere imi gasesc altele bestiale (multumesc Marius, multumesc si sotului meu tanar, frumos si destept!).
Cand seful te saboteza
Problema mai grava a fost ca s-a prins ca nu ma pot concentra sa redactez textele in galagie (cand scriu, textul de obicei imi curge in minte fluid si legat, dar trebuie sa fie liniste) si ciumafaua a apelat la o metoda care m-a panicat: a pus muzica si a chemat colegele volubile si vorbarete de la “vanzari” la noi in birou. Astfel m-am vazut nevoita sa scriu acasa, noaptea pana la 04.00, ca sa imi respect deadline-urile. Nici asta nu ar fi fost mortal, cu toate ca eram cam verde la fata a doua zi la munca… dar macar aveam satisfactia ca mi-am facut temele. Lovitura sub centura a fost ca atunci cand revista a plecat la tipar, dupa ce imi verificasem de nenumarate ori textele puse in pagina, m-am trezit cu articolele tiparite cu modificari facute de ea in lipsa mea: taiate toate pasajele artistice, repaginat pe mai putin spatiu, cu greseli de continut. Auci! Aici deja a reusit sa ma atinga la coarda sensibila. Textul unui redactor este o creatie care are drepturi si reposabilitati! In sedinta am fost certata pentru articolul “Bosendorfer, sunetul care te atinge” (cine este curios il poate citi pe blogul unui om pe care nu il cunosc, am dat peste el intamplator azi: http://azeemeterodoxul.wordpress.com/2008/06/15/luxury-bosendorfer-sunetul-care-te-atinge/ ) era inghesuit pe 3 pagini, in conditiile in care eu il concepusem pe 4! Am incercat sa ma disculp fara sa arat cu degetul spre criminala. A tacut ca un rahat plouat. Nu si-a asumat nimic. Oricum revista era varza. Poze de proasta calitate platite cu muuulti bani, subiecte jalnice pentru o publicatie de lux… Culmea tupeului in schimb (si aici nu am mai tacut) a fost ca mi-a zis ca vrea sa scriu mai mult, ca eu “o cost” (in conditiile in care eram SINGURUL redactor angajat si mai scriam si pentru alte publicatii ale trustului). La replica mea “tine cont de faptul ca eu mai scriu stiri si pentru 3 reviste ale trustului”, raspunsul a fost “asta nu e problema mea”! Cat despre salariul meu… era echivalentul unei poze cumparate de la o agentie!!!! Si nu cumpara una. Iar textele mele cu poze cu tot erau gratis, pentru ca intre timp faceam si munca de PR tinand legatura cu mari companii din lume, care imi furnizau informatii si poze! Poate acum, ca eu nu voi mai scrie la Luxury, vor intelege si cei din conducere ce inseamna costuri! Nu sunt rea, dar le-o doresc.
Am scris mai mult, am fost concediata!
