Sunt in sevraaaaj si ma enerveaza filozofia de taraba

Dom’le acum 5 minute m-am enervat citind un pps d-ala cu dulcegarii zburatoare prin mailuri cu “da mai departe!” N-am retinut esenta, erau cateva adevaruri dureros de absolute de prin cartile lui Coelho, nici nu mi-am obosit neuronul  intrebandu-l daca o fi asa cum zice domnu’ (e clar ca asa e!), dar m-a zgariat pe cortex o expresie devenita cumva sablon: “Singuri ne nastem si singuri murim…” Unde ma-sa pe gheata ati vazut voi copil care sa se nasca singur? Nu era si ma-sa acolo? Dar armata aia de moase si asistente si doctori… aia-s nimeni? Apai la groapaaaa, nu mai zic. Catamai cardul de iubitori de tine si poftitori de coliva si chiolhanuri am vazut eu atarnand de cate un cosciug… pai era mortul singur???

Singuri ne nastem… si daca ar fi chiar asa si nu ar fi nici mama… nu ne-am târâ noi prin “cenusa imperiului” cautand radacini de copac sa papam sa crestem mari? Ce-i tampenia asta? Copilul, OMUL este un dependend de cand se naste si pana moare! De-aia am construit societati si ne supunem regulilor, ca sa nu ne expulzeze astia in jungla! Acolo vreau sa vad cat poate supravietui super-eroul OM. Daca ii iei hainutele plange! Ii e frigut si rusinica, ii vad hienele cocoselul!

Eu as pleca in jungla, ca nu cred ca e mai rau ca intre oameni, dar mi-e ca mor stupid, ciupita de vreun paianjen. Altfel… moaaama ce karate in gat dau la lei, tigri si crocodili!

Hai ca mi-au mai trecut nervii. De fapt a fost un puseu al sevrajului tabacic. Ma las de fumat si ma ia cu nervi. Ah, ce-mi vine sa ma duc la colt sa-mi iau tigaaaari! Ba nu ma duc!…. aaaahh, ce-mi vine sa fumeeeez! Nu mai scriu deocamdata. Ma duc sa ma cert in oglinda.

Lingău până la capăt

De fapt cine se aseamana se aduna! Dar pentru mine acest Razvan Dinu ramane monumentul linguseniei gretoase.

Ma intreb cum de unii oameni, care stiu sa dea asa de bine cu limba pe la fundul sefilor, sunt in stare si sa puna otrava in cafeaua colegilor…

O mostra de limba de Razvan Dinu pe fesele Virginiei Lupulescu:

Acum probabil isi lustruieste limba pentru urmatorul sef…

La baltă

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai… am aterizat şi noi la un grătar, la malul unei bălţi cunoscute de către pescarii amatori. Balta Cămineasca. Pe grătar au sfârâit câţiva peşti, dar erau aduşi de la hipermarket. Nu ştim la altii, că peste apă am văzut o tabără mai bine ancorată de undiţe, dar şi muntele de gunoi rămas în urma lor la ora închiderii. Noi ne-am luat săculeţul de gunoaie şi l-am îndesat în portbagaj. Curat am găsit, curat am lăsat şi natura ne-a răsplătit cu o tihnă cum rar poţi simţi în metropola în care locuim unii peste alţii.

 Balta Cămineasca se afla la 45 de km distanţă de Bucureşti pe direcţia Alexandria, via Ghimpaţi. Chiar la intrarea în comuna Ghimpaţi se face o intersecţie. Acolo apucaţi stânga şi după vreo 5 km se face un drum în dreapta, spre Cămineasca. Dupa ce strabateţi acest sat “virgin”, în zare se vede o pădure. O ocoliţi prin dreapta şi ajungeţi în acest loc pitoresc.

Nu o să vă povestesc despre momeli şi nici despre cât costă să stai cu undiţa în apă, ci despre liniştea şi pacea care domneste în jur. Din când în când, cucul vă numără anii de-i mai aveţi de trăit (mie mi-a cântat cam cu economie, trei!) şi vântul înfioară frunzişul. Drept e că am auzit şi un ATV, o manea razleaţă dintr-o Dacie care se căznea să urce dealul şi nişte glasuri voioase de campesinos plictisiţi de ei înşişi. Pe langă tabăra nostră a trecut chiar şi o motocicletă care urca în coastă prin pădurea rară, dar după viteza pe care o avea şi cositele blonde care fluturau din ţeasta pasagerei, am înteles că facea pe ea şi baiatul o impresiona ducând-o ca vântul şi ca gândul în vârful dealului la un pişu.

Ne-am uitat după casa de bilete pentru pescari, dar nevăzând nimic prin jur, am scos timizi o undiţa, i-am pus un pic de pâinică în cârlig şi am lansat-o în baltă. Ne-am pozat cu undiţa ca să facem impresie la nepoţi şi ne-am concentrat pe grătar.

Am degustat câte o bere, o cola, apă şi ce mai aveam prin dotare, apoi am lenevit pe scaune pliante, pat de campanie şi păturici. Niciun ţânţar nu a îndrăznit să ne tulbure hodina. Cum soarele se pitea pudic pe după nori am pus şamanul (avem noi unul în familie) să-l cheme. A ieşit dulce ca un copil auriu şi ne-a ţinut companie până la ora sa de culcare. Am pus şamanul să cheme şi peşti la undiţă, dar se cam ameţise de la bere şi îi mai era şi milă de ei, asa că nu ştiu ce vrăji a făcut dar au fugit ăia în capătul celalalt al bălţii. Ba nu, mai săreau din cand în când şi pe lângă undiţă şi ne făceau cu ochiul, ştrengăreşte. Ne-am entuziasmat, am mai lansat câteva pâinici la apă, dar până la ora înserării n-a gustat niciunul din bunătăţile din cârlig.

În ciuda faptului că şamanul muciucit cu bere comenta în barbă “v-am alungat peştii de la undiţă, că mi-e milă de ei”, omul cu pălărie a făcut o întelegere cu Universul şi cu mine: “dacă mă iubeşti o să prind un peşte!” Mă dădeam de ceasul morţii că eu îl iubesc, dar dacă şamanul i-a descântat să fugă… asta nu înseamnă că sentimentele mele nu sunt sincere. Ca să zic drept… chiar nu vedeam posibil să se prindă vreun nătăfleţ. La pâine? Cine mănâncă pâine goală când vis-a -vis se zvârcolesc râmele grase în cârlig?

Exact la ora închiderii, ne-am dus să strângem undiţa când…

Maaaamăăă, pradă!

Ne-am bucurat de parcă prinsesem peştişorul de aur! L-am pupat cu toţii în bot şi l-am eliberat cu delicateţe. După asta ne-am adus aminte că nu ne-am pus dorinţe… Dar Universul ştie, iar una dintre dorinţe deja ni se îndeplinise: Să fie peştele liber şi fericit în balta care ne-a dat atâta tihnă şi armonie cu natura!

P.S.  Îi rog pe cei care vor merge în acest loc, inspiraţi fiind de cele ce le-am scris, să ia un sac mare de gunoi şi la sfârşitul distracţiei să ducă cu maşina resturile până la un container. Aşa ne vom bucura cu toţii de frumuseţea unei naturi care atunci când este respectată ne iubeşte şi ne răsfaţă. 

Concedierea abuziva – epilog

Acum aproape un an publicam intamplarea reala in care am fost concediata abuziv de la trustul de presa la care lucram. Pentru cei curiosi: “Luxul de a fi artist” si  “Sefii abuzeaza, angajatii se pupun din nestiinta”.

Spuneam atunci ca nu sunt procesomana, ca habar nu am sa-mi completez formularele pentru Administratia Financiara, ca nu sunt genul de om care isi cunoaste drepturile. Dar nevoia te invata. Si acum simt sa impartasesc cu toti cei care au nevoie de un sfat.

Ceea ce urmeaza sa scriu e de natura sa-i incurajeze pe toti aceia care tac si inghit, muncesc cu disperarea omului care are cheltuieli greu de acoperit, iar sefii stiu lucrul asta si incalca o lege SCRISA in Codul Muncii: Angajatii au dreptul la respect si la buna credinta din partea angajatorului.

Nici la cel de-al doilea loc de munca n-am intalnit respect, dar din punct de vedere legal, angajatorul de-al doilea era pus la adapost de acelasi sistem de salarizare ca si in cazul precedent. Minimum pe cartea de munca, restul pe drepturi de autor. In ultimele doua luni nu am mai vazut onorariul de pe contractul de drepturi de autor.  Pentru ca eram spitalizata (am pierdut sarcina la 5 luni si jumatate), in luna urmatoare am primit doar 380 de lei din suma la care ma asteptam (85% din 500 euro = 425 euro = 1700 lei).

Am cerut explicatii si le-am primit. 380 de lei inseamna 85% din salariul de pe cartea de munca. Mi s-a parut josnic din punct de vedere uman, mai ales ca, in concediul medical, am scris de acasa si mi-am predat textele. Luna urmatoare am fost in preaviz (perfect legal), m-am prezentat la seviciu zilnic si am stat 9 ore conform regulamentului. Dar nu mi s-a dat nimic de lucru, astfel ca la finalul lunii si al angajarii mele in acest trust am primit doar 540 de lei.

Si acum ma intreb daca oamenii care au decis asta nu se tem ca intr-o buna zi vor trece prin ce am trecut eu. Daca vor fi mai linistiti decat sunt eu acum, dupa ce am pierdut copilul, am cheltuit sume imense pentru analize medicale si doctori, m-am inglodat in datorii, iar singura speranta a mea era venitul din munca cinstita. Las totul in seama lui Dumnezeu, pentru ca de procese nu mai am nici chef, nici motive solide. Au actionat dupa litera legii, nu am ce sa le reprosez, dar din punct de vedere uman?

Eu nu am cersit acel salariu, ci am cerut sa mi se dea de lucru!

Revin la povestea anterioara, la trustul care m-a concediat dupa ce m-a muncit ca pe hotii de cai timp de 3 luni, iar in periaoada renegocierii, m-am trezit ca imi cer demisia. Pe aceia chiar i-am dat in judecata pentru felul mitocanesc in care au abuzat de mine, au mintit si m-au denigrat. Si m-a mai intaratat ceva: Nici acestia nu mi-au platit in ultima luna de lucru drepturile de autor. Problema lor e ca mi-au publicat textul! Pentru asta e nevoie de alt fel de proces, unde costurile sunt mai mari. Dar nu cred ca e timpul pierdut. Ii voi actiona in judecata dupa ce imi voi recupera toate salariile indexate (alea mici asa cum sunt ele pe cartea de munca) si voi cere sa mi se plateasca retroactiv drepturile de autor.

Vestea buna, incurajanta pentru cei care patimesc ca mine, este ca azi mi-a parvenit prin posta sentinta!

Tribunalul hotaraste:

” Anuleaza decizia de concediere emisa de intimata (angajator n.a.).

Dispune reintegrarea contestatoarei in postul si functia detinuta anterior concedierii.

Obliga intimata la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii si pana la data reintegrarii efective.

Obliga intimata la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecata.

Cu recurs in 10 zile de la comunicare”

Despre recurs… Ma indoiesc ca vor fi atat de fraieri incat sa faca recurs. Nu au nicio sansa! Si timpul ar curge in favoarea mea, pentru ca salariile se aduna pana la plata finala. O fi si asta un mod de a trai linistit fara sefi, fara stres si fara munca!

Deci, iata oameni buni ca justitie se face! Important e sa va informati din Codul Muncii si sa aveti un avocat bun, asa cum am eu.

Multumiri speciale Doamnei Avocat Raluca Modan, care e o femeie de iubit si un avocat de exceptie!

Jurnal trist

Ma doare! Doare prea tare acum ca sa ma pot exprima.