Luna urmatoare m-a ajutat Dumnezeu si am am scris chiar mai mult decat mi-a cerut (20 de pagini). Am adus si doi clienti care au platit publicitate (nu-mi intra in atributii, dar sunt un om cunoscut in mediul lor de interes), eram incantata si asteptam un “bravo” din partea conducerii, mai ales ca nu am avut pretentii financiare pentru cei doi clienti, dar… sefa-ciumafa m-a chemat in biroul sefului cel mare si i-a spus ca ea nu se intelege cu mine. Ca nu poate comunica cu mine, ca simte ca sunt “intr-un glob de sticla si nu poate ajunge la mine”. Cel putin asta a spus de fata cu mine, ca ce i-a spus pana sa ma cheme… nu stiu. Cert e ca omul ala, (un copil in ghete prea mari pentru el) mi-a cerut sa-mi dau demisia incepand discursul cu: “eu nu am ce sa-ti reprosez, dar daca sefa ta directa… bla-bla-bla… noi avem incredere in opinia ei… bla-bla-bla”. Pur si simplu am ramas masca! L-am intrebat daca stie ce am lucrat eu luna aia. A dat-o-n balbaiala si apoi in balarii. Sunt un om autentic, spontan si imi asum orice reactie. Am spus singurul lucru care mi-a venit in minte: “Draga Virginia, sa-ti dea Dumnezeu sa intalnesti in viata numai oameni ca tine! Sa ai parte de ajutor de acum inainte atat cat am avut eu de la tine, nu mai mult nu mai putin. Exact dupa ocaua ta sa iti iei plata”! S-a gonflat seful, ca ce limbaj de mahala! Oare? Daca e asa o valoare, de ce se teme sa intalneasca oamani ca ea? Am convenit sa imi plateasca salariul pe luna intreaga (eram in adata de 11 iulie) , iar eu sa scriu de acasa textele pentru luna septembrie. Pe undeva ma bucuram ca plec din mediul ala de lingai stricati, dar apoi am dat cateva telefoane (Svetlanei, sotului meu…) si m-am trezit la realitate. In naivitatea mea, chiar credeam ca oamenii sunt onesti, ca imi voi lua salariul, dar am aflat de la Svetlana ca ei i-a retinut din salariu 20 de milioane pentru diverse motive. Ulterior, intr-o altercatie, seful mi-a zis ca o sa-mi plateasca doar banii de pe cartea de munca, adica un sfert din bani, restul fiind pe drepturi de autor!!! Asa ca la insistentele sotului meu (om dintr-o bucata) i-am lasat pe ei sa ma dea afara, urmand demersul legal. Cum motive nu aveau… a urmat o serie de minciuni insirate pe hartie de catre o “comisie de disciplina” formata din persecutorii mei. Sunt chiar curioasa cum vor dovedi ineptiile alea amatoricesti in instanta. Certe este ca cele 2 saptamani care au urmat au fost cele mai frumoase zile din viata la acel loc de munca. In ciuda represaliilor (mi-au taiat accesul la server, mi-au restrictionat telefonul, mi-au dezinstalat messengerul si mi-au bagat sub nas tot felul de hartii aberante la semnat, pe care , evident, nu le-am semnat) mi-am recapatat demnitatea umana. Stiu ca exista legi si, mai presus de toate, exista Dumnezeu.
Sfaturile pentru cei care patesc ca mine sunt putin mai jos, dupa anuntul trist care urmeaza.
Bref
ACUM 5 MINUTE AM PRIMIT UN APEL TELEFONIC. AM AFLAT CA UNUL DINTRE PRIETENII MEI ARE LEUCEMIE! ESTE UN BARBAT DE 32 DE ANI CARE ISI CRESTE SINGUR FETITA DE 5 ANI PENTRU CA FOSTA LUI SOTIE S-A INDRAGOSTIT DE UN TIP CU 12 ANI MAI TANAR DECAT EA, A FUGIT DE ACASA SI A FACUT UN BEBE CU NOUL BARBAT. NU E DE CONDAMNAT, VIATA E INTORTOCHEATA SI NU STIM NOI CAILE DOMNULUI. DAR INCA PARE DE NEINTELES SI PARE O NEDREPTATE CA UN OM SA MOARA LA 32 DE ANI IN CONDITIILE IN CARE MAI ARE TREABA PE PAMANT. ARE GRUPA SANGUINA B III SI ARE NEVOIE DE SANGE.
NU MAI AM TIMP SA SCRIU DESPRE CIUMAFAUA CARE A REUSIT SA MA LASE FARA LOC DE MUNCA, E MULT PREA NEIMPORTANTA FATA DE LUCRURILE GRAVE CARE SE INTAMPLA IN JURUL NOSTRU. POATE O SA VA POVESTESC ALTA DATA. PANA ATUNCI VA ROG PE CEI CARE POPOSITI PE ACEST BLOG, INTAMPLATOR SAU NU, SA LASATI UN MESAJ DACA PUTETI SA DONATI SANGE DE ORICE GRUPA PENTRU ACEST OM. DUMNEZEU SA NE AJUTE PE TOTI.
Hai odata! cu noul blog, nu mai scrie aici
Pentru noul blog am informatii mai ne-intime, de interes public. Multumesc de brânci!
Draga Igalis, iti asteni cu atata maiestrie cuvintele. E o placere sa te citesc! Fa-o mai des, te rog.
La portile din rasarit ale Uniunii Europene scara valorilor morale este aproape total rasturnata ,oameni de calitate sunt luati in deradere de toate scursurile altoite cu sange tiganesc care nu au nimic Dumnezeiesc nimic sfant sau onorant ,din pacate numarul “ligailor” din Romania cunoaste o remarcabila evolutie poate nu geometrica dar cu singuranta aritmetica ,poate ai intalnit prea multe personaje asemanatoare unui Breguet fals .
Nu stiu daca ai studii de ‘Psihologie” dar ai un talent in a descrie diferite personaje .Este absolut obligatoriu sa scrii cel putin o carte ,ai talent si ar fii mare pacat sa nu lasi rodul minti tale sa glasueasca peste veacuri.
Multumesc pentru cuvintele frumoase. Am studii de psihologie, dar ma bazez mai mult pe intuitie.
Cea mai mare dorinta actuala este sa castig la loto atat de mult incat sa nu mai fiu vreodata nevoita sa lucrez pentru bani. As lucra gratis, dar numai acolo unde munca mea ar fi apreciata si m-as dedica celor care au cu adevarat nevoie de ajutor.
Sunt un coleg “de suferinta”. Am avut-o sefa pe ciumafaie vreo 1 an la The One. Pana cand si pe mine m-a dat afara tot din niste motive inventate. Dar tu esti blanda cu ea. Eu consider ca e o idioata patent. Pe langa faptul ca profesional era varza cu carne. Era cel mai rau tip de sef. Cel care nu stia ce vrea, dar avea si impresia ca stie. Ca sa iti dau un singur exemplu, avea biroul cam la jumate de metru de al meu si imi trimitea mailuri. Oricum, pentru mine datul ei afara a fost un sut in fund dar un imens pas inainte. Si, era cat pe ce sa lucrez si eu la Luxury. Chiar inainte de a fi lansata am vorbit cu Doru Iftime (pe atunci lucra pe acolo). Ei cautau un om sa stie InDesign, si eu pe atunci stiam doar Quark. Dar, cred ca a fost mana lui Dumnezeu ca nu am ajuns acolo. Din ce povestesti, era mai rau ca la The One.
Mari succese iti doresc in continuare, si daca i-ai dat in judecata, sa iti ajute Dumnezeu.
P.S. La The One a adus-o o tipa, Viky care era prietena fostului patron al revistei. Si la momentul cand revista a fost cumparata de Publimedia, ciumafaia a facut tot posibilul sa o sape pana cand tipa s-a carat de tot.
Eu ma mir ca astfel de oameni nu numai ca exista, dar mai au si succes. Ma intreb ce Doamne iarta-ma o fi vazut sefimea de la Luxury la ea de au adus-o? Dar, e ca in legea aia a lui Murphy: cine nu stie face, cine nu stie sa faca invata pe altii sa faca si cine nu stie nici una nici alta conduce…
Sa spun ca ma bucur ca cineva confirma rautatea celei care m-a lasat fara serviciu? Nu, nu ma bucur si imi pare rau ca mai sunt si alte victime ale unei frustrate incompetente.
Dar… Dupa cum spuneam, Dumnezeu nu doarme si ma bucur sa descopar ca sutul in fund inseamna progres. Iata suntem 3, eu, tu si Svetlana am fost goniti dintr-un mediu “toxic” si acum respiram aerul curat al unor redactii care chiar reunesc oameni care vor sa munceasca bine si frumos IMPREUNA.