NICHITA

La numai 5 luni si jumatate de viata intrauterina, mi-a dat o lectie de forta si tarie, de iubire si generozitate. La cumpana dintre luni, exact la ora 00.30, cand fila calendarului lasa sa cada ianuarie in trecut, “garsoniera” lui Nichita a cedat! Medical se numeste ca mi s-au rupt mebranele si am pierdut tot lichidul amniotic. Eram in spital. S-a intervenit imediat, cu multa bunavointa si pricepere. Am fost intrebata printre hohotele mele de plans daca sunt constienta ca nu mai e nimic de facut si daca sunt de acord sa mi se scoata firul de cerclaj. Cand am spus da mi s-a sfasiat inima. Stiam ca il condamn definitiv la moarte. Dar stiam si ca minunea ca un copil sa supravietuiasca intr-un uter uscat inca nu a facut-o Dumnezeu nimanui. Am ales sa nu risc ca uterul sa se sfasie in timpul cand contractiile aveau sa apara.

Nichita vine din grecescul NIKE

Nike inseamna victorie. Am ales acest nume din motive descrise in postul de mai jos. NICHTA a fost un biruitor? Inca nu inteleg. Sunt prea adanci tainele Domnului, dar cu siguranta a fost un mare luptator. Dupa o noapte intreaga, contractiile nu aparusera, in schimb Nichita dadea semne ca e viu. Dimineata mi s-a propus sa accept injectia de dilatare si perfuzia pentru stimulare a contractiilor.  Medicii si-au facut datoria mai mult decat corect explicandu-mi toate perspectevele si lasandu-ma sa inteleg ca nu exista NICIO sansa.

09.02.09

Nu am avut dispozitie sa scriu nimic in ultima vreme.

Nichita e inger. L-am nascut pe data de 4 februarie si atunci am inteles ca minunile de la Dumnazeu sunt extrem de fine si greu de vazut, daca nu esti pregatit sa zici “faca-se voia ta”.

 

Eu am fost. Minunea a fost ca in ultima noapte bebe a facut un efort maxim si s-a intors din pozitie pelviana in pozitiae axiala, cu capusorul in sus si piciorusele in jos.

 

In dupa amiaza zilei de 4 am simtit cateva contractii usoare (erau primele dupa 4 zile de cand pierdusem apa)si am fugit pe masa doctoritei sa vada ce se intampla. Bebe scosese piciorusele prin col. D.na Doctor mi-a spus ca nu mai e nimic de sperat, ca e imposibil sa il mai tin o luna si jumatate. Avea toate sansele sa il nasc cu picioarele necrozate. Atunci am acceptat injectia de dilatare si perfuzia pentru contractii.

 

Am plans ca disperata ca i-am dat sentinta lui Nichita, dar intelegeam ca voia lui Dumnezeu a fost nu sa faca minunea de a duce inca o luna jumate o sarcina care nu mai avea lichid amniotic deloc, nici nu m-a pedepsit cu un copil handicapat, ci mi-a dat timp sa inteleg toate consecintele, mi-a aratat cat poate lupta cineva pentru viata lui, mi-a aratat cat m-a iubit acest bebelus incat cu mari eforturi s-a intors in burtica. Daca nu ar fi facut asta, ar fi trebuit sa mi se faca cezariana, iar consecintele… 2 ani nu as mai fi avut voie sa raman din nou insarcinata, probabil as fi intrat la menopauza inainte de a apuca sa fac alt copil.

 

Minunea cea mare a fost felul in care l-am nascut. Data trecuta am avut un travaliu de 24 de ore. 24 de ore in care nu am urlat din demnitate, dar aproape am indoit bara de la pat.

 

Asteptam in patul din salon durerile cu curaj dar cu inima cat un purice. Dupa primele 3 contractii, nu foarte dureroase, a iesit un piciorus! Am fugit iar la sala de tratament, asistentele au chemat-o pe doctorita mea, iar in 10 minute deja am putut sa-l vad si sa-l ating pe bebe. Restul au fost manevre medicale pentru placenta si alte alea, m-a durut mai putin decat moderat (sau nu mai tin eu minte…) Ma distragea imaginea lui Nichita. O frumusete de copil! Inalt, osatura perfecta, de atlet, umeri rotunzi si lati, maini inimaginabil de frumoase, cu degete lungi si unghii perfecte, pulpitele si sexul erau exact ca ale lui tati, nasucul era miiic si carn, ochii erau inchisi (nu mai traia), dar dupa marimea globilor oculari ar fi avut ochi maaari si probabil albastri (ca tati). Dar frumusetea statea in gratia intregului corp. Era superb si perfect dezvoltat.

 

Am luat decizia justa

 

Piciorusele erau vinete de la nivelul la care iesisera din uter si, dupa cat erau de umflate talpicile, imi dau seama ca a suferit din acea stransoare.

Totul s-a terminat in mai putin de o ora. Florin era la usa si a fost surprins sa ma vada in picioare si cu puiul in mana. A intrat in cabinet si l-a mangaiat si el. Mi-a spus… acum sunt si mai hotarat sa facem imediat copii dupa perioada de refacere. Acum vad ce copii frumosi putem face.

 

Mai plang. Uneori rad in hohote, alteori sunt senina si iubesc tot ce misca in jurul meu… e o stare amestecata. Florin e curajos si ma rasfata. Si el sufera, dar speranta ca peste 6 luni vom incerca din nou il face vesel si increzator. Deocamdata face eforturi financiare ca sa ma duca o saptamana in Olanda de ziua mea (20 februarie).

 

Viata e plina. Mergem in parcul Ioanid si ne bucuram de copiii altora. Nu ma doare ci ma umple de iubire pentru acest inger care a trait in mine 5 luni si jumatate.

Multumim Domnului pentru toate cate ni le da.

 

Spitalul Cantacuzino

 

P.S. Tot respectul si multumiri din inima personalului medical din spitalul Cantacuzino si in special doamnei Dr.Conferentiar Manuela Russu pentru daruirea cu care au incercat tot posibilul si imposibilul de a salva acest copil. Le multumesc si pentru blandetea cu care m-au tratat si sustinerea morala. Au avut un comportament impecabil! Spitalul Cantacuzino mi-a lasat o impresie de umanitate, noblete si curatenie. Cinste lor!