Ma baintuie o singura intrebare: De ce a plecat de la Luxury directorul de dezvoltare (cea care m-a angajat pe mine si a adus-o si pe ciumafa trei saptamani mai tarziu) la numai o luna dupa ce am trecut eu prin tot circul? Oare ciumafaua a muscat mana care a hranit-o? Aflu de la tine ca nu ar fi singurul caz cand sapa la radacina persoane care i-au facut bine. Daca e asa, imi pare rau pentru Viky, imi pare rau pentru Roxana…
Ai facut bine ca nu te-ai dus ca “material uman de rulaj pe banda” la LUXURY. Acolo nu rezista nimeni mai mult de 2-3 luni. Trauma nu este de neglijat, pentru ca eu nici acum nu inteleg cum a fost posibil sa fiu data afara dupa ce mi-am facut treaba exemplar, muncind pentru revista asta si ziua si noaptea. Inca sunt marcata.
Da, i-am dat in judecata. Pe 2 octombrie am primul termen si m-as bucura sa stiu ca cineva “imi tine pumnii”. Deja am devenit paranoica, nu mai am incredere nici in propria avocata! Multa marsavie pe lume!
hello igalis
ne-am cunoscut la trustul ala de kkt. cunosc povestea ta ft bine regret cele intamplate tie. problema cu directorul de dezv care te-a angajat, ea chiar n-are nicio vina. virginia te-a lucrat si dir de dezv n-a avut incotro pt ca l-a avut si pe idiotulk ala de leon de partea ei. dir de dezv a fost dat afara intrre timp pt ca s-a adus o noua echipa manageriala. unul pe functia de director general (un tip care n-a rezistat nicaieri mai mult de 1 an de zile… eu am auzit numai lucruri in neregula) iar ca dir de vanzari pe unul de la zapp, un fost key account la zapp. si il pune dir de vanzari. ma rog, idiot la maxim. intre timp au mai plecat 2 insi de acolo (vanzatori cu experienta cat carul). motivul principal? s-a suparat patronul ca nu s-a facut targetul si a considerat ca tot departamentul de vanzari sa nu primeasca decat 1/2 salariu. ceea ce este INCREDIBIL!!! pe ambii vanzatori a inceput sa-i manance in piata ca n-au facut nimic, ca au furat bani si acte. ma rog. cum a fost la proces? daca vrei sa te sustin (martor) te rog sa-mi spui…
astept vesti de la tine….
Draga Gigi,
Stiu cine esti si iti multumesc mult ca imi stai alaturi si acum. Daca oamenilor de la vanzari li s-a taiat jumatate din salariu… este un abuz! Ar fi o solutie legala pe care o arata chiar codul muncii. Nu are NIMENI voie sa taie din salariul angajatilor mai mult de 10% si numai in cazuri exceptionale! Dar cum la Luxury nimic nu pare sa fie in buna randuiala, presupun ca si ei (oamenii de la vanzari) au pe cartea de munca un salariu de cacao (minim) iar restul sunt pe colaborare sau drepturi de autor. In cazul acesta nu se mai considera conflict de munca, ci este un proces civil. Adica te costa mult mai mult pentru ca trebuie sa depui taxa de timbru, la valoarea pe care o soliciti.
A stiut conducerea cum sa se puna la adapost cu banii. Dar eu nu ma las. Am incercat pe cale amiabila sa imi recuperez banii pe drepturile de autor pentru ultima luna lucrata, dar tacerea sefului… e de aur (crede el).
Nici nu am nevoie de raspunsul lui, pentru ca de fapt mi-a adus un prejudiciu muuult mai mare. In contractul de munca e stipulat ca nu am voie sa scriu pe aceleasi subiecte (audio-video, comunicatii, foto, lux) timp de 6 luni. Pe chestia asta eu am pierdut 5.000 de euro! Un prejudiciu pe care il voi adauga in instanta la suma pe care mi-a oprit-o.
Adica: dupa ce ca ma da afara abuziv, ma tzepuieste la bani pe luna in care am muncit de mi-au sarit ochii, mi-am stricat concediul, mi-a desfacut contractul de munca cu tinichiaua de coada (motive de indisciplina)… nici nu mai pot sa-mi castig painea!!!
Oare nu ii e frica de Dumnezeu?
Da, am nevoie de un martor, pentru ca am fost acuzata ca m-am purtat urat cu colegii de la vanzari, ca am lipsit nemotivat in mod repetat, ca aveam o atitudine necolegiala si limbaj de mahala… Tu chiar stii adevarul, asa ca am nevoie de cineva care sa aiba curaj sa-l spuna. Iti multumesc, azi mi-ai facut o bucurie!
Am mailul tau, iti voi scrie direct.
pai ti-a facut un bine pana la urma, nu?
scrii ca stii sa faci rost de publicitate, scrii (compui) nemaipomenit de frumos – sunt atatea milioane de oameni care recunosc asta.
atunci de ce sa lucrezi intr-un mediu care ti-a fost atat de ostil?
si ce specialista femeia aia (ciumafaia), de a reusit sa coalizeze pe toata lumea impotriva ta!
lingaul creca voia sa puna (cel putin) mana pe sotul tau, tanar model in afirmare.
deci fii fericita ca ai scapat de acolo!
pupici dulci sotului !
Gabriela ….si diversi altii domni care scriu pe acest blog, imi pare rau daca experienta ta la Luxury a fost doar inca o rubrica in cartea ta de munca.
Eu am lucrat la MTR Press pentru 7 ani si in ceea ce ma priveste pe mine, a fost o experienta placuta. Bineinteles ca orice despartire necesara, chiar daca este necesara, este mai putin placuta.
Eu am lucrat direct cu patronul firmei, un baiat destept care impreuna cu mana de echipa care eram, am ajuns sa punem pe roate cum am putut mai multe reviste…a.i. astazi ai pe piata si Revista LUXURY.
Despre Leon Arhire eu nu pot avea decat cuvinte de laude, omul stie sa lucreze cu oamenii, din echipele de la Oradea, de-a lungul anilor au migrat la alte companii foarte putine persoane, iar o mare parte din personal a ramas fidela publicatiilor pentru care lucrau. O dovada clara am fost chiar eu, nu m-am clintit 7 ani.
Probabil ca te intrebi de ce nu mai sunt dupa 7 ani…ei bine….am considerat ca pot incerca sa ma desprind spre un business propriu, care avea nevoie de mine, caci eu eram creatorul businessului meu.
Despre Svetlana Carstean, jos palaria, una dintre cele mai profesioniste persoane care au cladit la aceasta revista. Muncitoare si doamna in adevaratul sens al cuvantului!
Este inadmisibil ca sefa ta sa isi asume subiecte pe care tu le redactezi, acest lucru este incontestabil. Oricum, parerea mea este clara: The One este o revista considerata buna pentru ca are suport Pro TV in spate si are intr-adevar o mare vedeta in fata Andreea Esca, despre care am auzit ca intr-adevar s-a implicat foart mult in revista, ducandu-se chiar sa prezinte revista la clienti importanti de advertising. Nu o cunosc personal pe aceasta doamna, deci nu as vrea sa ma pronunt asupra ei.
Cert este ca acum nu cred ca ar fi bine sa generalizam un caz. Daca sefa ta avea pata pusa pe tine, era mai bine sa incerce sa si-o spele cu Ariel. Daca nu a reusit, inseamna ca are probleme grave. Oricum, imaginea de Diavol care se imbraca de la Prada, cand ele se imbraca de fapt din Europa, nu prea tine la MTR Press, mai cunosc un exemplar care dupa ce a vazut de multe ori filmul asta, si-a frant gatul singurica.