 

NICHITA

 

Nu este o pictura abstracta, este bebelusul nostru in “garsorniera” unde nimeni nu plateste chirie. In burta. Are 5 luni implinite si se va naste cu ajutorul lui Dumnezeu pe 12 iunie 2009.

Ne trateaza cu spatele pentru ca la penultima echografie am ras de el ca nu are chiloti si i se vedea oarece… ţâcă.

La ultima echo am zis de el ca e lenes, iar in urmatoarele secunde mi-a ars niste picioare de l-a busit rasul si pe medic. Ciudata senzatia. Karateka ma sutuia si il vedeam si la “televizor”! Deja este spectaculoasa tehnologia asta medicala, ma intreb cum o sa fie peste 20-25 de ani. Cum isi va vedea Nichita proprii viitori copii.

Numele ne influenteaza destinul

A, da, o sa il cheme Nichita pentru ca Sfantul mare mucenic Nichita Romanul se sarbatoreste pe 15 septembrie, data cununiei noastre si ziua conceptiei lui. Nike, in limba greaca inseamna victorie, iar Nichita inseamna biruitor.

Vizite din astral

Se spune ca sufletele viitorilor copii isi viziteaza parantii inainte de conceptie. Pe noi, Nichita ne-a vizitat cu 6 luni inainte de conceptie si apoi, chiar in luna septembrie, prin vise incredibil de reale. La prima vizita, am visat ca eram insarcinata si ca puteam sa-i disting corpul prin conturul burtii. Ma jucam cu el tragandu-l de picioruse si de manute. Eram tare fericita si amuzata ca in burta mea e un omulet. Al doitea vis era asemanator si tot insotit de o senzatie de fericire. Apoi, in stare de veghe, am gandit ca nu e bine sa crezi in vise si aratri decat daca visul apare de trei ori, asa ca- l-am invitat mental sa ma viziteze din nou ca sa pot crede. A venit si, de data aceasta, am reusit sa il si vad. Era blond, cu buze foarte senzuale (ca ale taticului lui) vesel si foarte pupacios. l-am intrebat daca e fetita sau baiat si mi-a raspuns: “sunt baietel”! Nu pot descrie in cuvinte cu ce senzatie de fericire si dor m-am trezit. Era o iubire imensa pentru un bebelus care ma vizita in vis.

In luna conceptiei am visat din nou. De data aceasta eram intr-o rezerva de spital cu inca o femeie si amandoua eram insarcinate. Ea avea o burta maaare si se vaita. Avea dureri de nastere. Burta mea era mica, dar simteam deslusit contururile bebelusului si o vaga durere de contractii. Eram bucuroasa si imi doream sa ma doara mai tare ca sa il nasc. I-am spus femeii de langa mine: “sa vezi tu ca o sa nastem amandoua odata”!

Urmatorul vis l-am avut dupa cateva zile. Eram tot burtoasa si simtem aceeasi durere vaga. M-am fortat un pic si l-am nascut extrem de repede. Apoi imaginile erau cu mine care vorbeam cu mai multi oameni si le spuneam cu multa bucurie:  “Incredibil, stiti cat de repede am nascut? In cateva secunde”! Iarasi m-am trezit cu senzatia aia de fericire plina de iubire si am ramas sub impresia visului tot restul zilei.

Sufletul viitorului copil asista la conceptie

Pe data de 15 septembrie 2008 dimineata, inainte de cafea, am facut ritualul zilnic si am dat cu limba pe testerul de fertilitate. Dupa cateva minute am privit prin micul microscop si am inceput sa rad, facand propuneri indecente sotului: “Ia uite ce jungla e aici, azi e cazul sa ne punem pe treaba”! Ne-am sarbatorit ziua de cununie cu o sticla de vin rosu si o friptura de vitel de lapte la cuptor, facuta cu multa arta de catre “capul familiei”. Restul nu mai povestesc.

Am auzit ca sufletelul viitorului copil asista si la conceptie. Ooo, sper ca si-a tinut manutele la ochi! Daca stiam… stingeam lumina. Se spune ca o mama simte. Da, nu stiu daca am simtit la propriu ceva, dar o anume intuitie m-a determinat sa refuz cu incapatanare orice tratament in urmatoarele 3 saptamani, cand aproape m-a rapus o raceala (gripa). M-am tratat cu ceai cald cu miere si lamaie. Nu am luat nici macar o pilula! Ma ceratau prietenii ca sunt inconstienta, iar eu le spuneam ca o gripa trece cu pastile in 7 zile, iar fara tratament, intr-o saptamana. Apoi am ajuns in a doua zi de intarziere. Am fugit la farmacie si am cumparat un test Barza. Asta faceam in fiecare luna intr-un entuziasm perpetuu, care se naruia fix in 3 minute de fiecare data. Acum, in ciuda faptului ca intuitia feminina ma facea sa imi zambesc cu subanteles -”stiu eu ce stiu”- in momentul in care am vazut cum devine roz ce-a de-a doua liniuta m-am facut ca racul la fata, am simtit cum incepe sa-mi pulseze sangele prin epiderma si, pana sa apuc sa-mi fac un plan de a-l instiinta pe tată, acesta a intrat peste mine in baie si m-a gasit prostita si fara reactie cu testul in mana. L-a privit si m-a intrebat ce inseamana asta. Am balmajit ceva ininteligibil, dar zambetul tamp de pe fata mea spunea explicit ca DA, O SA FIM PARINTI. Dupa atatea alarme false (lunar ma duceam la el cu replica “tati, tati, cred ca sunt insarcinata!”), bietul om aproape ca nu m-a mai crezut, nici cu testul in mana.

Cand vezi cu ochii tai…

Prima echografie am facut-o la vreo 6 saptamani iar bebeliciul nu era mai mare decat o boaba de fasole. Nu prea l-a convins pe “tati” ca e un copil acolo. La a doua am fost doar eu si am plans de emotie cand am vazut un bebelus burtos care dadea din maini si din picioare si care avea chiar si degete! I-am povestit lui tati, vreo 3 zile m-am smiorcait ca mi-e dor de bebe, ca vreau sa il vad iar la “televizor” (echo)! I-am aratat doua poze, dar nu erau foarte clare, iar impactul a fost mai slab decat la mine.

La cea de-a treia echografie (4D Doppler), cand aveam deja 4 luni si 6 zile, a asistat si tati, dar nu voia sa afle sexul copilului. Am rugat-o pe doamna dr. sa nu spuna cu voce tare daca distinge sexul bebelului, sa imi zica doar mie. Omul meu statea cu ochii pe ecran, dar nu intelegea toate amanuntele. Doctorita vede, exclama ceva, apoi isi aduce aminte ca taticul incapatanat nu vrea sa stie sexul, asa ca tace.

Eu ma chioram de mama focului intre picioarele copilului sa inteleg fara vorbe ce a vazut ea acolo. Nu am distins nimic. Ulterior, studiind DVD-ul cadru cu cadru am vazut clar obiectul masculinitatii. Intre timp aflam ca am colul deschis si lucrurile se precipita catre urgenta. Am plecat din cabinet uitand sa o intreb la ureche ce e bebele. M-am intors dupa 5 minute singura sa intreb. “E baiat”. M-am emotionat, de parca baiat mi-as fi dorit toata viata. Ma intorc pe hol la sotul meu, care avea ochii cam rosii si cu o voce gatuita de emotie si ingrijorare pentru colul meu deschis il aud: ” Baiatul lu’ tata!” M-a busit un ras in hohote: “de unde stii tu ma ce e?” Raspunsul m-a umplut de iubire si tandrete: “Un tata simte”!
Tuturor viitorelor mame le recomand sa isi ia sotii cu ele la toate echografiile. Vor vedea ca acestia devin mai mame decat ele. Taticilor le va fi dor zilnic, se vor simti importanti si responsabili si vor avea si mai multa grija de ele.

Cea mai recenta echografie

Am facut-o ieri, cand bebe intra in luna a 6-a. Si am aflat ca e bine, sanatos. Poza de mai sus simt sa o impartasesc cu voi, pentru ca pe mine si acum ma impresioneaza cat de OM este un bebelus inainte de a se naste. Aproape ca stii cum va arata ca adult! Structura osoasa este, clar, a taticului lui si medicul mi-a confirmat ca are o structura frumoasa. Poate data viitoare, la 22 de saptamani (pe 3 februarie) ne va onora si cu fata. Promitem sa fim intelegatori si sa nu mai radem de el ca e atat de mic si ca nu are cum sa-si puna chilotei pentru o poza decenta. Pana atunci, mami si tati il vor iubi cu dor si se vor bucura de toate ghionturile.

Numai Dumnezeu poate face asemenea minuni, pentru ca fara doar si poate conceptia, dezvoltarea si nasterea unui om este o minune.

Nu mor caii cand vor cainii

 

Nu sunt procesomana

Sunt genul de boema care nu-si declara veniturile pentru ca nu stie sa completeze acele formulare complicate, nu sunt in stare sa calculez restul cand fac cumparaturi si mai bine platesc cu cardul sau acord incredere vanzatoarei, nu verific corectitudinea facturilor pentru ca plec de la premisa ca lumea e cinstita, nu intorc pe toate fetele un contract inainte sa-l semnez… Deci nu sunt genul care sa cunoasca legile si sa isi caute de fiecare data dreptatea in justitie, dar de data aceasta am simtit ca indiferent cat m-as rupe de poezia vietii, merita sa pornesc un proces si sa merg cu el pana la CEDO daca va fi nevoie. De ce? Mi-am raspuns intuitiv si fara prea multa analiza: o fac pentru toti cei care au fost in situatia mea si au zis “lasa”…

Este razboiul meu cu cei fara Dumnezeu

Si eu puteam, lejer, sa zic “lasa”, pentru ca stiu ca dincolo de justitia omeneasca exista o justitie divina. Dar am plans pentru Svetlana, mi-a fost dor de colegii care au disparut odata cu ea, am stiut ca au mai existat si alte victime si am ajuns in situatia lor pregatita sufleteste sa nu cedez. Acum ii razbun pe toti! Stiu ca nu le e de mare folos, dar pentru mine e armata nevazuta care sta in spatele meu la bara, cand sunt in fata completului de judecata. Am o placere aproape masochista sa pierd timpul pe la tribunal, sa studiez legile, sa sfatuiesc pe altii si constat ca e bine si frumos sa fii procesoman. Cu cat minciunile lor sunt mai agresive, cu atat mai tare imi place sa ii demolez. NICI MACAR NU VREAU BANI! Vreau sa ma intorc pe postul meu si sa le stau ca un ghimpe in coaste facand-mi treaba exemplar! Si daca vor dori sa ma scoata iar vinovata de ceva, iar ii voi da in judecata!!! Si daca Virginia ma va trata din nou abuziv o s-o dau in judecata pentru discriminare rasiala. Numele meu e de ungur si asta ma indreptateste sa cred ca are ceva impotriva ungurilor, sau a blondelor, sau a femeilor inalte, sau… naiba stie de ce m-a persecutat.

Defaimarea se face cu un cuvant, reabilitarea cu 1000!

Urat din parea ei este ca si acum incearca sa ma denigreze inventand lucruri oribile despre mine. Culmea tupeului a fost ca a vrut sa intre cu un comentariu, in care ma facea drogata, chiar pe blogul meu! Intr-o buna zi o sa va vorbesc si voua despre turismul in Olanda, asa cum am povestit odata fetelor de la vanzari si a dedus ca sunt o drogata. Ma intreb de ce nu a zis si ca merg la prostituate, pentru ca si despre fetele din vitrina am povesit… Sau putea deduce ca sunt voyeur-ista pentru ca mi-au placut ferestrele fara perdele ale olandezilor! Mai putea zice ca sunt infractoare pentru ca am luat amenda 90 de euro ca am intors pe interzis! Ca sunt impotriva regimului olandez pentru ca le-am barfit aparatele de taxat (stupide) din parcari! Daca faptul ca am povestit cum arata un coffee shop sau un magazin de ciuperci a facut-o sa ma arate cu degetul la lume “drogata, drogata!” imi inchipui ca ar fi in stare si sa-mi trimita politia acasa sa-mi faca perchezitie! Poate asa as reusi sa mai adun probe pentru calomnie! Asta e Virginia, te baga in puscarie nevinovat si zambeste la tine binevoitoare si putin sasie. S-a suparat cand i-am zis “sa-ti dea Dumnezeu numai oameni ca tine!”, oare de ce?