Lucram cu oameni si este un business facut de oameni, de sentimente si de implicare, si cum sentimentele dau nastere pana la urma acestui business, oamenii sunt pe primul loc, ei conteaza. Virginia, inainte sa te plangi, invata sa repari greseala colegului tau si dupa ce il inveti, ii poti pretinde sa faca ca tine, dar ca sa te stimeze, castiga-i stima.
Cert este ca in momentul de fata la MTR press atat la Oradea cat si la Bucuresti sunt niste colegi foarte ok. Compania aceasta are un patron cu care se poate discuta si care pe langa patron, iti poate fi si amic. Eu nu am de ce sa ma plang, am si muncit, am si produs bani, dar am si invatat si m-am plimbat in lume cu diverse ocazii. Si directorul general este o persoana marcanta in domeniul top managementului si este un tip extrem de ok, pe care imi pare rau ca nu l-am mai prins.
Eu va recomand sa creditati aceasta companie totusi, eu am plecat de la o multinationala de la Ringier pe vremea cand eram un copil si am devenit barbat la MTR Press.
Iar daca aveti o problema cu superiorul discutati problema cu patronul, pana la urma si el decide, si are interesul ca businessul sa ii mearga perfect.
Zi cu spor tuturor.
Imi pare rau, dar ma vad nevoita sa-l contrazic pe Alex. Eu nu voi credita niciodata compania MTR, asa cum nici pe seful ei, Leon, nici pe dir. de dezv. – Roxana- nici pe Virginia, nici pe Razvan si nici pe Cristina nu-i voi credita vreodata.
Sunt niste persoane slab pregatite dpdv profesional care se tin cu ambele maini de scaun pentru ca le este frica sa nu cada de pe el.
MTR exista acum doar pentru ca a avut noroc de oameni pasionati de ceea ce fac si fiecare dintre ei a pus cate o “caramida” nicidecum pentru ca a avut la baza o strategie sau un plan de afaceri.
Am lucrat aproximativ 11 luni cu ei si mi-a fost mai mult decat suficient. In redactia Luxury am lucrat cu 4 redactori sefi, trei barbati si o super-femeie, Svetlana.
Toate cele trei redactii (schimbate in perioada asta), au depus si suflet si efort ca revista sa fie una foarte buna… nu au primit niciodata un “multumesc” sau macar “a iesit ok”.
In pragul sarbatorilor de iarna – decembrie 2007- atunci cand oamenii ciocnesc sampanie, fac bilanturi, isi ureaza numai de bine, isi fac planuri si strategii pentru anul urmator, Leon facea restructurari si negocia cu oamenii din redactie daca acestia isi vor lua sau nu salariul intreg pe luna decembrie. In tot acest timp nimeni nu avea puterea sa-i spuna nimic, ne era greata.
Imi pare foarte rau ca nu am timp sa pot scrie mult mai mult, dar promit ca voi reveni si voi scrie tot ce am trait acolo in acea perioada.
Felicitari Igalis!
Cred ca am auzit de povestea ta de la Svetlana. Poate fac o confuzie, dar mi-a spus despre o fata careia i s-a cerut demisia inainte de Craiun. In aprilie, inca era consternata de tot incidentul asta, mai ales ca a incercat sa intervina pentru ea. Din pacate rezultatul a fost ca si-a atras ura conducerii si ulterior a avut aceeasi soarta. Astazi o sa postez ceva pentru oamenii ca tine, mine si Svetlana.
Cu respect,
Igalis
hello there,
ce-ai mai facut cu procesul???
vreau sa-ti spun ca intre timp s-au mai intamplat ft multe la mtr.
nu pot sa-ti povestesc acum dar iti promit ca, cu proxima ocazie o voi face cu cea mai mare placere.
apropos, da-mi te rog pe mail nr tau de tel
Draga Gigi,
Verifica-ti mailul.