Noi si ei

Am mai intalnit specia asta pe alocuri, dar la MTR diviziunea este inspaimantator de clara: oameni cu Dumnezeu, oameni ”devil” si cei care nu se baga! Oamenii cu Dumnezeu au cam plecat, asa ca au ramas doar celelalte doua categorii. Nu-i treaba noastra, dar deja se mananca intre ei… asa au disparut si dinozaurii

Raspuns pentru Virginica Ciumafa alias Lilishor cel mic si chior

Sau Marius pain in the ass… sau cate pseudonime si-o mai inventa ca sa intre sa imi spurce blogul.

Nu te mai obosi femeie sa ma denigrezi, vezi-ti de jobul tau, de “sapaturile de toamna” ca mai ai cativa directori de maturat din functii si un patron de falimentat. Iti pierzi timpul cu un “junior editor” amarat, ramas pe drumuri din talentul tau de vipera parsiva. Pacat ca te otraveste invidia si nu mai ai timp sa iubesti un om, un pom, sau un animalut. Vade retro, jivina care spurca si cu o privire. In loc sa iti reversi ura complexelor asupra oricarei femei, mai bine ai invata Tatal Nostru. Si hotul de pe cruce a pasit in Rai, dar el s-a cait! Incepe de pe acum, ca nu se stie clipa si nici ceasul!

Mi-e mila de tine, sarmana fiinta uratita de rautate. Am avut un moment cand m-am uitat in ochii tai injectati si putin sasii si am simtit pentru tine tandrete. Am crezut ca arati asa pentru ca stai cu ochii in monitor (ca si mine ) si mi-am zis “saraca”. Dar acum imi dau seama ca erau ochii unei jivine turbate de invidie. Ii transmiti pupici dulci sotului meu? Nu cred ca te-ar putea atinge vreodata fara sa faca icter, cat despre pseudonimul sub care i-ai trimis “pupici dulci”, cel mult ai putea sa-ti iei niste picioare in gura!

UPS!!! Am avut o revelatie! Nu esti singura in demersul asta jenant de a-mi murdari pana si spatiul personal (blogul), ci te-ai aliat cu Lingaul. E posibil ca el sa fi trimis semnalele de amor catre sotul meu… in cazul asta il admir. In sfarsit un pidosnic isi asuma apartenenta! Bravo! Dar fereste-te de barbatul meu, s-ar putea sa iti iei un shpitz in c__r si sa fii nevoit sa ti-l scoti cu patentul!

Doamna, Domnule, mi-a facut placere sa va raspund. You made my day!

Am o bucurie maaare

Dar nu pot sa o spun inca! Pentru unii e necaz, pentru altii… soarta nene, pentru mine e un lucru pe care mi-l doream de ceva vreme si nu se intampla. Cand am divortat mi-am zis: barbatul urmator vreau sa fie de la 1,90 in sus, sa fie frumos si sa fie Capricorn sau Varsator. Am acasa acum cel mai frumos Capricorn din lume si are fix 1,90m.

E vremea sa fac alta comanda: sanatos, destept, talentat la toate, ochi albastrii, par cret, buzele lu’ ta-su, de fapt… ta-su intreg, dar mainile si gleznele mele!

TA-SU

Gata cu depresia

  Cuprins

Mi-a ajuns. Am suferit destul pentru rautatea oamenilor fara Dumnezeu, pentru soarta tanarului meu prieten care a luat drumul cimitirului lasand o  fetita de cinci ani in grija unei mame prea ocupata cu noul copil si noul sot, pentru disperarea de a nu-mi gasi un loc de munca potrivit, de vacanta ratata de circul concedierii, de lipsa banilor, de mila celor doi pisicei fara ochi pe care i-am salvat din camp, dar i-am abandonat 3 zile mai tarziu in scara unui bloc (cu oameni buni, iubitori de animale), de preturile exagerate pentru mancarea proasta si putina din delta, de marirea chiriei, de violenta care a facut din fostul meu sot victima unui cretin cu arma, de… Sunt mult prea multe, mai bine sa le iau pe rand ca sa dezvalui cum orice problema isi gaseste negresit o rezolvare.

  Concediarea abuziva

Deja am scris povestea, unii dintre voi mi-ati raspuns si va multumesc pentru suportul moral. Altii imi scrieti despre povesti similare si ma doare sa vad ca abuzurile continua, o sa va sfatuiesc atat cat ma voi pricepe, in limita timpului liber. Deci nu va simtiti abandonati daca raspunsul la o intrebare va veni dupa o zi!

Dupa 3 luni de framantari situatia s-a aranjat, cel putin provizoriu. Procesul isi urmeaza cursul, pe data de 2 octombrie avem primul “randevous” la tribunal. Intre timp abuzul a continuat in aceeasi nota absurda. Salariul pe care trebuia sa il primesc pentru ultima luna lucrata la Luxury s-a materializat in 6 milioane din cele 24 pe care trebuia sa le primesc. Seful si-a tinut promisiunea si m-a tepuit cu drepturile de autor. Mi-a platit doar banii de pe cartea de munca, dar mi-a publicat materialul ASHERA - MICUL LEOPARD DOMESTIC si pagina de V.I.P. cu bratara de diamante de la Chopard, fara a-mi plati drepturile de autor. Mai mult, ”Lingaul” m-a agatat pe messenger ca sa imi ceara si textul cu lansarea in Romania a celui mai scump parfum din lume - No.1 de la Clive Christian. Intrebarea mea e: CAT TUPEU POATE SA ZACA IN MERCENARII DE LA LUXURY???? Textul era gata de cand am parasit redactia, dar am asteptat ziua de salariu, ca sa ma asigur ca imi vor fi platite drepturile de autor. Cum acest lucru nu s-a intamplat, cat de fraiera si-au imaginat ca sunt ca sa le fac cadou munca mea? Mai bine il postez pe blogul meu decat sa-l dau gratis acestor tzepari!

In mod normal ar trebui sa imi cer dreptatea in instanta, dar drepturile de autor constituie subiectul altui proces decat cel al conflictului de munca si asta ar implica cheltuieli de judecata mult mai mari (trebuie sa timbrezi la valoarea pe care o soliciti si sa platesti separat avocatul). Cred ca dupa ce ma mai redresez cu banii o sa fac si asta. Deocamdata ii las sa se bucure de teapa lor, chiar daca in perioada asta nu am bani, urmeaza sa platesc chiria pe 6 luni, iar suma a crescut cu 70 de euro/luna. Nu ma lasa Dumnezeu sa pier, asta-i sigur. Deja mi-am gasit un job pe care il iubesc!  

Muncesc cu drag la alta revista, cu alt profil (exclusiv masculin) si fac parte dintr-un colectiv tanar, cu oameni buni. Profilul revistei ma incanta maxim!

Prietenul care nu mai vietuieste pe pamant

In urma lui au ramas o fetita pe care o iubea enorm si un apartament frumos mobilat, intr-o zona centrala. Vulturii se reped, dar fiind atat de multi… se mananca intre ei. Deja au disparut o serie de obiecte de valoare din casa. Singura fiinta care are dreptul la aceasta mostenire este fetita de 5 ani, dar situatia devine absurda. Fetita este in grija mamei, care locuieste cu tanarul amant, noul copilas, familia lui si alte cateva rude, intr-un ghetou din Rahova. In mod normal, tutorele copilul are dreptul sa locuiasca in acel apartament, dar femeia nu-si poate abandona noua familie. Venirea amantului in casa aceea ar avea ca rezultat un razboi civil. Nici nu ar fi corect ca acest barbat sa se lafaie in munca altuia. Nicu s-a imbolnavit de suparare si s-a epuizat muncind pentru a avea o casa frumoasa in care sa-si creasca fetita. Ar fi mai mult decat imoral sa se bucre de toate astea tocmai barbatul care i-a distrus casnicia. Vecinii au promis sa ii macelareasca pe cei doi, daca indraznesc sa se arate pe la usa. Actele de deces au fost acunse de catre surorile ei (nu au fost casatoriti legitim), ca sa nu poata face demersuri sa vanda casa. Fetita intre timp traieste in ghetou si deprinde dansul din buric pe manele din cartier. Nu-mi dau seama ce ar fi corect si ce nu… Propunerea noastra, a prietenilor lui Nicu, a fost sa fie inchiriat apartamentul, jumatate din banii obtinuti sa fie depusi intr-un cont pe numele fetitei, iar cealalta jumatate sa fie folosita de mama ei pentru o creste. Problema e ca nimeni nu are autoritatea sa controleze cum decurg lucrurile si, ceea ce este si mai grav este ca ea va creste intre tigani! Apartamentul si banii din cont nu i-ar mai servi la nimic bun daca la 18 ani ar fi o manelista drogata, violata de tiganii carierului!

Pe de alta parte, poate mai corect ar fi ca oamenii astia sa se mute in casa lui Nicu (chiar daca s-ar rasuci in mormant!) si sa isi creasca cei doi copii in conditii umane. La 18 ani, fata ar decide daca vrea sa-si mai tolereze parintii in casa sau nu. Doar e casa ei! Voi ce ziceti?

 

Pisiceii salvati si abandonati

 

I-am gasit intamplator intr-un camp pustiu, pe la Harsova. Veneam de la Bucuresti si ne indreptam spre Tulcea, de unde aveam sa ne imbarcam, peste doua zile, pe un vapor cu destinatia Sfantu Gheorghe (delta). Erau 2 la numar. Am vrut sa le dam putin lapte si sa le gasim “parinti” in localitatile urmatoare. Planurile au esuat din start. Copilasii nu stiau sa suga si nimeni, in nici un sat, nu a vrut sa ii ia, ba inca ne-au oferit si ei cativa pisoi… pe care, evident, i-am refuzat.

Odata ajunsi la Tulcea, le-am construit un cuibusor dintr-o cutie de pantofi, cu paturica facuta dintr-un fular de lana, i-am indopat cu forta cam la doua ore si i-am culcat in masina, in parcare. Toata lumea ne descuraja. Pe buna dreptate, situatia era destul de albastra pentru ei. Nu prea le ajungea lapte-n burta, ca mai mult le curgea pe piept, nu faceau pipi, pentru ca nu ii lingea mama lor ca sa-i stimuleze… si urmau sa moara, ori de inanitie, ori pentru ca le exploda vezica. I-am infofolit bine si i-am lasat in masina peste noapte. Dimineata am realizat ca nu luasem in calcul alt pericol: frigul. Aia mici au facut pipi pe ei (spre bucuria mea), dar erau si mari alpinisti, asa ca au escaladat cutia si s-au imprastiat pe sub scaune. I-am gasit uzi fleasca si inghetati. Nu mai aveau putere nici sa miaune. I-am incalzit repede intre palme, i-am pus la soare… si dupa cateva zeci de minute au inviat. Am venit cu un biberon performant, facut dintr-un flacon de picaturi oftalmice (ca pana atunci i-am killerit cu o seringa), si am reusit sa turnam cateva picaturi de lapte in ei. I-am alaptat din doua-n doua ore si iar i-am infofolit peste noapte, acoperind mai cu sarg cutia. Degeaba. Dimineta i-am gasit iar tepeni de frig. De data asta i-am si bocit, pentru ca nu pareau sa mai invie. I-am dus in casa (fapta ilegala, dar parintii lui F nu erau acasa) i-am bagat sub apa calda ca sa le dezghetam sangele si apoi i-a uscat cu foen-ul. Din pacate, la ora 12.00 trebuia sa ne imbarcam si nu puteam sa ii luam cu noi in vacanta (mieunau ingrozitor de tare si tot timpul!).

I-am abandonat intr-o scara de bloc, pe care ne-o recomandasera cu doua zile inainte niste fetite, spunand ca acolo sunt oameni care hranesc animalele din cartier. Le-a pus tati in cutiutza biberonul plin cu lapte si 200.000 de lei sub paturica, pentru omul bun care se va gandi sa ii salveze. Ca sa nu mai fuga, i-a acoperit cu un capac cu orificii mari. Treaba cu abandonul a facut-o el, ca eu plangeam cu sughituri pe umarul taximetristului care astepta sa ne duca in port. Am plans aproape tot drumul cu vaporul (4 ore). Si acum imi vine sa plang, dar ma mangai cu gandul ca nu ar fi avut ei norocul sa ii tinem in viata 3 zile, sa invete sa suga si sa faca pisu, daca Dumnezeu nu ar fi avut un plan cu ei. Ma gandesc ca si-au gasit undeva salvarea, doar au 9 vieti!

 

Vacanta in Delta Dunarii

Delta este o minune a naturii, o avere geografica, un rai pentru omul stresat, un paradis al celor care fug de Mamaia. Este locul care te invita, chiar daca esti pudic, sa-ti arunci costumul de baie de pe tine, sa renunti la cazarea din campus si sa te asezi ca tiganul cu cortul… acolo nu ploua aproape niciodata, nu te priveste nimeni insistent pe plaja, nu exista muzica la boxe, aricii iti fura mancarea din sacosa peste noapte, nu gasesti lemne pentru foc decat daca ai maceta si mergi sute de metri cu ele in spate, nu te calca jeepurile pe cap, nisipul este fin si alb, marea curata, tantarii te pupa cu prietenie, cateii se prefac ca sunt ai tai, oamenilor nu le pasa daca sunt bronzati, nu inoata nimeni langa tine, drumul dintre campus si plaja e istovitor dar minunat, ooofff, ce dor imi e!

Sa continuam. Casutele din campus sunt cochete si curate, dusurile functioneaza perfect, intotdeauna e apa calda, cei 30 de catei se bat doar intre ei si ii venereaza pe turisti, ai acces la internet (asta e pentru dependenti), cine nu are stare poate merge seara la discoteca din incinta, oamenii sunt prietenosi si amabili, dar nu libidinosi, trocariciul exista (who cares), seara poti vedea filme bune la “cinematograful” in aer liber, infofolit in patura, cu berea in mana, poti manca si seminte, dar nimeni nu scuipa pe jos, este un magazin cu strictul necesar (dulciuri, sucuri, biscuiti, bere, pasta de dinti si periute, creme de plaja, tampoane pentru fete, sepcute, costume de baie…). STOP aici. Mai bine nu uitati sa le cumparati de acasa, preturile sunt o pedeapsa! Mancare gatita, daaaa, gasesti, o lista pe trei pagini, dar… e tot o pedeapsa. Va recomand sa va cumparati cele mai scumpe si exclusiviste conserve din lume, iesiti mai ieftin, sunt mai gustoase si va si saturati. O ceafa miiica de porc la gratar costa 14 RONi, un carnat polonez este 5 RONi, hamsiile sunt 4 RONi, dar sunt 15, numarate, ciorba de ciocanele este 7,50 RONi, dar nici cateii nu au mancat-o… dezamagitor, nu pentru ca ne-am zgarcit, ci pentru ca mancarea era o porcarie. Umblai ori flamand, ori cu indigestie. Pacat. Berea era aproape omenoasa: 2,50 RONi la 25cl. Nu luati ca varianta magazinul comunal, acolo gaseai cam aceleasi preturi. Cazarea a fost 75 pe noapte de casuta cu doaua locuri (in septembrie) in conditiile in care anul trecut in august costa 55. Economia de piata. Nu-i bai, la anul tot acolo ne facem vacanta, dar ducem conserve si lapte UHT la greu.  Vreme buna sa fie, ca restul se rezolva. Sa nu intelegeti gresit, daca la “cuprins” am zis “vacanta ratata”, nu la asta ma refeream, ci la faptul ca am amanat vacanta din iulie pentru luna septembrie (din cauza tzeparilor de la Luxury).

Let me take you there! http://www.slide.com/r/gnHjb02H1z9PUbEsOWGpn99Ix0SXfXid?view=original

 

Limbricii pistolari

Exact in Duminica in care ne intorceam din vacanta am aflat ca George, omul caruia i-as da un rinichi (vezi postul meu “Rinichiul si iubirea”), a fost impuscat in obraz! L-am sunat si am aflat amanunte. M-am linistit ca e in viata, dar am ramas furioasa ca asemenea lucruri se intampla si politia functioneaza ca acum 11 ani, cand mi s-a intamplat sa fiu victima unei agresiuni si politistii corupti m-au scos pe mine vinovata. Mai mult, dupa 6 luni, m-am trezit si cu DOUA dosare de URMARIRE PENALA, care aveau ca scop intimidarea mea, pentru a nu mai face valuri in presa. Curiosii pot afla amanunte aici: www.igalis.com . Istoria se repeta si in cazul lui, dar azi exista internet, si blog-eri care s-au unit puternic in ajutorul lui. O trupa inimoasa (Teatrul Fara Frontiere) a gasit o cale de a protesta impotriva violentei stradale si a pasivitatii civice, prin arta. Amanunte gasiti pe blogul actorului George Calin.

Cei care inca nu ati aflat de cazul lui, va recomand acest link: http://georgecalin.wordpress.com/2008/09/09/144/

Celor care sunt si mai curiosi si vor mai multe amanunte, le recomand si acest link: http://georgecalin.wordpress.com/2008/09/24/crime-scene-photos/